Lectură de 5 min

REVIEW Like a Dragon: Ishin - povestire istorică cu samurai într-un beat-em-up

Abonează-te pe  
Like a Dragon: Ishin spune o poveste din istoria Japoniei, aduce acțiune cu samurai, dar și o doză de umor și de absurditate.
REVIEW Like a Dragon: Ishin - povestire istorică cu samurai într-un beat-em-up

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Like a Dragon: Ishin este remake-ul al spin-off-ului din 2014 al seriei Yakuza, Like a Dragon Ishin, a cărei acțiune se concentrează pe o perioadă specifică din istoria Japoniei. Pentru mult timp jocul a fost disponibil doar pentru acea piață, iar acum a fost făcut disponibil și la nivel global. Și mă bucur că au făcut-o deoarece Like a Dragon: Ishin este un joc fun din seria Yakuza care merita un public mai mare.

Acțiunea principală este amplasată în Kyoto-ul anilor 1860, iar jocul prezintă personaje care sunt bazate pe figuri istorice reale.

Astfel, jocul spune povestea lui Sakamoto Ryoma, un samurai real care a trăit în perioada Bakumatsu (1853-1867) din Japonia. După ce s-a antrenat în Edo, el se întoarce în Tosa, doar pentru a-i găsi pe tatăl său adoptiv și pe fratele său adoptiv în stadiul inițial al unei rebeliuni. Doar că tatăl său adoptiv este asasinat, iar vina cade fix pe Ryoma, care fuge în Kyoto, unde caută să-l găsească pe vinovat. În scurt timp, Ryoma se trezește în mijlocul unor asasinate, conspirații și o bătălie pentru viitorul Japoniei.

Mai multe de atât perioada Edo a Japoniei este interesantă și jocul m-a făcut să vreau să aflu mai multe despre ce s-a întâmplat atunci. Pentru că jocul este unul din seria Yakuza, Like a Dragon are o doză destul de mare de umor și de situații absurde. Nu sunt un fan al jocurilor Yakuza și nu prea gust umorul prezentat în aceste jocuri, dar foarte multă lume da.

Așadar, înainte să cumperi acest joc trebuie să știi că vei avea parte de o poveste serioasă, cu personaje inspirate din realitate, dar combinate cu situații precum un luptător sumo care-ți cere de mâncare ca să poate să lupte, un băiețel care vrea legume, dar nu primește și mai pot găsi și alte exemple. Deci nu avem un joc în stilul Ghost of Tshusima.

Toate aceste lucruri nu sunt noi pentru veteranii jocurilor Yakuza, dar m-am gândit că ar fi util acest disclaimer. Eu, personal, am trecut repede peste aceste misiuni secundare prostuțe ca să revin repede la ceea ce mă interesa cu adevărat.

Like a Dragon: Ishin este un joc de acțiune de tip beat-em-up cu samurai, bandiți, săbii și pistoale.

Sistemul de luptă din Ishin menține luptele proaspete și incitante, cu patru poziții de luptă diferite între care jucătorii pot trece din mers. Din cauză sau datorită, depinde cum vrei să vezi lucrurile, perioadei în care are loc acțiunea, când Japonia își deschidea granițele către străini, Ryoma nu folosește doar sabia de samurai, ci și un pistol. Astfel cele patru stiluri de luptă sunt: cel clasic cu sabia, cu pistolul, doar cu pumnii și un stil în care acesta combină loviturile de sabie cu împușcăturile de pistol.

În stilul clasic Yakuza, luptele sunt exagerate, stilizate, dar distractive și satisfăcătoare. Fiecare stil de luptă are un aspect distinctiv și o utilizare specifică. În funcție de numărul și de tipul de inamici schimbi abordarea. Mie mi-a plăcut cel mai mult stilul în care folosești și sabia și pistolul deoarece astfel scapi repede de mulți inamici. Pentru luptele cu boșii am preferat doar sabia, dar am trecut și la pistol din când în când ca să dau damage de la distanță. Ai atacuri rapide, unele mai grele, dar care sunt executate într-un timp mai îndelungat și atacuri speciale.

