Vlad AndriescuHTC încearcă să arate că mai poate produce telefoane bune. Și da, o face, dar pentru alții, dovada fiind Google Pixel. Dar pentru taiwanezi, de la primul model HTC One M7, lucrurile nu au mai fost la fel de bune. Dacă acela era un telefon inovator, cu un design spectaculos, ce a venit ulterior e stângaci și lipsit de esență. Dar să trecem prin lucrurile cu adevărat importante legate de HTC U11 Life.
Designul telefonului se încadrează undeva între banalitate și anul 2014.
În partea din față telefonul are margini groase în partea inferioară și în cea superioară. Din fericire, ecranul curge spre marginile laterale destul de mult și are o curbură care-l face mai atractiv. Butonul central nu este fizic, dar este scobit în carcasă, iar lângă el avem clasicele butoane virtuale de Android. Camera frontală e în partea din dreapta sus.
Interesantă e poziționarea mufei de încărcare USB Type C care e în partea dreaptă, nu în centru. Ce lipsește? Mufa de căști. Pentru că da, până și telefoanele mid-level renunță la mufe de căști, deși nici măcar nu sunt foarte subțiri.
Pe spate, telefonul este plastic fără nicio scuză. E un plastic lucios, pe care se imprimă amprentele foarte puternic, dar și praful. Avem camera foto, logo-ul HTC și cel Android One, un lucru despre care vorbim mai târziu. În rest, pe lateral avem butoanele de volum, cel de pornire și Edge Sense, opțiunea prin care telefonul poate fi strâns în mână pentru a porni anumite funcții.
Specificațiile tehnice sunt clasice pentru un mid-range al anului 2017, fără lucruri excepționale, dar și fără minusuri.
Procesorul este un Qualcomm Snapdragon 630 de ultimă generație, cu opt nuclee. Varianta testată de noi avea 3 GB de RAM și capacitate de stocare de 32 de GB. Nu sunt foarte multe alte device-uri cu acest chipset, mai poți avea Motorola Moto X4, Nokia 7 sau Asus Zenfone 4.
De obicei telefoanele de acest nivel sunt undeva între granița de plictiseală și performanțe bune. Pur și simplu telefonul acesta funcționează. Aplicațiile se deschid bine și funcționează, nu am întâmpinat probleme în folosirea lui zilnică, am trecut și prin câteva jocuri care nu au avut probleme. Față de un flagship, reacția în cadrul unor jocuri e foarte puțin întârziată, dar trebuie să știi bine acel titlu ca să realizezi asta.
Ecranul de 5,2 inci are o rezoluție Full HD. Luminozitatea sa mi s-a părut decentă, dar mediocră, cu anumite tente gălbui are luminii. Deși acest lucru e mai sănătos, prefer o culoare mai albastră, neutră.
Per total, telefonul are performanțe decente, comparat cu celelalte terminale din clasa sa. Aș spune că la nivel de performanță, Motorola Moto Z2 Play e mai bun și mai folosibil, iar odată cu venirea lui Samsung Galaxy A8, mai scump, dar mai performant, mid range-urile vor avea noi campioni.
Bateria are doar 2.600 de miliamperi, iar acest lucru se vede, autonomia fiind dezamăgitoare.
Într-o folosire mixtă, ceea ce a însemnat preluarea de apeluri, browsing în 4G, dar și în WiFi, câteva jocuri și sincronizare cu mail-ul, telefonul a ținut de dimineață până spre ora 16-17. Acest lucru nu e impresionant deloc față de alte terminale, mai ales că HTC U 11 Life pare gros, deci se simțea nevoia măcar a unei baterii mai mari.
Sistemul de operare este avantajul competitiv pe care-l vinde HTC cu U11 Life.
Avem Android One, cea mai pură formă de Android de pe piață. E o variantă de 8.0 Oreo și e pentru cei care nu vor altceva decât acel Android nemodificat de producători. Are tot ce trebuie acolo, de la Google Assistant, la majoritatea aplicațiilor importante, cum ar fi Google Photos, Slides, Docs sau Excel.
Un alt avantaj al sistemului de operare e că primește update-urile deîndată ce acestea apar pe piață. Sistemul de operare a fost demonstrat prima oară pe Xiaomi Mi A1. Acela e un telefon mai interesant decât relativ plictisitorul HTC U11 Life.
Ceea ce a adăugat HTC pe acest telefon este Edge Sense. Marginile inferioare ale terminalului pot fi strânge și pot activa diferite funcții. Poți să pornești camera, să vorbești cu Google Asistant sau să pornești un hotspot WiFi. E utilă sau nu această funcție? Cred că e o adiție interesantă, mai ales că vorbim de un mid range. Nu e un diferențiator care să convingă publicul, dar odată ce te obișnuiești cu telefonul, începi să folosești caracteristica aceasta mai des.
Edge Sense poate avea două modalități de folosire. Dacă strângi brusc, dar scurt, pornești o funcție, dacă strângi timp de cel puțin o secundă, ai altă aplicație pe care o poți lansa. Dacă ai mâinile mici nu e recomandabilă, iar dacă nu ai putere să strângi, s-ar putea să ți se pară incomodă.
Camerele foto au ambele 16 megapixeli și au câteva funcții bune.
În primul rând, aș spune că e un telefon de video, nu de foto. Pentru că filmează foarte bine, Full HD, iar sunetul înregistrat este excelent. HTC a excelat în domeniul acesta mereu și lucrurile nu se schimbă așa ușor. La fotografie, lucrurile stau cam la nivelul concurenței.
Camera principală de 16 megapixeli și un f de 2.0 depinde foarte mult de lumină. Seara sau noaptea este foarte slabă, iar ziua are o stablizare relativ proastă și ești nevoit să încerci de mai multe ori până îți iese o fotografie cu adevărat reușită.
Camera frontală e foarte bună. Are 16 megapixeli, scoate selfie-uri excelente, dar nu are opțiuni de înfrumusețare, ceea ce se caută. În schimb, deși nu știu cine o va folosi, poți face o minipanoramă selfie, care mărește dimensiunea cadrului de două ori.
Prețul? 1.800 de lei l-am găsit în momentul de față, mai ieftin decât concurența.
Concluzia mea? HTC U 11 Life este un telefon foarte greu de iubit. Nu e nici prea smart, nici prea frumos. E un telefon foarte neutru, care are ca dezavantaj faptul că nu are mufă de căști, bateria are autonomie mică și se simte foarte mult ca o jucărie în mână. În schimb, prețul este unul bun. Dar pentru că în martie vor apărea noi telefoane la Mobile World Congress, parcă e târziu să recomand cumpărarea lui.
