Florin Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a decis printr-un ordin de ministru înfiinţarea Comitetului Consultativ pentru Antreprenoriat. Scopul acestei entități este de a consolida parteneriatul dintre autorități și mediul privat, precum și de aprobare a programelor şi măsurilor de stimulare a mediului de afaceri din România.
Potrivit lui Jianu, Comitetul Consultativ pentru Antreprenoriat va dezbate şi elabora recomandări privind definirea şi implementarea politicilor de dezvoltare şi creştere a competitivităţii mediului de afaceri din România, va propune măsuri de îmbunătăţire a cadrului legislativ şi administrativ, cu impact asupra mediului de afaceri şi va decide constituirea unor comisii de specialitate, care vor avea ca obiect de activitate analizarea unor probleme specifice, de interes pentru mediul de afaceri din România.
ANIS, Romanian Business Leaders și Consiliul Investitorilor Străini, pe lista partenerilor
Organismul cu rol consultativ este alcătuit din 67 de organizaţii reprezentând parteneri sociali, organizaţii neguvernamentale ale mediului de afaceri, ale camerelor de comerţ şi industrie, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi ai autorităţilor publice locale.
“Consider acest demers un pas important în intensificarea dialogului cu mediul de afaceri, partenerul alături de care construim agenda viitoarelor politici publice de susţinere a antreprenoriatului. Scopul comitetului este acela de a întări parteneriatul public-privat, de a creşte gradul de transparenţă a deciziilor administraţiei publice şi de a asigura o consultare şi participare activă a tuturor partenerilor“, a precizat Florin Jianu.
Lista completă a organizațiilor care vor face parte din comitet
- Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – UCECOM
- Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum – CENTROCOOP
- Uniunea Naţională a Patronatului Român – UNPR
- Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM
- Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România – PTIR
- Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – ANIS
- Romanian Business Leaders
- Consiliul Investitorilor Străini
- Confederaţia Naţională a Patronatului Român
- Confederaţia Patronală din Industria României – CONPIROM
- Consiliul Naţional al Patronilor din România – CONPR
- Patronatul Naţional Român
- Patronatul Român
- Uniunea Generală a Industriaşilor din România
- Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
- Asociaţia Română a Băncilor
- Camera de Comerţ şi Industrie a României
- Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană
- Camera de Comerț Româno-Olandeză
- Camera de Comerț și Industrie Eleno-Română
- Camera de Comerț Elveția-România
- Blocul Naţional Sindical
- Confederaţia Sindicatelor Democratice din România – CSDR
- Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa"
- Confederaţia Sindicală Naţională "Meridian"
- Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - "Frăţia"
- Asociația Națională a Antreprenorilor
- Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN
- Federaţia Patronală a Textilelor, Confecţiei şi Pielăriei – FEPAIUS
- Federaţia Patronală din Industria Construcţiilor de Maşini – FEPACM
- Asociaţia de Standardizare din România – ASRO
- Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – OSIM
- Oficiul Român pentru Drepturile de Autor – ORDA
- Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
- Liga Întreprinzătorului Român
- Asociaţia Femeilor Antreprenor
- Asociaţia pentru Antreprenoriat din România (A.P.A.R.)
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională 1 Nord-Est
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională 2 Sud-Est
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională 3 Sud
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională 4 Sud-Vest
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională 5 Vest
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională 6 Nord-Vest
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională 7 Centru
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională 8 Bucureşti-Ilfov
- Ministerul pentru Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat
- Ministerul Economiei
- Ministerul Finanţelor Publice
- Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene
- Ministerul Turismului
- Ministerul Afacerilor Externe
- Ministerul Educaţiei Naționale
- Ministerul Tineretului şi Sportului
- Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
- . Ministerul Afacerilor Interne
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
- Ministerul Muncii și Justiției Sociale
- Ministerul Culturii şi Identității Naționale
- Ministerul Mediului
- Ministerul Cercetării și Inovării
- Ministerul Transporturilor
- Ministerul Sănătății
- Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
- Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social
- Ministerul Apelor și Pădurilor
- Ministerul Energiei
- Ministerul pentru Relația cu Parlamentul