Nokia X20 e un mid range pentru cei care vor un telefon solid, ecran bun, performanțe corecte. Noi l-am avut vreme de două săptămâni pentru a ne face o idee. Și înainte de toate, vreau să zic că-mi place abordarea Nokia, dar aș mai vrea și câteva alte chestiuni în plus. Da, și un flagship neapărat.
Design Nokia X20
Designul lui Nokia X20 îmi stârnește sentimente contradictorii. Pe deoparte îmi place că pe spate camera e poziționată central și într-un cerc. Îmi place culoarea carcasei de plastic. Ba chiar îmi place și greutatea sa. Cu toate acestea, îl simt ca pe un telefon pentru tata. Poate și asta e. Un telefon pentru cei mai maturi. Nu are multe elemente moderne în design.
Telefonul e destul de greu, are 220 de grame, față de 192 de grame pe Motorola Moto G50, de exemplu. De asemenea, e și destul de gros, cu 9,1 milimetri.
În față avem un ecran de 6,67 inci destul de mare, dar cu margini relativ groase pentru 2021. Iar în partea inferioară marginea e evidentă, pentru că are și logoul Nokia. Camera frontală e poziționată în centru și e de tip punchole.
Pe marginea stângă avem slotul de SIM și micro SD, butonul de Google Assistant, iar pe dreapta butoanele de volum și butonul de Start/Stop care ascunde și un senzor de amprentă.
Spatele e făcut din plastic și are o culoare verde-albastruie destul de frumoasă, logoul Nokia e poziționat central, iar sus avem modulul celor patru camere cu optică Zeiss, modul ce iese în evidență, dar elegant. Marginile sunt rotunjite, lucioase și în culoarea carcasei. Jos avem o mufă USB C și mufa de căști.
Per total e un design ok, dar care nu iese în evidență cu nimic, un design destul de bătrânesc pentru un terminal care ar trebui să se adreseze în categoria de preț și tinerilor. În plus, dimensiunile telefonului sunt destul de mari și cumva față de alte terminale de pe piață se simte imens, nu am mai avut senzația aceasta de multă vreme când vine vorba de telefoane. Ecranul e mare și nici marginile nu-l ajută.
Așadar, când vine vorba de design, HMD Global nu a dat dovadă de foarte multă imaginație. E un design corect și atât, cu urme de lucruri bune. Știu că Nokia poate face telefoane frumoase, dar acesta e destul de modest.
Performanțe tehnice și ecran
Telefonul are un procesor Qualcomm Snapdragon 480 5G, un procesor puternic de mid range pe care îl mai avem și pe Oppo A54 sau Moto G50. E exact tipul acela de procesor care face ce trebuie, nu iese în evidență mult, dar nici nu creează probleme. E un procesor optimizat pentru 5G și pentru o autonomie un pic mai mare.
Experiența cu telefonul a fost una fluidă cam în tot ceea ce am făcut. Browsing, navigare prin Waze sau Google Maps, jocuri, streaming de filme și muzică. Nu e un telefon care să-ți creeze probleme de navigare. Din acest punct de vedere nu am avut probleme, erori, totul e bine optimizat.
Varianta testată de mine are 128 de GB, care e standardul la nivel de stocare, ceea ce e bine, pentru că multe alte telefoane asemănătoare au doar 64 de GB. La nivel de memorie RAM telefonul acesta are 8 GB, dar există și o variantă cu 6GB.
Pe caracteristici tehnice pure telefonul merge bine, am putut să mă joc Call of Duty sau jocuri cu grafică frumoasă, cum ar fi Sky - Children of Light. Nu am întâlnit probleme, telefonul se încălzește relativ mult, dar nu deranjant. Așadar aici e peste celelalte terminale de pe piață.
Când vine vorba de ecran, display-ul de 6,67 inci deși pus într-un corp nu neapărat foarte frumos e peste media de pe piață, unde vedem ecrane HD la nivelul acesta. Nokia s-a dus pe un display Full HD+, adică 2400 pe 1080 de pixeli, cu o densitate de pixeli de 395 de pixeli pe inci. Luminozitatea display-ului e bună, caliatatea în soare mult mai bună decât la alte dispozitive din clasa sa, dimensiunea îl ajută, de asemenea. Ecranul mi-a plăcut și cumva, veți vedea la final, explică și prețul un pic diferit față de celelalte terminale de pe piață. Rata de refresh e de 60 de cadre pe secundă, dar cumva nu mă așteptam la altceva. Asta se vede totuși în folosirea zilnică și în jocuri, dar doar dacă ai încercat și ceva cu rată de refresh de 90 sau 120 de hz.
Bateria nu e cea mai bună din clasă, doar 4.470 de miliamperi și se încarcă la 18 wați în mod rapid. În jurul lui Nokia X20 sunt telefoane cu 5000 de miliamperi. Cu o conexiune 5G pornită, ajungi până seara, dar cam atât. Dacă ești mai conservator, o zi jumătate cel mult. La ce dimensiune are Nokia X20, m-aș fi așteptat la ceva mai mult.
