Ciprian Stancu a pornit la drum în 2014 cu gândul de a dezvolta un ecosistem pentru un stil de viață sănătos, bazat pe educație, alimentație echilibrată și produse create la cele mai înalte standarde. Însă, misiunea lui de a schimba în bine viața oamenilor se extinde. Cu piața produselor bio în plină expansiune, fondatorul Republica Bio își concentrează acum eforturile pe identificarea celor mai inovatoare produse care schimbă cursul medicinei tradiționale, sesizând noile preocupări ale consumatorilor asupra sănătății.

Astfel, desi în ultimul deceniu, în sectorul medical s-au înregistrat progrese extraordinare în privința diagnosticării afecțiunilor medicale, nu putem spune același lucru în privința efectelor adverse pe care le au tratamentele medicale administrate pentru tratarea acestor afecțiuni asupra corpului uman. Din contră. Cu cât tratamentele alopate devin mai complexe, cu atât efectele adverse devin mai numeroase.

În acest context, din ce în ce mai mulți pacienți apelează la medicina și tratamentele alternative, bazate pe ingrediente provenind din natură, nu din laborator. Astfel de tratamente ale medicinei tradiționale au o istorie îndelungată, care nu supun corpul la substanțe chimice nocive precum ierbicide, pesticide, nitriți, nitrați, conservanți, acidifianti, e-uri și organisme modificate genetic ce generează efecte adverse asupra organismului.

Astfel, Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO, a analizat potențialul uimitor pe care îl au plantele asupra organismului uman și s-a concentrat către crearea unei game ce folosește ca substanță activă canabidiolul (CBD), extractul fitoactiv extras din planta de cânepă. Brandul european HempAID este dezvoltat de Ciprian Stancu în colaborare cu Viviana Cornețeanu, tânără antreprenoare cu experiență în marketing și vânzări, ce activează acum ca COO al companiei.

CBD sau canabidiol este cel mai studiat compus al plantei de canabis, recunoscut pentru efectele sale benefice asupra organismului uman de mai bine de 10.000 ani. Eficiența CBD a fost analizată în decursul a peste 20 de ani de experți de pe întreg globul în mai bine de 3.000 studii, ce s-au concentrat pe demonstrarea efectelor benefice în relație cu diverse afecțiuni precum anxietate, depresie, insomnie, ADHD, autism, epilepsie, Alzheimer’s, Parkinson’s și tratamentele oncologice pentru bolnavii de cancer.

Studiind criteriile de calitate ale uleiurilor de CBD în general, cei doi antreprenori au reușit să lanseze pe piațadin România un produs creat într-o fabrică cu certificare GMP a cărui materie primă provine dintr-o culturăecologică, certificată la nivelul UE, ce nu prezintă ierbicide, pesticide sau organisme modificate genetic care pot interfera cu sănătatea pacienților care administrează astfel de tratamente.

O altă provocare pentru cei doi antreprenori a fost crearea unui produs care să respecte legislația din domeniu aplicabilă atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul celorlalte state vizate în procesul de extindere. Astfel, au creat o formulă unică de canabinoizi CBD + CBDA (acid canabidiolic) + CBGA (acid canabigerolic) ce asigură prezența sinergiei terapeutice a compușilor (efectul de anturaj, așteptat de pacienți) și respectă prevederile legale în vigoare pe piața din Europa.

Compusul numit tetrahydrocannabinol (THC) prezent în mod natural în planta de cânepă (canabis sativa) este responsabil de senzația psihotropă, halucinogenă din planta de cânepă, ceea ce îl face ilegal în România și alte țări europene. Fiecare lot al produselor HempAID este însoțit de analize de laborator care certifica absența THC. Mai mult, pentru extracția compușilor activi au folosit cea mai eficientă metoda cunoscută în domeniu, cea cu CO2 supercritic, care asigură prezența tuturor compușilor benefici organismului în produsul final.

Gama de uleiuri de cânepă cu CBD HempAID conține 4 produse cu concentrații diferite de CBD, de la 5% la 25% și alte două sortimente cu concentrație de 20% CBD, la care s-au adăugat extractele de Boswellia (cunoscuta drept extract de tămâie) și Curcuma (Turmeric), studiate și recunoscute de mii de ani pentru proprietățile lor antiinflamatoare și antioxidante.

Investiția inițială pentru lansarea HempAID în România, respectiv în dezvoltarea rețetelor, studiile și analizele preliminare și punerea pe piață a depășit 200.000 de Euro. Expansiunea la nivel european planificată pentru 2023 și deja începută pe direcțiile de distribuție și integrare cu marketplace-urile, va creste această investiție până aproape de 400.000 de euro.

În 2023, doar pentru România, Ciprian Stancu și Viviana Cornețeanu, fondatorii brandului european HempAID,estimează vânzări de 250.000 de euro, iar pentru export încă minim 100.000 de euro pentru 6 luni începând din Iunie (până atunci estimam că durează listările în celelalte țări).

"Grupul Tei (Farmacia Tei și Bebe Tei) a listat brandul HempAID în prima săptămână de la lansarea acestuia în România. Astăzi, la 3 luni de la lansare, discuțiile sunt avansate cu mulți alti parteneri care înțeleg macro trendurile pieței. Primele piețe pe care le atacăm deja sunt cele dezvoltate ale Europei de Vest (Germania, Franța, UK, Italia, Spania), precum și Europa Centrală (Cehia, Polonia). Am angajat deja agentul responsabil cu expansiunea în primele 7 țări. Este o piață foarte dezvoltată în Vest, însă aproape inexistentă la noi, în România. Împreună cu medici, farmaciști, asociații și comunități creștem în fiecare zi gradul de conștientizare al potențialului imens pe care îl au instrumentele medicinei alternative”, conclude Ciprian Stancu.


Proiectul „Antreprenori” este sustinul de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.