Underline Ventures este primul fond de tip solo GP din Europa Centrală și de Est, practic Bogdan Iordache fiind singurul partener al fondului. În momentul de față Underline a ridicat 10 milioane de euro și a finalizat deja 2 investiții ce urmează să fie anunțate.
Bogdan Iordache a fondat în trecut How to Web, dar și competiția Startup Spotlight. Noi am discutat cu Bogdan despre lansarea acestui fond, un nou pas pentru el în evoluția profesională și o oportunitate pentru startup-uri.
Underline Ventures a început practic acum un an, iar din echipa extinsă fac parte Vlad Ionescu (fost UiPath), Iulian Cîrciumaru (V7 Capital), Iulia Ghiță (ex CEO al Bookster), Sebastian Boureanu, Mihaela Ciobanu și Adriana Spulber. În momentul de față fondul are peste 20 de fondatori și investitori care-l susțin, cu experiență în companii precum UiPath, Green Horse Games, Telerik, Elrond, MorphL sau SmartBill.
Cum s-a născut Underline Ventures?
„Underline Ventures s-a născut din greșeală cumva. Unul dintre fondatorii cu care am lucrat în trecut a avut un exit în 2020 și a insistat să reiau tema de a face un fond de investiții. Mi-am petrecut timp încercând să înțeleg dacă are rost să faci un fond acum, care e valoare pe care o poți aduce. Concluzia la care am ajuns e că e nevoie de suport pentru companiile cele mai ambițioase, companiile care vor să încerce să crească cu viteză mare, care vor să construiască companii durabile internaționale și produse inovatoare pentru piața globală”, explică Bogdan Iordache.
Bogdan menționează că vor să ajute fondatorii să-și seteze obiectivele corecte pentru a putea să ridice capital în etape succesive și pentru a duce firma pe o traiectorie high growth.
„Suntem un investitor care vrea să facă mereu co-investment în runde, nu vrea să fie singurul investitor. Lucrăm împreună cu alții și suntem colaborativi. Nu vrem să fim șefii antreprenorului, nu vrem să-i spun cum să construiască firma, suntem acolo să-i ajutăm și să fim parteneri”, spune Iordache în cadrul interviului.
Investiții pre-seed și seed
Underline Ventures este un fond care face investiții de tip seed, ceea ce în traducere liberă poate însemna companii care pleacă din stadiul de Power Point până la cele cu venituri anuale recurente de 1 milion de euro.
„Putem să investim de la pre-seed, prima rundă, până la rundele mai târzii, chiar înainte de Series A, cum ar fi un bridge seed. Obiectivul e să avem mereu în bătaia puștii pe momentul în care trebuie să ridicăm Series A și să ne facem din asta un prim obiectiv intermediar”, explică Bogdan Iordache.
În momentul de față Underline Ventures are ca obiectiv aproximativ 20 de investiții, fără să aibă o țintă anuală. „Ținta noastră e la 20 de milioane de euro de ridicat. Deja suntem în discuții avansate cu mulți alți investitori. În mod sigur nu vom face un fond foarte mare. În etapa în care ești trebuie să fii conștient de capitalul pe care-l poți distribui în condiții bune și să ai return-uri bune la final”, spune Iordache.
„Scopul unui fond de early stage e să investească maxim jumătate din bani în companii și să aibă cel puțin jumătate alocată pentru rundele următoare, în care poate să co-investească și să-și păstreze participația în cele mai bune”, mai spune antreprenorul și investitorul.
Underline Ventures se va uita în România și Europa de Sud-Est, în regiunea unde sunt foarte vizibili și unde cunosc mai multe companii. De altfel, Bogdan mărturisește că rețeaua e dezvoltată în această zonă datorită experienței de la How to Web și au la dispoziție posibilitatea de a obține deal-uri în care să co-investească alături de alte fonduri din regiune.
De ce să dezvolți un fond de tip solo GP
Cum spuneam, Underline Ventures este un solo GP, în care practic Bogdan Iordache este singurul partener. „Solo GP înseamnă că există un singur general partner. Și acea persoană se ocupă de deciziile investiționale”, spune Iordache.
„În momentul avem doar capital privat. Nu am făcut chestia asta pentru că am avea o problemă cu capitalul instituțional, doar că ne-a fost mai ușor să facem asta. Chiar și în momentul acesta în care suntem la începutul unei contracții economice semnificative, avem interes semnificativ din partea unor investitori care să se alăture fondului”, mai explică acesta.
El menționează că există mai multă libertate de a alege startup-urile, de a investi în orice jurisdicție, pe orice instrument de finanțare. Cu toate acestea, menționează că nu sunt mai puțin riguroși în Due Dilligence.
„Totdeauna există un factor de risc. Așa ca teorie ne interesează fondatori puternici, care au o viziune puternică despre ce vor să construiască și pot să explice de ce produsul este un produs must have. Semnificativ mai bun decât ceea ce este pe piață în momentul de față. Și cum se va construi compania în jurul acestei valori pe care ei o creează”, mai spune acesta.
De asemenea, Bogdan menționează că se vor uita pe metrici de produs, analiză de piață, interviuri cu potențiali clienți.
„Putem face research. E o poveste pe care o dublezi cu o grămadă de date și de research. Cred că ceea ce este important e ca tu ca investitor să crezi, să-ți fie tangibilă viziunea pe care omul acela o are în minte. Contează și dimensiunea pieței, dacă există strategii de go to market care să facă o diferență. Sunt multe piețe unde chiar dacă competitorii actuali sunt slabi sunt foarte aglomerate”, mai spune fondatorul Underline Ventures.
Se va mai investi în startup-uri?
În Statele Unite startup-urile au fost puse deja în gardă că investițiile se vor reduce. Și am vrut să aflu de la Bogdan dacă vede aceeași situație și în această parte de lume. Dar el consideră că e o lume diferită în Est sau Vest.
„Dacă ne uităm la banii care intră în industria de tehnologie au fost foarte mulți bani privați în ultimii ani și destui bani instituționali. Chiar dacă va scădea contribuția din zona privată cu siguranță va exista o contribuție semnificativă din zona structurală / strategică care va face la nivelul investițiilor de pre-seed și seed impactul să nu fie semnificativ”, explică acesta.
El consideră că primul impact va fi pe rundele de Series A europene, cele care au o medie de 7 milioane de euro. Rundele mai mici se vor face, dar momentul important pentru startup-uri va fi atunci când vor avea nevoie de „rocket fuel” pentru o creștere accelerată.
„Rata de graduation de la seed la Series A e extrem de redusă în Est Europei. În Marea Britanie citeam un studiu care vorbea de faptul că rata de graduation la Series A e de 81%. Rata de graduation în industria noastră este sub 5%. Distanța e absolut enormă”, explică Iordache.