Totodată, în 2023, Agricover a depășit pragul de 10.000 de clienți deserviți de grup, la sfârșitul lunii decembrie numărul acestora fiind mai mare cu 5,3% față de decembrie 2022.
Grupul a continuat investițiile în compania de tehnologie specializată, lansând la finalul anului o nouă versiune a aplicației proprii, CROP360, dedicată administrării digitale a fermelor și a început distribuirea și comercializarea de soluții tech destinate agriculturii de precizie, pentru a susține pe toate planurile transformările accelerate necesare în administrarea fermelor.
”Am reușit să obținem rezultate solide, în condițiile unui an complicat. 2023 a fost unul dintre cei mai dificili ani din istoria recentă și a fost dominat de incertitudini. Fermierii s-au confruntat cu un declin al productivității din cauza secetei, cu creșterea costurilor pentru înființarea culturilor și scăderea prețurilor de vânzare. Strategia noastră, centrată pe nevoile fermierilor, a constat în adaptarea soluțiilor financiare la noile condiții ale pieței și în asigurarea accesibilității inputurilor necesare ciclului agricol” – a declarat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding.
Agricover Credit IFN a înregistrat o valoare brută a creditelor și avansurilor în sold la 31 decembrie 2023 de 2,91 miliarde lei, cu 2,35% mai mare decât la 31 decembrie 2022.
Agricover Credit IFN a generat o marjă netă a dobânzii de 8,17% în 2023, cu aproape 125 de puncte de bază mai mare decât marja netă a dobânzii generată în 2022, iar rata creditelor neperformante a fost de 3,87% la data de 31 decembrie 2023, sub media pieței locale pentru creditele și avansurile acordate IMM-urilor (4,09% la 30 septembrie 2023, pe baza Raportului privind stabilitatea financiară din decembrie 2023, publicat de BNR). Profitul înainte de impozit a fost de 91,1 milioane lei, în creștere cu 20,17% față de 2022.
Agricover Distribution a continuat să-și consolideze baza de clienți, numărul de fermieri deserviți pe parcursul anului ajungând la 9.100, cu aproape 4% mai mult decât în 2022.
Veniturile din vânzarea de inputuri agricole au fost de 1,85 miliarde lei, în scădere cu 27,3% față de 2022, în concordanță cu scăderea prețurilor la produsele de tip „hard commodity” (îngrășăminte și combustibil), dar și ca urmare a reducerii cantităților achiziționate de fermieri în condițiile dificile ale anului.
În contextul unui an 2022 marcat de instabilitate și de perturbări majore ale lanțurilor de logistică la nivel mondial, Agricover Distribution a operat cu un nivel mai ridicat al stocurilor, pentru a asigura fermierilor acces la tratamentele de care au avut nevoie.
Ajustarea rapidă a prețurilor pe piețele mondiale, din prima jumătate a lui 2023, a avut un impact asupra rezultatelor societății, o parte a stocurilor achiziționate în 2022 fiind vândute în 2023 la noul preț al pieței. Societatea și-a îmbunătățit semnificativ rezultatele în a doua jumătate a anului, când a obținut un EBITDA de 37,6 milioane lei, față de un EBITDA negativ de 31,2 milioane lei înregistrat în prima jumătate a aceluiași an.
În ansamblu, în perioada 2021-2023, afectată de întreruperi ale lanțurilor de aprovizionare și/sau instabilitate geopolitică, când societatea a operat niveluri de stocuri mai mari decât anterior, Agricover Distribution a obținut un EBITDA cumulat de 127,3 milioane lei și un profit net cumulat de 56,6 milioane lei, incluzând aici și rezultatul anului 2023.
La nivel de grup, Agricover și-a consolidat pozițiile de piață, atât în piața de finanțare pentru agricultură, cât și în cea de distribuție de inputuri agricole, profitul brut la nivel de Grup a fost de 61,1 milioane lei, rezultatele Agricover Distribution fiind parțial compensate de performanța excelentă a Agricover Credit IFN.
Grupul a investit anul trecut 2,3 milioane lei în proiecte de educație, dedicate fermierilor și tinerilor fermieri, consecvent misiunii asumate de a sprijini procesul de conectare cu agricultura viitorului.
Garantarea siguranței alimentare pe termen lung presupune o atenție sporită la presiunile la care sunt supuși fermierii, inclusiv la nevoia imperativă de tehnologizare continuă sau schimbul de generații, având în vedere faptul că vârsta medie a fermierilor români este de peste 58 de ani.
Pentru anul 2024, grupul și-a planificat o creștere profitabilă, urmărind să ofere unui număr cât mai mare de fermieri combinații sinergetice de produse pentru agricultură sustenabilă, soluții digitale și soluții de finanțare pentru a accelera adoptarea progresului tehnologic în vederea maximizării randamentelor și a îmbunătățirii profitabilității fermelor.