La o lună de la intrarea în vigoare, au fost înregistrate numeroase reclamații la nivelul Uniunii Europene, ceea ce demonstrează un interes public sporit pentru noile măsuri impuse de GDPR. În Marea Britanie, a crescut numărul notificărilor cu privire la încălcările comise de organizații în raport cu normele prevăzute în Regulament, precum și mai multe reclamații privind protecția datelor.

În același timp, ofiţerul de protecţie a datelor din Franța a înregistrat o majorare cu 50% a plângerilor depuse de la data implementării GDPR, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Politico Europe, citat de The Guardian.

Poți afla din acest material mai multe informații despre datele care intră sub incidența regulamentului GDPR.

Noua legislație europeană a motivat firmele care au suferit o încălcarea securității să adopte o politică mai eficientă în ceea ce privește transparența datelor. Companiile și antreprenorii ar putea fi amendați cu 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri în cazul în care se dovedește că nu au respectat normele impuse de GDPR. În plus, ar putea primi amenzi și mai mari dacă întârzie să raporteze încălcările care au avut loc.

În Austria, au fost depuse peste 100 de reclamații în ultima lună, precum și 59 de notificări cu privire la încălcarea securității.

Companii gigant, precum Facebook și Google, au fost acuzate că ar fi condiționat folosirea platformelor de către consumatori impunându-le să accepte procesarea datelor personale, ceea ce contravine principiilor stipulate de GDPR. Pe de altă parte, unele companii europene și-au mutat operațiunile din Europa, iar publicații media online au blocat cititorii din Uniunea Europeană.