Foto - AI Canva / start-up.ro

Decizia a fost semnată de prim-ministrul României și publicată în Monitorul Oficial la data de 01.07.2024.

Soluții inovatoare pentru viitorul digital al României

În cadrul procesului de autorizare, au fost evaluate și două produse dezvoltate intern, care vor sprijini Metaminds în eforturile sale de a furniza soluții de tehnologie pentru servicii digitale fiabile și eficiente, în beneficiul cetățenilor.

MetaMover este o soluție scalabilă, fiabilă și sigură pentru migrarea instanțelor virtuale între centre de date. MetaMover poate fi comparat cu un robot de mutare, specializat în transferul fișierelor digitale între diferite servere, similar modului în care un robot logistic mută cutii într-un depozit.

Acesta oferă o interfață simplă ce implementează un flux de acțiuni specifice, permițând autentificarea în cadrul celor două centre de date (sursă și destinație), selectarea instanțelor virtuale și specificarea parametrilor de migrare sau replicare.

MetaMover elimină erorile umane, optimizând activitatea și asigurând migrarea în paralel a instanțelor virtuale, astfel încât toate datele să ajungă în noua locație exact așa cum erau în vechea locație.

TKPS este o platformă de evaluare și monitorizare unificată, care permite identificarea și remedierea imediată a problemelor de funcționare în infrastructurile IT. Platforma funcționează ca un medic, monitorizând sănătatea infrastructurii IT a unei companii sau instituții în timp real.

TKPS folosește algoritmi avansați pentru a analiza datele și a oferi perspective detaliate asupra stării infrastructurii, prevenind defecțiunile și asigurând funcționarea optimă a aplicațiilor și resurselor. Platforma oferă suport pentru detectarea anomaliilor, analiza problemelor și intervenția rapidă în punctele critice.

Metaminds este o companie românească, înființată în 2015, ce dezvoltă soluții de tehnologie pentru servicii digitale, pentru instituții publice și companii private din industrii și sectoare strategice telecomunicații, energie, utilități, financiar-bancar, apărare și siguranță națională.

Începând din 2023, compania are capacitatea internă să acopere toate cerințele funcționale pentru proiecte complexe, de la design de arhitectură și securizare, până la dezvoltarea și operaționalizarea de platforme software și arhitectură de aplicații, cu cei mai buni experți din piață.