Lectură de 3 min

Noile abonamente Playstation Plus, disponibile în România: pe care să-l alegi

Abonează-te pe  
Astăzi, pe 23 iunie, Playstation aduce noile abonamente PS Plus în Europa și în România. Dacă până acum era disponibil un singur abonament, de acum vor fi trei și mai multe jocuri ca niciodată.
Noile abonamente Playstation Plus, disponibile în România: pe care să-l alegi

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Până acum exista doar abonamentul PS Plus care-ți permitea să te joci online, cloud storage și în fiecare lună primeai două-trei jocuri gratuite.

De astăzi PS Plus devine PlayStation Plus Essential și lucrurile rămân la fel: două/trei jocuri disponibile lunar, discount-uri exclusive, stocare în cloud pentru salvări, acces la multiplayer în jocuri.

Prețul rămâne și el la fel, adică 9 euro pe lună pentru acest serviciu. Dacă dorești mai mult atunci poți alege PlayStation Plus Extra sau Premium. Extra conține ceea ce este în Essential, dar și un catalog de până la 400 de jocuri de PS4 și PS5 pe care le poți încerca. În acest caz, costul abonamentului crește la 14 euro pe lună.

Ultimul tip de abonament este cel Premium care conține ce are Essential și Extra și vine cu alte sute de jocuri de PS1, PS2, PS3 și PSP pe care le-ai putea descărca și juca pe consolă. Jocurile de PlayStation 3 le poți juca doar în regim de streaming. Da, în trecut PlayStation oferea posibilitatea de a te juca jocuri vechi prin intermediul cloud streamingului cu serviciul PS Now. Acesta nu era disponibil în România, însă odată cu lansarea serviciului PS Plus Premium și românii se pot juca în cloud jocuri de PS3.

De asemenea, abonații premium vor primi acces și la demo-uri și time limited trials ale unor jocuri. În acest moment sunt disponibile 15 astfel de demo-uri la jocuri precum Horizon Forbidden West, Cyberpunk sau Biomutant.

Abonamentul Premium costa 17 euro pe lună. Pe acesta l-am ales și eu pentru trei luni pentru a vedea tot ce are de oferit PlayStation în materie de abonamente de gaming.

Ce abonament PS Plus să alegi?

Decizia de achiziție a unui abonament depinde strict de ceea ce vrei și cum ești tu ca gamer. Dacă ești hardcore gamer care cumpără cam toate jocurile în ziua lansării și nici nu a ratat jocuri exclusive din trecut atunci probabil abonamentul standard Essential mi se pare potrivit, însă ai putea încerca unul dintre cele mai scumpe pentru a vedea dacă ai ratat un titlu pe care acest abonament ți l-ar oferi și ai vrea să-l încerci.

Dacă te consideri casual gamer și mai deschizi consola din când în când atunci poate unul dintre celelalte două abonamente ar fi mai potrivite deoarece vei primi acces la foarte multe jocuri pe care nu le-ai jucat în trecut și astfel le-ai putea încerca. De exemplu, la abonamentul Extra primești acum un catalog de aproape 370 de jocuri din câte am reușit eu să număr și multe sunt titluri foarte bune pe care probabil nu le-ai jucat. Din această categorie eu am instalat deja jocuri precum Ghostrunner, Empire of Sin, Hollow Knight, God of War 3 Remastered sau Bioshock Remastered.

Apoi mai ai și titluri de PS4/PS5 pe care poate nu le-ai jucat deja și pe care ți le recomand precum Ghost of Tsushima, Spider-Man, Guardians of the Galaxy, Demons Souls, Returnal, Death Stranding și multe altele.

Iar pentru abonamentul Premium ai putea testa jocurile înainte de a decide de a le cumpăra jucând demo-urile ce vor fi disponibile. Eu am încercat demo-urile la jocuri Hot Wheels Unleashed și Olli Olli World pentru că le doream să le joc, dar încă nu le-am cumpărat, iar acum pot să-mi fac o idee mai clară dacă merită, în opinia mea, să le cumpăr sau nu.

În același timp, abonamentul Premium ar mai putea fi interesant pentru cei care călătoresc mult și vor să se joace jocuri PlayStation, dar nu iau consola cu ei și ar putea beneficia de cloud streaming. Ai putea să te joci pe laptop și poate pe viitor și pe telefon sau tabletă.

Premium ar putea fi interesant și pentru cei care sunt nostalgici după vremurile amuse și vor să joace jocuri vechi de PS1, PS2 sau PSP.

La capitolul streaming am încercat Red Dead Redemption, ce a fost lansat pe PS3, și pe care nu am apucat să-l joc la vremea lui și a mers bine pe PS5 conectat wireless la internet. Încă nu am jucat foarte mult astfel încât să dau un verdict asupra experienței, lagului și a altor asemenea aspecte, dar premiza este bună. Plănuiesc să testez în curând și streamingul pe PC.

PlayStation face un pas bun în această direcție, însă mi-aș dori să văd și mai multe titluri noi disponibile chiar din ziua lansări, poate nu exclusive PS, dar măcar de la alți publisheri precum se întâmplă pe Xbox Game Pass. Până atunci mai joc din titlurile vechi care mi-au scăpat și mai încerc și cu streamingul.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: