Programul este organizat de Impact Hub Bucharest, în calitate de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) Food Country Representative, cu susținerea EIT Food și sprijinul Bayer. Dintre echipele înscrise vor fi selectate 10, care vor beneficia de mentorat, workshopuri și expertiză pentru dezvoltarea și validarea afacerii.
Cele mai promițătoare două startup-uri vor continua ulterior într-o etapă dedicată comercializării și vor avea acces la servicii specializate în valoare de până la 2.000 de euro pentru fiecare echipă.
Cei interesați se pot înscrie aici.
De la idee la o soluție care poate ajunge pe piață
AgriStart se adresează antreprenorilor aflați la început de drum, startup-urilor early-stage, cercetătorilor și cadrelor universitare care vor să transforme rezultatele cercetării într-un produs, dar și inovatorilor din companii sau organizații nonguvernamentale.
Pot aplica echipele care au deja o idee validată, un prototip, un produs minim viabil (MVP), primele teste realizate în piață sau o soluție cu potențial comercial clar.
Printre domeniile vizate se numără AgriTech, FoodTech, agricultura de precizie, agricultura digitală, fermele inteligente, alimentația sustenabilă, economia circulară, reducerea risipei alimentare, ambalajele și lanțurile de aprovizionare.
Participanții trebuie să fi înființat o entitate juridică în 2026 sau să își asume că vor face acest lucru până la finalul primei etape a programului.
„În România există multe idei și soluții care pot contribui la transformarea agriculturii și a sistemului alimentar, însă pentru multe dintre ele drumul de la o inovație promițătoare la un produs care ajunge efectiv pe piață este încă dificil. Prin AgriStart vrem să intervenim exact în această etapă: să îi ajutăm pe fondatori să-și valideze modelul de business, să înțeleagă mai bine nevoile clienților și să construiască pașii concreți către lansare. Ne dorim ca cele 10 echipe selectate să plece din program nu doar cu mai multe cunoștințe, ci cu un business mai bine fundamentat și cu o direcție clară pentru următoarele etape de dezvoltare”, a spus Oana Craioveanu, CEO și cofondatoare Impact Hub Bucharest.
Cum se desfășoară programul AgriStart
Programul este împărțit în două etape. În prima, desfășurată în perioada septembrie-octombrie, cele 10 echipe selectate vor lucra alături de mentori, antreprenori și experți din industrie.
Participanții vor trece prin sesiuni despre validarea modelului de business, înțelegerea clienților, strategia de intrare pe piață și prezentarea afacerii în fața potențialilor parteneri sau investitori. Fiecare echipă va beneficia și de patru sesiuni individuale de mentorat.
În etapa a doua, organizată în perioada octombrie-noiembrie, vor intra cele mai promițătoare două startup-uri. Acestea vor primi sprijin intensiv pentru comercializare, acces la un Advisory Board format din experți și lideri din industrie, precum și servicii specializate de până la 2.000 de euro pentru fiecare startup.
Agricultura 4.0, robotica și trasabilitatea, printre direcțiile de dezvoltare
Lansarea programului are loc într-un context în care agricultura și industria alimentară trec prin schimbări importante, iar tehnologia poate avea un rol tot mai mare în producția, procesarea și distribuția alimentelor.
Deși România are una dintre cele mai mari suprafețe agricole din Europa, sectorul continuă să se confrunte cu provocări precum schimbările climatice, îmbătrânirea forței de muncă și accesul limitat la tehnologii moderne.
Potrivit raportului „Romanian AgriFood Startups Overview Report 2024”, ecosistemul local de startup-uri agrifood are potențial de dezvoltare, însă fondatorii întâmpină în continuare dificultăți în accesarea finanțării, resurselor și infrastructurii necesare.
În același timp, o analiză OECD privind sistemul de inovare agricolă din România identifică agricultura 4.0, tehnologiile pentru practici sustenabile, rețelele de senzori, trasabilitatea și robotica printre domeniile cu potențial pentru dezvoltarea sectorului.
Înscrierile în AgriStart sunt deschise până pe 7 septembrie 2026, inclusiv. Selecția va avea loc în perioada 8-9 septembrie, echipele alese vor fi anunțate pe 10 septembrie, iar programul va începe pe 15 septembrie cu o întâlnire online.