Nokia X20 e un telefon solid în privința caracteristicilor tehnice, are un ecran mai bun decât celelalte telefoane din clasa sa. Aceste argumente îl plasează destul de sus.
Camere foto-video
Nokia X20 are patru camere, una de 64 de megapixeli wide, una 5 megapixeli ultrawide și două camere de doui megapixeli, macro și de adâncime. Camera frontală are 32 de megapixeli și e wide.
Filmarea camerelor e doar la Full HD 30 sau 60 de cadre pe secundă. Aici e zona unde acest telefon pierde puncte din punctul meu de vedere. Ce poți face cu el? Poze destul de standard în condiții de luminozitate bună. Dar abordarea Nokia e una care nu prea implică prea multă corecție software. Iar asta se vede.
Camera principală ar trebui să fie una puternică, dar rezultatele sunt cel puțin ciudățele, în sensul că pozele sunt destul de întunecate, iar culorile sunt foarte puțin evidențiate. Orice imagine făcută e foarte, foarte întunecată, aproape că zici că are culorile inversate. Nu am reuști să înțeleg ce e cu camera de e astfel. Are mod standard, mod portret, funcție de Beautify, dar și camera principală și cea de selfie nu au rezultate foarte bune.
Realist, nu pot recomanda această cameră. E chinuitor de slabă, nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Posibil să poată fi actualizată din software de HMD la o următoare generție de update, dar cam atât.
În lumină slabă camera suferă și mai mult. Foarte multe granulații, nu extrage lumină de nicăieri. Greu. Foarte greu.
Sunt tot felul de moduri ale camerei pe care le promovează Nokia, de exemplu faptul că poți face fotografii cu toate camerele deodată, pentru a alege unghiul potrivit, adică să ai ceva cu zoom și ceva wide în același timp. De asemenea, mai ai și un mod cinematic care filmează 21 pe 9. Dar realist, nu. Degeaba.
Deci dacă e să vorbim de camere foto, lucrurile stau foarte dificil. Ce a câștigat Nokia la caracteristici tehnice pierde aici. Despre Android-ul de pe acest telefon trebuie să fim scurți și să îl lăudăm. E Android 11 și Nokia are actualizări mereu, inclusiv pentru viitoarele generații și telefonul are suport pentru 3 ani cu update-uri lunare promise. Totul bine în privința asta. Hai să vorbim mai în detaliu despre preț și disponibilitate, dar și concurența de pe piață.
Preț și disponibilitate
Nokia X20 e disponibil pe piață în varianta de 128 de GB stocare și 8 GB de RAM, cu un procesor care e optimizat pentru 5G. În momentul de față l-am găsit pe piață la cel mai mic cost de 1.700 de lei.
1.700 de lei... cum să spun eu într-un mod elegant? E foarte scump. Mult prea scump. Ideea de preț corect s-a modificat rău de tot pe piață. Și da, teoretic ai actualizări vreme de mai mulți ani, deci îți amortizezi banii mai ușor. Dar nu e tocmai o mentalitate pe care o are multă lume.
Dacă te uiți în stânga sau în dreapta vei vedea telefoane cu Snapdragon 480 5G, același procesor, la costuri mult mai mici. Motorola Moto G50 5G e 950 de lei, deși are 64 de GB de stocare și 4 GB de RAM. Oppo A54 e în ofertă la 1.500 de lei în standard, dar Oppo are parteneriate cu operatorii, așa că e genul de telefon pe care-l iei la 500 de lei cu un abonament de net 5G. Și urmează să mai vină pe piață și OnePlus Nord N200 5G, care se anunță la 250 de dolari.
E grea piața asta, iar Nokia X20 e încă un telefon destul de scump pentru ce face, pentru designul său și va fi greu să convingă oamenii. Nu zic că nu e bun, dar mai are nevoie de vreo 300-400 de lei în jos ca să fie competitiv.
Puncte Pro
- Ecran bun Full HD+
- Construcție solidă
- Stocare de 128 de GB
- Update-uri lunare timp de 3 ani
- Fluiditate în navigare și jocuri
Puncte Contra
- Bateria nu e excepțională
- Camera are nevoie de actualizări imediate
- Designul e relativ învechit
- Costă destul de mult față de concurență
La final, ce putem zice? A fost un roller coaster experiența cu Nokia X20. Are procesor bun și destulă stocare, dar camera a fost șocant de slabă. Culoarea-mi place, dar parcă designul e bătrânesc.
E cumva la limită. E un telefon conservator și care putea fi mai bun. Mai multă atenție la camere aș cere de la Nokia, mai ales că au fost inovatori în zona asta acum ceva vreme. Plus că e greu să convingi pe cineva să-l cumpere dacă te uiți un pic în jur și vezi ce scoate Oppo, Motorola, realme, chiar și Samsung, care are telefoane destul de scumpe.