Perpetoo.com, platforma prin care se închiriază autovehicule de la proprietari locali, se extinde din luna martie și la Târgu Mureș, Bacău și Craiova.
Din luna martie, serviciul de car sharing/rent a car de la persoană la persoană fiind disponibil în 12 orașe din România.
Platforma este activă din 2020 și în Sibiu, Brașov, Oradea, Constanța și Suceava. Perpetoo.com a fost lansată în 2019 la București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.
Peste 4.000 de utilizatori activi au fost înregistrați în platformă, în primii trei ani de funcționare, și se estimează o creștere cu 30% a acestora, odată cu extinderea în cele trei orașe. Numărul de zile de închiriere prin Perpetoo.com a crescut cu 300% în fiecare an de la lansare.
Numărul mediu de zile pentru o închiriere este de cinci zile în prezent, iar tariful mediu de închiriere pe zi, 28 de euro.
În 2021, Perpetoo a adăugat alte două categorii de autovehicule care pot fi listate și închiriate: autoutilitare și autorulote.
Perpetoo.com este o investiție de peste 450.000 de euro a antreprenorului în turism Aurelian Marin, proprietarul agenției de turism Paradis Vacanțe de Vis, al hotelurilor Dana Resort și Dana Holiday Club din Venus și al parcului de aventură Paradis Land Neptun.
Perpetoo a apărut din dorința de a oferi turiștilor străini și românilor o variantă accesibilă și comodă de transport prin țară.
“Extinderea în Târgu Mureș, Bacău și Craiova, orașe în plină dezvoltare, susține creșterea numărului utilizatorilor activi, a autovehiculelor listate și închiriate, a intermedirilor pe care le așteptăm în 2023. Românii au multe mașini, dar cele mai multe stau sau sunt puțin folosite. Pot câștiga între 1.000 și 5.000 de lei, media lunară de venituri înregistrată până acum, care le pot acoperi costurile legate de întreținere, de exemplu. Mașinile listate trebuie să respecte criteriile platformei, iar proprietarii lor să fie dedicați clienților”, declară Aurelian Marin, fondatorul Perpetoo.
Cine foloseșt rent a car de la persoană la persoană
Serviciul de rent a car de la persoană la persoană este utilizat în România în special de turiști din Franța, Spania, Germania, Italia, Belgia, dar și de români din diaspora care vin să își viziteze rudele și prietenii. 70% dintre clienții care au folosit Perpetoo.com pentru a închiria o mașină au revenit cel puțin o dată.
În premieră, anul trecut Perpetoo a accesat o categorie nouă de utilizatori: angajați aflați în delegație într-un alt oraș, care au închiriat mașini pentru o perioadă îndelungată, una – două luni, la prețuri reduse față de media tarifelor existente.
“Am investit în fiecare an în dezvoltarea platformei pentru a-i îmbunătăți funcționalitățile, în urma feedback-ului primit de la utilizatori, proprietari de mașini ori cei care le închiriază. Cele mai apreciate aspecte sunt platforma 100% digitală și reducerea birocrației. Documentele se auto-completează direct în aplicație astfel încât în momentul întâlnirii pentru predarea vehiculului procesul de închiriere a fost deja parcurs. Proprietarul mașinii și cel care o închiriază mai au doar de înmânat actele, cheia și de inspectat mașina”, precizează antreprenorul Aurelian Marin.
Cum te listezi pe Perpetoo
Utilizatorii platformei Perpetoo.com, proprietari de mașini care vor să le listeze ori persoane care doresc să închirieze își creeză un cont în categoria dedicată, “proprietar”, respectiv “șofer”.
Crearea conturilor și utilizarea platformei sunt gratuite, iar tarifele de închiriere și asigurare sunt plătite de cei care vor să închirieze o mașină.
Autovehiculele listate trebuie să aibă cel mult 8+1 locuri, să aibă revizia auto, RCA și ITP la zi, să aibă rovinietă valabilă și să fie echipate corespunzător.
Serviciul car sharing de la persoană la persoană
Serviciul de car rental - peer to peer este utilizat cu succes în țări din întreaga lume, precum Statele Unite, Canada, Australia, Franța, Spania, Portugalia, Anglia, Suedia, Cehia sau Germania, unde peste 10 milioane de utilizatori au folosit deja această modalitate de transport.
Modelele de afaceri colaborative (sharing economy) sunt în continuă creștere în ultimii zece ani, companii precum Airbnb devenind giganți la nivel mondial în domeniul lor de activitate. Un astfel de exemplu de afacere colaborativă este și serviciul de car sharing peer to peer (închiriere de mașini de la persoană la persoană), prin intermediul căruia utilizatorii își pun la dispoziție mașina proprietate personală spre închiriere, pe o platformă specializată.