Acest articol a fost publicat într-o formă asemănătoare ca Scrisoare către publicul start-up.ro în newsletter-ul lunar trimis pe 11 aprilie 2024. Te poți abona la newsletter-ul start-up.ro aici.


Newsletter-ul lunar start-up.ro este un produs de sine stătător lansat de publicația ce susține antreprenoriatul românesc de mai bine de 8 ani jumătate în care vei găsi un rezumat al celor mai importante lucruri din inovația locală și mondială care merită povestită.

Poți citi primul număr al newsletter-ului nostru, trimis pe 11 aprilie - la acest link.

De ce încă un newsletter?

De-a lungul timpului la start-up.ro am experimentat cu diferite formate în care să prezentăm informația. De la articole simple, știri, interviuri, videoclipuri, liste, analize sau un film documentar. Am încercat mereu să găsim metoda potrivită pentru a ajunge la public pentru a povesti despre antreprenorii din România, cei despre care considerăm că vor schimba lumea.

Presa făcută zi de zi are avantajele sale, dar vine cu lipsuri. Subiectele vin și trec. Se consumă. Venim din epoca în care revistele reprezentau momentul de liniște al săptămânii în care oamenii își făceau rezumatul informațiilor. Nu avem o revistă fizică, dar vrem ca acest newsletter să devină revista voastră lunară pentru tot ce înseamnă inovație, startup-uri, antreprenori și tehnologie.

Vrem să primești acest newsletter din partea noastră și să lași grijile deoparte timp de 10 minute în care să răsfoiești ceea ce am scris noi, dar și cele mai interesante lucruri descoperite online și pe care vrem să le curatoriem pentru voi.

Iar apoi, vă invităm să fiți alături de noi, să ne recomandați subiecte pentru următoarele ediții ale newsletter-ului, ba chiar și un nume pentru el. Oricând ai o informație care consideri că merită spusă aici, ne poți scrie pe hello@start-up.ro.

Ce tip de conținut ai în newsletterele start-up.ro?

  • Newsletter zilnic de marți până vineri, la ora 9 dimineață: un rezumat simplu cu linkuri ale materialelor interesante din start-up.ro, dar și online - despre antreprenoriat, startup-uri și tehnologie
  • start-up Weekly - în fiecare luni dimineață la ora 9.00 - un rezumat al săptămânii cu materiale din start-up.ro și de pe internet, alături de o scrisoare din partea echipei start-up.ro
  • Newsletter-ul lunar start-up.ro - în fiecare a doua miercuri din lună - o revistă digitală despre prezent, trecut, viitor, antreprenoriat, inovație, tehnologie și un mod de a face lucrurile diferit, sub dictonul "Read outside the box"

Poți citi primul număr al newsletter-ului nostru, trimis pe 11 aprilie - la acest link.

Următorul pas pe care dorim să-l facem este să oferim comunității posibilitatea de a-și alege produsul la care să se aboneze dintre cele de mai sus.

În ce credem?

Credem în antreprenorii care schimbă vieți prin activitatea lor. Poate că mulți dintre noi ne-am născut în epoca patronilor și a celor pentru care antreprenoriatul era o metodă de scurtcircuitare, de multe ori pe căi ilegale. Dar nu ei sunt interesul nostru. Credem în antreprenorii care au descoperit că munca onestă, creșterea oamenilor și extinderea dincolo de granițele României aduc rezultate.

  • Credem în cei care nu deschid jurnalul de știri, dar care deschid oportunități pentru oameni în jurul lor.
  • Credem în cei care inovează, fie că e vorba de tehnologie, agricultură, HoReCa, retail, construcții.
  • Credem în cel mic, care a transformat o pasiune în afacere, dar și în cel mare care are în subordine mii de angajați.
  • Credem în aceste lucruri de 8 ani jumătate. Nu a fost o zi în care să nu promovăm astfel de exemple.
  • Credem în a face lucrurile diferit. În a găsi soluții prin tehnologie. De a propune inovații. De a pune lucrurile pe harta lumii prin muncă dreaptă, imaginație și forță.

Din aceste lucruri în care credem s-a născut newsletter-ul lunar al start-up.ro, care vine să completeze informațiile ce ajung în Inbox-ul vostru de luni până vineri. De data aceasta, ca o revistă în care să găsiți direcția strategică a antreprenoriatului, inspirație și curaj.

Ce ne dorim?

  • Dacă descoperi erori în acest newsletter, te rugăm să ne scrii pe aceeași adresă pentru a le raporta - fie de natură factuală, fie de natură tehnică

  • În următoarea perioadă vom dezvolta modalități de abonare fracțională la produsul preferat - zilnic, săptămânal sau lunar, pentru a vă alege produsul dorit.

  • Orice recomandare de articol interesant citit pe internet, un pont despre un antreprenor sau o antreprenoare care face lucruri surprinzătoare și interesante, o resursă utilă pe care vrei să o împărtășești cu ceilalți.

  • Dacă ai un business - mic sau mare - și vrei să oferi oportunități celorlalți din comunitate, fie prin coduri de discount sau testare gratuită, ne poți scrie și te putem promova.

Poți citi primul număr al newsletter-ului nostru, trimis pe 11 aprilie - la acest link.