Este de bun simț să ai routerul amplasat într-un loc central al locuinței, undeva la înălțime (să nu fie pe podea) și să nu fie închis în vreun dulap pentru a asigura o distribuție optimă a semnalului. Într-o locuință mai mare mai greu să ai un semnal bun peste tot. Soluția vine sub forma unui sistem Wi-Fi de tip mesh. Ce este asta? Poți să te gândești la el ca la un router care vine alături de alte unități pentru a extinde semnalul. Astfel, în loc ca semnalul de la router să se ducă direct la smartphone-ul aflat la etajul doi al casei, în cazul unui sistem mesh, semnalul de la routerul principal se duce la unitatea aflată la etajul doi apoi de acolo semnalul merge către smartphone. Astfel ai un semnal bun și viteze sporite.

Pentru că locuiesc într-o garsonieră de câțiva ani nu am testat în ultimii ani sisteme mesh deoarece un router oferă un semnal bun oricum și sistemele mesh sunt destul de scumpe și nu se justifică într-un spațiu atât de mic.

Cei de la Mercusys au lansat Halo H50G, primul sistem mesh gigabit al companiei. Mi-a atras atenția datorită specificațiilor bune, dar și prețului destul destul de bun. Halo H50G este disponibil în două variante: cu doi sateliți sau cu trei sateliți. Pachetul cu trei are un preț recomandat de 480 de lei, iar Mercusys ni l-a trimis la test și așa acum am semnal bun nu doar în garsonieră, ci și două etaje mai jos.

Mercusys Hao H50G

Halo H50G este disponibil în acest moment doar cu cei trei sateliți, însă în curând ar trebui să fie disponibil și versiunea cu doi. Așadar, în cutie găsim trei unități Halo H50G, ce au un design simplu și elegant. Avem o cutiuță mică, cam cât o cană mai mare, cu o bază colorată. Brandingul este minimal, iar pe spate avem trei porturi gigabit și portul de alimentare. Toate unitățile sunt identice. Mie îmi place acest look și așa scapi și de routere cu antene și alte elemente distinctive. Singurul aspect negativ la acest capitol ar fi cablul scurt de alimentare și astfel, în funcție de locul unde ai prizele, nu ai multe locuri de ales pentru instalarea unui satelit.

Cum instalezi un sistem mesh

Ca să instalezi un router mesh este foarte simplu și nu este cu mult diferit față de instalarea unui router obișnuit. Practic, alegi unul dintre cei trei sateliți și-l conectezi la cu cablul de internet, apoi instalezi aplicația Mercusys pe telefon și urmezi pașii de acolo și în câteva minute ai terminat. După ce ai conectat primul satelit, poți să-l adaugi și pe al doilea tot prin aplicație, apoi și pe al treilea. Și cu asta ai un sistem mesh instalat la tine acasă și o singură rețea Wi-Fi cu o singură parolă pentru conectare facilă.

Eu am pus unul lângă desktop unde am firul de la internet, apoi din satelit am tras cablul pentru a conecta dekstop-ul la internet. Un alt satelit l-am pus lângă TV și consola PS5 și al treilea satelit l-am pus în bucătărie. Înainte de instalare am făcut mai multe teste de viteză pe telefon cu routerul vechi, însă mai multe detalii despre această comparație puțin mai jos.

De ce este interesant Mercusys Halo H50G

Acest sistem Mesh Wi-Fi Gigabit este dual-band și poate oferi conexiuni cu viteză de până la 1900 Mbps pentru aproximativ 100 de dispositive. H50G oferă cele două benzi: una de 2,4 GHz și alta de 5 GHz. Astfel ai parte de viteze foarte bune pe 5 Ghz și stabilitate pentru produse smart pe banda de 2,4 GHz. Dacă e prea complicat să știi că sistemul creează o singură rețea Wi-Fi și se va decide automat pe ce bandă se conectează multitudinea de produse. 1900 Mbps este o viteză bună și nu vei avea probleme cu streaming 4K, download, apeluri video și așa mai departe, nici dacă mai multe dispozitive în același timp solicită rețeaua.

