Szilard Veres este un specialist în marketing digital, cu o experiență de aproximativ 6 ani ca freelancer internațional. Începutul carierei sale a fost marcat de primele cursuri în domeniu și de colaborările cu afaceri mici, care i-au permis să acumuleze experiențe valoroase.

Pe parcursul anilor, Szilard și-a dezvoltat competențele, ajungând să coordoneze echipe și să gestioneze bugete substanțiale de marketing pentru clienți. De asemenea, el a ocupat poziția de head of marketing la două startup-uri din Milano.

Recent, Szilard a decis să se alăture comunității Cowork Timișoara. Alegerea sa a fost motivată de nevoia de a delimita mai clar spațiul personal de cel de lucru, o problemă care afecta atât starea sa mentală, cât și productivitatea.

După ce a vizitat Cowork Timișoara, a realizat că acest mediu îi oferă echilibrul și inspirația necesare pentru a continua să performeze la cel mai înalt nivel.

Am stat de vorbă cu Szilard Veres și iată cele mai importante sfaturi pe care ni le-a dat:

1. Care crezi că este cel mai mare beneficiu al lucrului ca freelancer dintr-un spațiu de coworking precum Cowork Timișoara?

Unul dintre cele mai mari beneficii ale lucrului ca freelancer la Cowork Timișoara este că te ajută să îți separi munca de viața personală. Astfel, devii mai echilibrat și mai productiv. În plus, întâlnești alți profesioniști cu care poți face networking și colabora. Spațiul oferă facilități moderne și evenimente profesionale care îți fac munca mai eficientă și mai profesionistă.

2. Cum a influențat Cowork Timișoara modul în care îți organizezi timpul și îți gestionezi proiectele ca freelancer internațional?

Lucrul la Cowork Timișoara ca freelancer internațional m-a ajutat enorm să îmi organizez mai bine timpul și să îmi gestionez proiectele. Având un spațiu de lucru dedicat și bine echipat, pot să îmi stabilesc o rutină zilnică clară.

Acest lucru este foarte important când colaborezi cu clienți din diferite fusuri orare, deoarece îți permite să îți planifici programul astfel încât să optimizezi colaborările și să respecți termenele limită, reducând distracțiile pe care le-aș avea acasa.

3. Ce aspecte ale comunității Cowork Timișoara te-au surprins sau impresionat cel mai mult?

Cel mai mult m-au surprins dinamica și diversitatea oamenilor din acest spațiu. Interacțiunea cu profesioniști din diverse domenii stimulează schimbul de idei și deschide noi oportunități de colaborare, făcând evenimentele și sesiunile de networking extrem de valoroase.

Ca freelancer internațional, internetul foarte rapid facilitează o comunicare eficientă online fără întreruperi. Posibilitatea de a accesa spațiul 24/7 îmi oferă flexibilitatea necesară pentru a lucra conform propriului orar și a răspunde cerințelor clienților din diferite zone ale lumii.

4. Cum vedeți viitorul lucrului ca freelancer internațional din Cowork Timișoara? Există vreo tendință sau schimbare pe care o anticipi?

Viitorul lucrului ca freelancer internațional din Cowork Timișoara arată promițător, având în vedere talentul local și resursele disponibile. Deși orașul este cunoscut pentru firmele de outsourcing și multinaționalele prezente, sectorul startup-urilor este încă în creștere.

Cowork Timișoara poate juca un rol esențial în această schimbare, facilitând colaborările între freelancers cu diverse specializări. Acest lucru ar putea stimula crearea de noi produse și servicii, diversificând economia locală și aducând mai multă inovație în regiune.

În esență, spațiul de coworking nu este doar un loc de muncă, ci un catalizator pentru inovație și antreprenoriat.

5.Ce sfaturi ați oferi altor freelanceri care iau în considerare să lucreze din Cowork Timișoara?

Profită de mediul structurat și de resursele disponibile pentru a-ți maximiza productivitatea. Este mult mai ușor să separi viața personală de cea profesională într-un spațiu dedicat, iar interacțiunile cu alți profesioniști pot stimula creativitatea și pot deschide noi oportunități.

Pe lângă aceste beneficii pragmatice, nu uita să te bucuri de flexibilitatea și dinamica pe care un spațiu de coworking le poate oferi.

Dacă te-ai obișnuit prea mult cu pijamalele și conferințele video fără să te ridici din pat, poate a venit timpul să schimbi scenariul. Ieși din casă, reconectează-te cu lumea reală!


În prezent, antreprenorul se angajează în diverse proiecte, cu un accent deosebit pe domeniile healthcare, ecommerce și evenimente, printre altele.

Majoritatea acestor proiecte sunt generate din Italia, SUA și țările nordice. Cu o experiență de 15 ani în Italia, a dezvoltat o conexiune specială cu această piață, facilitându-i colaborarea acolo.

Activitatea sa principală se concentrează pe performance marketing în cadrul acestor proiecte avand responsabilitatea de a gestiona bugetele de marketing ale clienților, cu scopul de a obține un cost de achiziție cât mai eficientă.

Cowork Timișoara îi oferă un cadru ideal pentru dezvoltare și extindere profesională, fiind echipat cu toate resursele necesare și beneficiind de o comunitate activă care încurajează inovația și colaborarea. Acest mediu este perfect pentru aspirațiile sale de creștere, motiv pentru care nu ia în considerare schimbarea acestui mediu de lucru în viitorul apropiat.

Pe termen lung, obiectivul său personal este de a transforma activitatea sa de freelancer într-o agenție cu sediul în România, deservind clienți internaționali și locali.

Pentru a descoperi mai multe despre Szilard Veres si despre cum un freelancer internațional și dedicat te poate ajuta, vă invităm să îl urmăriți pe LinkedIN și să explorați detaliile pe website.