Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 1 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Compania americană de smartwatch-uri, Pebble, a decis astăzi să stingă luminile. Într-o postare pe blogul companiei, CEO-ul Pebble, Eric Migicovsky, a spus că producătorul nu mai poate opera ca o ”entitate independentă”. Proiectul demarat pe Kickstarter a reușit să vândă de-a lungul timpului nu mai puțin de două milioane de ceasuri inteligente.
Practic, producția de smartwatch-uri Pebble se oprește aici. Nu va exista nici o continuare a brandului, urmând ca echipa actuală să se alăture celor de la Fitbit. În aceeași postare de pe blog, Migicovski a spus că toți cei care au comandat ceasul în ultima vreme vor primi banii înapoi, comenzile nemaiputând fi onorate.
Întreaga piață a smartwatch-urilor se află în scădere, oamenii preferând în continuare fitness band-urile. Despre asta am scris ieri, aici.
Pebble este o companie americană care produce smartwatch-uri. Povestea a început în 2012, atunci când cei de acolo au lansat o campanie pe Kickstarter unde au reușit să adune 10,3 milioane de dolari. A fost cea mai reușită campanie de crowdfunding de la vremea respectivă. Vânzările de ceasuri Pebble au început în 2013, iar o a doua campanie pe Kickstarter a avut loc în 2015. Și atunci, compania a doborât recorduri de finanțare, reușind să strângă 20,3 milioane de dolari de la peste 75.000 de susținători. Ceasurile Pebble au fost printre primele smartwatch-uri care au apărut pe piață.
Închiderea Pebble e o dovadă că poți să ai cea mai de succes campanie de crowdfunding, dar business-ul trebuie să se susțină în timp, mai ales în lumea dispozitivelor hardware. Fitbit e un gigant cu ceva vechime în piață, iar Pebble arată ca probabil ultimul proiect de mare succes de pe Kickstarter.
Fitbit va continua să ofere service și reparații pentru ceasurile Pebble, iar Migicovski chiar promite să dea o bere tuturor celor pe care îi va vedea purtând unul din ceasurile sale. ”Pe data viitoare” a fost mesajul cu care și-a încheiat acesta postarea.