Halo H50G a fost conceput special pentru ca cele trei unități individuale AC1900 să asigure o acoperire de până la 557 mp. În același timp, pentru a păstra conexiunile cât mai puternice, au fost adăugate tehnologii precum AP Steering, Band Steering și APS (Adaptive Path Selection), care selectează automat cea mai bună conexiune pentru dispozitivele utilizatorilor, astfel încât rețeaua Wi-Fi să funcționeze la cea mai bună capacitate.

În cazul meu, atunci când conectez un dispozitiv la Wi-Fi în bucătărie acesta se va conecta la unitatea aflată acolo. Apoi când ajungi în altă zonă, sistemul ar trebui să schimbe automat la altă unitate mai apropiată. În cazul meu, acest sistem nu funcționează întotdeauna și cred că este din cauza faptului că cele trei unități sunt apropiate una de alta și nu prea contează unde este conectat dispozitivul pentru că va avea o viteză bună la internet.

O altă tehnologie interesantă este Beamforming prin care routerul detectează dispozitivele și concentrează automat semnalul wireless către acesta, obținându-se astfel cea mai bună conexiune de la toate unitățile.

Cum ziceam, Mercusys pune la dispoziție și o aplicație pentru instalare și administrare. E funcțională, simplă și de aici poți face tot felul de setări, ai control parental și așa mai departe. Are și control pentru LED-uri și night mode, în care ar trebui să stingă LED-urile între anumite ore. Spun că ar trebui pentru că deși am activat acest night mode, câteodată LED-urile sunt stinse, alteori sunt aprinse. Însă asta se poate rezolva cu un update de aplicație și de software.

Performanță Mercusys Halo H50G

Înainte de a conecta sistemul mesh, am făcut făcut patru teste de viteză în diferite locuri. Am folosit aplicația speed test și telefonul Samsung Note 20 Ultra. Am făcut 3 teste de viteză în 3 locuri diferite din casă, dar și pe scara blocului, un etaj mai jos. În graficul de mai jos vedeți rezultatele obținute cu routerul Mercusys MR70X cu Wi-Fi 6 pe o conexiune de internet RDS&RCS 1000 Mbps.

După cum se vede, performanța pe download crește în toate situațiile în aceste teste și avem o performanță de 3 ori mai bună la un etaj mai jos. Nu că aș avea nevoie, dar vă puteți face o idee în legătură cu puterea semnalului. Am făcut teste și două etaje mai jos și sistemul mesh dădea un semnal bunicel de 5-10 Mbps, în timp ce semnalul pe routerul MR70X era doar de 1-2 Mbps. Pe conexiune cu cablu la calculator am avut aproape de maximul de 1000 Mbps. Dacă aș avea cablu întins în toată casa care să ducă la fiecare satelit atunci am avea un internet și mai bun.

Pe televizor am avut viteze care au variat de la 100 Mbps până la 400 Mbps, mai mult decât suficient pentru streaming 4K. Pe consolă am avut rezultate mai slabe cu Halo H50G comparativ cu MR70X, însă nu cu mult. Între 200-300 Mbps pe vechiul router și între 150-250 Mbps pe noul router. Aici diferența ar putea veni datorită faptului că PS5 și routerul vechi au Wi-Fi 6 în timp ce Halo este Wi-Fi 5.

Per total, pentru mine este evidentă utilitatea unui sistem mesh și îl recomand celor care au locuințe mai mari deoarece astfel ai un semnal mai bun peste tot și poți să profiți la maximum de conexiunea rapidă de internet care este disponibilă în România. În același timp, Mercusys Halo H50G nu este un sistem foarte scump și poate fi interesant pentru cei care au probleme cu semnalul.