Pe nivelul de dificultate normal, inamicii sunt destul de agresivi și trebuie să te ferești și să parezi loviturile de săbii pentru a avea succes. Pe cel mai ușor este suficient să ataci încontinuu și-ți vei doborî adversarii.

Oricum vei dori să joci, sistemul de luptă este unul suficient de distractiv încât să mențină acțiunea plăcută de-a lungul zecilor de ore de joc. În plus, jocul introduce noi mecanici de joc într-un ritm constant, menținând jucătorul angajat și entuziasmat de ceea ce urmează. După vreo 7-8 ore de joc a fost dezvăluit sistemul de cărți (trooper) care schimbă într-un mod important felul în care joci.

Îți poți îmbunătăți personajul alocând puncte pe care le primești după ce cumulezi suficientă experiență. Utilizând un stil de luptă mai mult vei putea să-l dezvolți mai repede. Deci este recomandat să folosești fiecare stil în parte pentru un balans bun. Singurele frustrări la nivel de luptă au venit din faptul că unele spatii sunt foarte strâmte și nu exista o funcție de lock on target astfel încât camera sa se întoarcă automat după personaj, ce mi-ar fi fost util în unele lupte.

După cum spuneam, jocul are o mulțime de misiuni secundare, dar și mini-jocuri și activități. Deci dacă-ți place genul acesta de joc atunci trebuie să știi că ai ce face în Like a Dragon.

Explorarea nu este cea mai grozavă deoarece nu există puncte de fast travel, iar acțiunea te plimbă dintr-un loc în altul, în timp ce drumul este presărat de bandiți care la început pot fi un pericol, dar apoi devin doar enervanți. Eu vreau să continui povestea, nu să pierd vremea cu niște bandiți. Există o modalitate de a călătorii mai repede dintr-un loc în altul cu ajutorul unor NPC-uri, dar eu nu prea i-am găsit când aveam nevoie.

La nivel vizual, trebuie să laud dezvoltatorii pentru că au creat unele dintre cele mai expresive fețe din toate jocurile video pe care le-am încercat. Mi-au plăcut foarte mult scenele cinematice și de multe ori aveam impresia că urmăream un film japonez cu samurai. Dacă personajele sunt foarte bine realizate, mediul înconjurător nu prea. Orașul este destul de limitat și ai impresia că ești pe un set de film, nu într-un loc real.

Și la nivel audio, jocul face o impresie mixtă. Pe de o parte, voice actingul, acolo unde există, este foarte bun. Pe de altă parte, o bună parte din joc nu are voice acting, in stilul clasic al jocurilor japoneze. De asemenea, efectele sonore nu sunt cele mai grozave. De menționat că jocul nu este dublat, deci doar japoneză cu subtitrări.

Eu l-am jucat pe PC cu mouse și tastatură și pe Steam Deck. Jocul rulează foarte bine pe ambele, fără probleme. Dacă vrei cea mai bună experiență îți recomand un controller.

Per total, Like a Dragon: Ishin este un joc greu de recomandat nu pentru că este un joc prost, dimpotrivă, însă nu este pentru toată lumea. Gameplay-ul este fun, dar destul de rigid și trebuie să ai puțină răbdare până înveți toate lucrurile. Povestea principală e interesantă, dar creatorii jocului te obligă să faci și altceva, chiar dacă nu vrei. Are momente prostuțe (silly este un cuvânt mai bun), momente absurde care întrerup curgerea poveștii.

Dacă-ți plac jocurile de acțiune în general și RPG-urile și ai și o pasiune pentru samurai sau pentru istoria japoneză atunci eu cred că o să-ți placă Like a Dragon: Ishin. Dacă nu ai jucat niciun joc din seria Yakuza, dar acesta pare interesant atunci așteaptă o perioadă de reduceri și cumpără-l atunci.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: