Irina Achim
Din 2018, Alex Gâlmeanu este și membru în juriul Diploma, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, unde specialiști din industriile creative au selectat anul acesta cele mai bune lucrări de diplomă ale absolvenților facultăților de profil, alese dintr-un număr record de înscrieri.
Astfel, 131 de artiști din noua generație din 16 domenii creative vor putea fi admirați de publicul larg în toate cele 10 spații expoziționale din cadrul Combinatului Fondului Plastic.
În fotografie, nimic nu e făcut degeaba
Alături de noile generații de artiști este și Alex Gâlmeanu, care a prins o perioadă diferită pentru a crește și a dezvolta un brand personal în jurul fotografiei. Prima lui experiență fotografică s-a întâmplat în aprilie 1992, când avea 14 ani, un experiment care urmărea mai degrabă developarea și partea de laborator.
”Am expus rapid un film întreg, fotografiind panoramele pe care le puteam vedea de pe acoperișul casei mele. Nu am realizat cine știe ce compoziții, pentru că nu asta mă interesa, ci doar să obțin un film expus, pe care să îl procesez în laborator. Developarea mea a fost dezastruoasă, am obținut doar 4 fotograme dintr-un film de 36, dar nu a contat, fericirea mea a fost maximă. A fost pentru mine cam ca primul pas pe Lună, pășeam pe un teritoriu nou pentru mintea mea de copil de 14 ani. Ciudat este că, după niște ani, atunci când am publicat aceste patru cadre, cineva a fost determinat să scrie niște poeme, inspirat de ele. Atunci am înțeles că în fotografie nimic nu e făcut degeaba; la un moment dat, fiecare poză va căpăta un rost.”
De la prima joacă, despre care nu știa că va avea o însemnătate mai mare, au trecut doi ani și adolescentul Alex Gâlmeanu reușea să și publice prima lui fotografie. Într-o perioadă în care publicarea fotografiilor, chiar dacă e doar pe social media, pare un dat, în 1994 să apară poza ta undeva public, era un mare lucru.
Iar pentru fotografi, așa cum știa și Alex Gâlmeanu, era bine să ai fotografii publicate, așa că și-a ales ca țintă revista ”Salut”, condusă de actorul George Mihăiță, o publicație care era foarte relevantă pentru generația de puști ai anilor 90.
”M-am gândit că vor fi șanse foarte mari să public o imagine dacă oferta ar fi irezistibilă pentru redacție. Drept urmare, mi-am convins unul dintre bunii prieteni din vremea respectivă, să îmbrace un costum al tatălui meu și să se scufunde până la brâu în Dâmbovița, citind un exemplar al revistei mai sus numite. Îmi aduc aminte că am avut la dispoziție un exemplar cu Steven Spielberg pe copertă. Având imaginea realizată și mărită pe hârtie, am pus un exemplar în plic și l-am trimis pe adresa redacției, așa, direct, nesolicitat și fără nicio pregătire prealabilă. După vreo două luni m-am trezit cu imaginea publicată, nesemnată dar publicată. Oricum, bucuria mi-a fost mai mare decât dezamăgirea, nu a mai contat lipsa semnăturii, rezolvasem măcar publicarea”, își amintește Alex.
Cum ajungi să lucrezi cu toate revistele
De la prima publicare, fotograful a ajuns să lucreze cu aproape întreaga piață de publicații românești, cu precădere reviste, nu atât ziare.
Un moment definitoriu în cariera lui a fost sfârșitul anului 1998, când, în sfârșit, a trecut la “profesioniști”, cum spune chiar el. Povestea nu diferă foarte mult față de publicarea din “Salut” unde s-a bazat tot pe insistență pentru a reuși. În 1998, a sunat pe telefoanele trustului de presă Ringier două luni, în fiecare zi, din octombrie până în decembrie, până când i-a răspuns cineva. A reușit să stabilească o întâlnire cu art-directorul revistei Unica, unde i-a arătat portofoliul.
După întâlnirea asta, art-directorul s-a dus la un dulap, a scos două filme noi și i le-a aruncat în brațe: “mâine ai ședința foto, locația e la Intercontinental, ne vedem acolo”. Acesta a fost momentul meu de lansare adevărată, de atunci am lucrat într-una. Am început cu Unica, apoi cu alte reviste din trust, apoi cu alte trusturi și tot așa.”
Pentru generația tânără, astfel de povești intră la categoria nostalgii, pentru că piața de reviste glossy din România e aproape dispărută.
”Azi lucrurile sunt schimbate radical pentru că nu mai există reviste, cel puțin nu în clasicul sens al cuvântului. Lumea pe care am prins-o eu din 1998 încoace nu mai există. Experiența de fotograf e cu totul alta astăzi. Aproape că îmi pare rău pentru tinerii fotografi care nu mai pot accesa contextul sau experiențele de care am avut eu parte în numeroasele redacții în care am lucrat. Sigur că există alte oportunități fotografice, sigur că viața de fotograf e în continuare frumoasă și vine cu satisfacții importante, sigur că asta este progresul în care anumite lucruri se nasc, trăiesc și dispar. Cu siguranță, în the big picture, dispariția unui segment important din presa scrisă nu este atât de nefirească, dar nostalgia e încă acolo.”
