Alexandra Rusu
The Amateur (2025) are o premisă simplă, folosită în majoritatea filmelor de acțiune și care se prezintă, inițial, ca un succesor al filmelor John Wick: soția unui bărbat este ucisă într-un atac mafiot, iar proaspătul văduv, îndurerat și plin de furie, jură să se răzbune și să ucidă vinovații.
De aici știm ce urmează, iar așteptările noastre sunt specifice și familiare. Secvențe violente cu bătăi în baruri și cluburi în miez de noapte, urmăriri intense cu mașini și monologul final al protagonistului nostru, față în față cu bărbatul vinovat de moartea soției sale.
Filmul nu se ferește de a folosi aceste motive sau locații clasice, ci pare să le onoreze într-o manieră interesantă, menită să spargă stereotipurile acestei nișe de filme.
Cum reușește asta? Cu un truc simplu: creează ceva, apoi lucrează cu antonimul acestuia.
The Amateur - un protagonist de la care nu aștepți nimic (Spoiler Free)
Cel mai interesant și neașteptat element într-un astfel de film este chiar protagonistul.
Charlie Heller (Rami Malek), un analist de informații de la CIA, este devastat de vestea că soția sa a fost ucisă într-un atac terorist din Londra. Când superiorii săi refuză să ia acțiune sau să îl asculte, Heller își folosește inteligența pentru a se răzbuna pe cei care sunt responsabili de moartea soției sale. Ce este interesant aici este că Heller nu este un luptător sau un bărbat curajos, ci un personaj care se prezintă firav și fricos, care ascultă de superiorii săi și care nu poate să rănească pe cineva în mod direct, chiar și după ce este antrenat de un alt agent CIA, colonelul Henderson (Laurence Fishburne).
De ce este un astfel de personaj interesant, te întrebi? Pentru că nu este protagonistul pe care ți-l imaginezi, sau care crezi că poate cu adevărat să dea dovadă de puterea necesară pentru a-și duce la capăt misiunea.
Înainte să discutăm detaliile narative, cinematografia și muzica merită menționate. La nivel de atmosferă avem locații diverse și culturi bogate (printre care și România), care sunt dinamice și interesante, fie că explorăm portul din Constanța sau străzile aglomerate ale Istanbulului. Totul este ținut sub un filtru rece, albastru, care să te facă să te simți nesigur de ce îl așteaptă pe Heller la fiecare pas. Cinematografic vorbind, totul este făcut cu un scop - în momentele tensionate, camera se apropie ușor să arunce o privire de după umărul protagonistului, iar când el aleargă, camera tremură și îl urmărește cu nesiguranța pe care o simțim și noi.
Muzica și efectele sonore se integrează fără cusur în narativă, fără să te distragă de la acțiune, iar coregrafia pentru scenele de acțiune nu încearcă să fie ceva ce nu este, ci se menține simplu și de impact.
Cum să inversezi clișeele din filme în avantajul tău (Spoiler Warning)
Acum că am trecut de observațiile inițiale, inversarea stereotipurilor este executată într-un mod care se simte refreshing și interesant, care te ține cu ochii pe marele ecran.
Heller realizează rapid că nu este un ucigaș, că nu este în stare să apese pe trăgaci, iar cu această realizare traumatizantă urmează construirea unui plan bazat pe uciderea vinovaților de la distanță. Cu un IQ de 170 și cu agenți CIA pe urmele lui, Heller reușește să se reunească cu un hacker misterios cu care vorbește de ani de zile în Istanbul și își plănuiește răzbunarea de la distanță.
Asta e strategia lui Heller, și ce îl face diferit: dacă nu ucide în mod direct, nu are motiv să se simtă vinovat. Ce urmează pentru noi sunt niște planuri elaborate și, simplu pus, impresionante. Nu o să vă stric distracția, vă las pe voi să descoperiți felurile inedite prin care poți scăpa de mafie în timp ce fentezi, mai pe românește, guvernul.
Într-o manieră similară, hackerul genial la care te aștepți este o femeie cu ochi rotunzi și o mică armată de găini pe post de alarme, cu care Heller împărtășește o traumă și câteva momente liniștite. Și astfel de scene m-au surprins plăcut, pentru că filmul nu încearcă să îți arate cum personajul principal își pierde calea și devine un monstru, ci felul în care o pierdere se poate manifesta și un proces de vindecare diferit (cu toate că ilegal și greșit din punct de vedere moral).
Un alt punct interesant este faptul că finalul nu este cel după care râvnești, dar este unul chiar mai satisfăcător, unde Heller alege să nu intre în hora reprezentată de violență și moarte, ci alege să își onoreze soția prin refuzul de a omorî omul din spatele trăgaciului. Nici aici nu o să vă spun eu foarte multe, vă las pe voi să vedeți.
Overall, un film interesant, care te provoacă să privești ce cunoști printr-o lentilă nouă și care nu te lasă să stai cu garda jos prea mult timp și pe care vi-l recomand.
