Moto G100 a venit din senin și complet neașteptat, la foarte scurt timp după lansarea unui model entry level al noii game G. De ce neașteptat? Pentru că aduce unele dintre cele mai bune componente și specificații disponibile la momentul actual și le pune într-un ”ambalaj” demn de gama One a Motorola, adică gama destinată tinerilor. E un pachet complet la un cost relativ scăzut pentru ce oferă, un smartphone pentru tineri din toate punctele de vedere. Dar hai să nu ne aruncăm la concluzii din prima și să vedem cum arată acest telefon, dacă tot am pomenit aspectul lui.
Design Moto G100
Moto G100 are un aspect premium care, ca senzație, mi-a adus aminte de Moto Edge, cel puțin în partea din spate. E făcut din plastic, dar se simte premium datorită texturii catifelate, iar culorile sunt cel puțin fascinante. La mine a ajuns versiunea Iridescent Ocean care e un albastru viu și metalizat ce se metamorfozează în lila intens în funcție de lumină. E o schemă de culori curajoasă, clar destinată celor tineri.
Camera e într-un chenar din plastic transparent, iar cele trei dintre lentile au în jurul lor inele metalizate albastre. Marginile spatelui se curbează spre față pentru a spori confortul, iar cadrul adăpostește butoanele de volum, butonul de power cu senzor de amprentă integrat, un port USB-C și unul Jack, dar și slot-ul pentru SIM sau card microSD.
În față, display-ul generos cu raport de aspect 21:9 e înconjurat de margini destul de groase, dar nu deranjante și camerele frontale, două la număr, sunt găurite direct în display.
Smartphone-ul e rezistent la stropire, dar nu și la scufundare, și nu dispune de încărcare wireless.
Per total, aspectul este unul foarte atrăgător, diferit față de ce a mai oferit Motorola până acum, dar similar în același timp.
Display
Ecranul Moto G100 e gândit pentru multimedia, fără niciun dubiu. Nu vorbim despre un OLED, ci despre un LCD, dar unul foarte bun. Are diagonală de 6.7 inch, format 21:9, rezoluție full HD+, compatibilitate HDR10 și frecvență de 90Hz.
Toate aceste specificații se traduc într-un display luminos cu contrast puternic și culori vii, numai bun pentru filme sau seriale, pentru gaming la rată de refresh mare. E bun și pentru productivitate, desigur, cu o rezoluție ce oferă claritate suficientă a textului.
Specificații Moto G100
La nivel de specificații Moto G100 reușește să impresioneze cu adevărat. Are un procesor Snapdragon 870, 8GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare. Motorola îl numește ”cel mai puternic Moto G creat vreodată” și pe bună dreptate. Snapdragon 870 e unul dintre cele mai puternice procesoare ale Qualcomm și oferă performanțe excelente în orice sarcină și în orice joc, transformând Moto G100 într-o adevărată bestie pentru gaming. Nimic de reproșat la acest capitol, totul merge ca uns iar performanțele sunt demne de un adevărat flagship.
Nici autonomia nu e deloc de neglijat. Smartphone-ul vine cu o baterie de 5.000 mAh care ar trebui să țină circa două zile dacă nu ești heavy user. În rest, telefonul ține o zi de dimineață până seara și când îl folosești intens. Se încarcă și relativ repede, la 20W, cu încărcătorul disponibil în cutie, dar am fi așteptat deja o încărcare ceva mai rapidă, mai ales că știm sigur că procesorul o permite.
Camere foto
La capitolul camere foto recunosc că nu am apucat să explorez pe îndelete smartphone-ul, dar primele impresii sunt îmbucurătoare. Pe spate avem un senzor principal de 64MP cu F/1,7 și tehnologie Quad Pixel. Camera se descurcă excelent și ziua, dar și noaptea. Ajutată de un senzor de profunzime de 2MP, dar și de un senzor ToF, camera scoate și portrete foarte bune, un alt plus.
Tot pe spate mai găsim și camera ultrawide, cu rol dublu. Ea scoate fotografii panoramice bune ziua și decente la lumină mai scăzută, mulțumită celor 16MP, dar poate realiza și fotografii macro, o întrebuințare pe care am văzut-o prima dată la smartphone-urile Huawei.
Pe partea de filmare se remarcă cu funcția de Audio Zoom, care apropie imaginea de vorbitor, lucru folositor în medii aglomerate și gălăgioase.
Și camerele frontale sunt reușite. Sunt două la număr, de 16 respectiv 8MP și una e wide iar cealaltă e ultrawide. Asta înseamnă selfie-uri de grup reușite și apeluri pe video clare. Moto G100 nu e un camera-phone, dar e aproape de a fi unul.
Sistem de operare și funcții speciale
Motorola Moto G100 vine cu Android 11 și cu o interfață foarte puțin modificată. Android-ul e aproape curat, presărat cu câteva funcții utile. Mai întâi există noul buton de power cu senzor de amprentă integrat care ascunde un așa-zis Power Touch - un dublu tap ușor pe el scoate la iveală o serie de scurtători.
Apoi mai există un mod pe care nu am reușit să-l testez, numit ”Ready For”. E similar cu Samsung Dex sau cu modul Desktop al Huawei și poți conecta telefonul la un dock special sau printr-un HDMI la un monitor pentru a avea un PC Replacement pentru productivitate sau gaming. E o funcție pe care aștept cu interes să o testez.
În rest, mai sunt câteva funcționalități pentru gaming neîntrerupt, câteva gesturi utile pentru diverse acțiuni rapide și cam atât. Nu am găsit bloatware sau lucuri care mai mult încurcă decât ajută.
Concluzie și preț
Moto G100 e cel mai rapid, dar și cel mai sexy smartphone din gama G a Motorola. Are un preț de circa 2.500 de lei și intră pe un segment de piață destul de aglomerat, dar are suficiente atuuri cât să îi permită să lupte cu smartphone-uri produse de companii chinezești. E un telefon bun pentru toată lumea, dar gândit special pentru tineri și prețul îl face și relativ accesibil pentru aceștia.