Ce pot reține însă cei care vor să-și construiască o carieră în fotografie este să găsească o cale și să insiste până obțin ce-și doresc cu adevărat.
Fotografia ca business
Industriile creative uneori se îndepărtează de strategia clasică antreprenorială de business, dar noi am vrut să aflăm care sunt acei pași prin care poți construi din artă o afacere:
”Cred că strategia care funcționează cel mai bine în meseriile creative este de tipul “work like hell and advertise”. Știu că folosesc englezismele astea, dar fraza are mai mult sens în engleză. Cred că asta fac eu mereu și cred că asta ar trebui să facă orice creator, anume să muncească, să realizeze proiecte, să se implice acolo unde este posibil, apoi să vorbească cât mai des despre asta, să își anunțe realizările, să le facă cât se poate de cunoscute.”
În această dezvoltare, am vrut să știm dacă fotografii care nu investesc într-un studio pot construi o carieră solidă. Culmea, Alex ne spune că un studio propriu este unul dintre cele mai neprofitabile lucruri în care poate investi un fotograf.
”Evident, depinde de numărul și de amploarea job-urilor pe care le ai, dar un studio e mai degrabă o chestiune de real estate și mai puțin de creație. De exemplu, există în București (și oriunde altundeva în lume) o mulțime de studiouri de închiriat, există chiar și echipamente de închiriat, nici aici nu este nevoie de investiții majore, cel puțin nu din prima etapă. Cred că studioul trebuie să vină atunci când îi este momentul, atunci când decizia e logică, în sensul că studioul devine un element profitabil în sine. Altfel, mai bine te lupți pentru creație, pentru portofoliu și mai puțin pentru pereți.”
Noua generație de fotografi
Schimbările în industria creativă sunt contemporane cu anii, cu tehnologia și cu preocupările. Alex Gâlmeanu jurizează creațiile tinerilor de aproape 6 ediții de festival Diploma, așa că a putut să vadă îndeaproape cum s-au schimbat oamenii, fotografia și domeniul.
Punctul central al generației actuale constă în tratarea problemele sociale și culturale contemporane lor.
”Ce nu se schimbă, este faptul că artiștii se ocupă de probleme culturale și sociale. Dacă generația mea privea, de exemplu, Revoluția de la 1989 ca un punct major de cotitură în societate, generațiile actuale sunt mult mai ancorate în prezentul imediat. Îmi aduc aminte, în studenția mea, despre preocupări legate de libertatea de exprimare, de libertate în general, despre tot felul de abordări anti-consumeriste. Acum mai degrabă încercăm să înțelegem ce e real și ce e virtual, precum și care e granița între aceste două lumi.”
Avantajul lui ACUM în industriile creative vine cu acest lux de a nu fi neapărat de un loc fizic, de un anumit teritoriu sau de o anumită graniță geo-politică.
”Eu am visat mereu la o lume fără granițe, fluidă, în care artistul poate crea liber din și înspre orice colț al planetei. Poate asta ar fi contextul, o lume fără granițe fizice sau virtuale.”
Fotografia în această nouă revoluție în care se află, în acest șoc tehnologic în care o poză e la un click distanță iar imaginile AI debusolează societatea, există însă un factor constant care poate delimita un fotograf bun și care îi poate ajuta pe creatori să trăiască din arta sa.
”Cum se poate trăi din fotografie (sau din artă în general) în contextul acesta, e relativ greu de spus, dar sunt convins că arta va găsi o soluție, își va găsi o cale, așa cum a făcut-o întotdeauna. De exemplu, sunt convins că astăzi, în etapa tehnologică în care ne aflăm, diferența dintre un fotograf bun și altul mai puțin bun nu mai este efectiv de tehnică, ci mai degrabă de filozofie. Poate că un fotograf bun în ziua de astăzi este un filozof bun, un sociolog bun, un om care poate decripta viața, o poate înțelege și documenta. Poate fotograful, sau artistul de astăzi, se află într-un concurs de idei și nu într-un concurs de tehnică, situație care, în esență, e pozitivă.”
DIPLOMA Show este festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie și reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri. Astfel, 131 de artiști din noua generație din 16 domenii creative vor putea fi admirați de publicul larg în toate cele 10 spații expoziționale din cadrul Combinatului Fondului Plastic.
În cadrul acestei ediții aniversare, DIPLOMA Show devine din nou locul în care se vor întâlni comunitatea creativă locală, absolvenți ai universităților cu profil vocațional-creativ din țară, publicul larg, specialiști cunoscuți și toți cei care caută cele mai proaspete voci din industriile creative.
Proiectul „Antreprenori” este susținut de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.
