Andrei Dudoiu - Managing Partner SeedBlink, Raya Yunakova- Principal LAUNCHub Ventures, Răzvan Rughiniș - Cofondator al Innovation Labs și Sergiu Roșca - Partener fondator al GapMinder VC, vor vorbi despre rolul tracțiunii go-to-market și importanța performanței unui startup în momentul deciziei de investiție în cadrul Founders Club Bucharest, un eveniment organizat luni, 30 septembrie, de ROTSA (Romanian Tech Startups Association).

Evenimentul va avea loc la sediul UiPath București (Intrarea Anasonului, nr.6), începând cu ora 18.30. Accesul este gratuit.

Dezbaterea „Rolul tracțiunii GTM în Due Diligence” este organizată ca un eveniment secundar oficial al How to Web.

Speakerii vor vorbi despre modul în care evaluează performanța unui startup, strategiile de atragere a clienților și potențialul de creștere atunci când iau decizii de investiții.

Participanții vor putea afla informatii despre modul în care tracțiunea poate fi un factor decisiv în asigurarea finanțării și a elementelor cheie pe care investitorii le caută atunci când evaluează succesul startup-urilor.

În cadrul seriei de evenimente Founders Club sunt facilitate conexiunile dintre fondatori și colegi din alte businessuri, consilieri, investitori, parteneri tehnologici, inovatori din companii locale și stakeholderi publici.

Fiecare eveniment este conceput având ca bază cele mai bune practici deja existente în comunitatea locală, cadrele de validare și scalare folosite pentru a construi "lean startups" și MVP-uri care accelerează expansiunea la nivel internațional.

ROTSA (Romanian Tech Startups Association) este o organizație nonprofit care își propune să promoveze, să sprijine și să reprezinte interesele startup-urilor de tehnologie din România. ROTSA, prin colaborarea cu actori ai ecosistemului național, realizează maparea națională a start-up-urilor tech din România, într-un efort de generare de date legat de starea și evoluția companiilor de tip startup tech.