Pago este un startup românesc care vrea să ne ofere un punct unic unde să ne plătim toate facturile cu un singur click. E susținută de Mastercard și a primit investiție de la Banca Transilvania. Noi am testat-o pentru a vedea cum ne poate face viața mai ușoară. Urmărește-ne până la final pentru întrebarea săptămânii.

Să începem cu lucrurile de bază. Aplicația are un design minimalist, cu cinci meniuri inferioare, unde poți găsi Facturile curente, Furnizorii, Meniul de încărcare a cartelei, Taxe, serviciu ce urmează să fie lansat, și Setările.

Ca să începi să plătești facturile te duci la secțiunea de Furnizori și îi cauți pe cei de care ai nevoie și-i selectezi. Ai disponibili furnizori importanți din domeniul telecom, cum ar fi Vodafone, Orange, UPC sau RDS, poți plăti factura de curent și gaze la Enel, Electrica, EON sau CEZ, iar pentru cei din Buzău, București, Oradea sau Timișoara, se pot plăti taxele pentru gunoi.

Un element de simplificare important e faptul că poți adăuga un card și acesta e folosit mereu, fără să mai fii nevoit să introduci datele sale.

Odată ce ai introdus cardul din meniul de Setări, trebuie să configurezi conturile fiecărui furnizor. Iar aici fii atent să introduci datele conturilor online. De exemplu eu am introdus deja UPC și Orange, dar nu mi-am configurat Enel și Engie din simplul fapt că sunt chiriaș și nu am cont online. Aplicația Pago face o legătură simplă între tine și toate conturile online de la furnizori.

Datele sunt luate direct de Pago din conturile făcute pe site-urile furnizorilor, deci vei primi notificări atunci când ai factură, dar și data scadentă.

La nivel de securitate, plățile sunt securizate cu ajutorul unui PIN sau cu amprenta telefonului, dacă folosești un iPhone așa cum o fac eu în acest review.

Aplicația e disponibilă atât pe Android, cât și pe iOS și este gratuită. De altfel, folosirea ei este gratuită, tot ce trebuie să faci e să plătești facturile către furnizori.

Concluzia noastră? Pago e o aplicație care te scutește de corvoada adunării facturilor sau a accesării a cinci site-uri. Funcționează pentru majoritatea furnizorilor și vor fi adăugați pe parcurs alții. Când se vor plăti și taxele, atunci Pago nu ar trebui să lipsească din telefon.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.