Să începem cu aspectul. Xperia 10 IV, cu o greutate de 161 de grame, este cel mai ușor smartphone 5G din lume cu o baterie de 5.000 mAh sau cu o capacitate mai mare. În același timp este un telefon destul de îngust la 67 mm lățime și poate fi manevrat simplu cu o singură mână. Este și subțirel la 8,3 mm. Modelul pe care-l vedeți în imagine este pe alb și are un aspect interesant, ca și cum ar avea o husă încorporată. Până acum am testat telefoane Sony doar de culoare închisă și mi-a plăcut să văd și o altfel de culoare.

Continuăm cu un modul de cameră foarte mic și discret și o raritate în peisajul telefoanelor din 2022. Avem un port USB-C pentru încărcare, un difuzor, sertar pentru SIM ce se poate scoate cu degetul și tot nu înțeleg de ce nu și alți producători nu-l folosesc, buton de power și volum și o mufă de căști în partea de sus.

În stilul clasic Sony, ecranul de 6 inci nu are notch sau o perforație ci bare negre mai mari în partea de sus și jos. Rama și spatele sunt din plastic, însă peste display avem o sticlă Gorilla Glass Victus, de ultimă generație. În același timp Xperia 10 IV are rezistență la apă și praf certificată IP65/68. Telefonul este Dual-SIM, însă nu are suport pentru card microSD.

Din păcate, la fel ca în cazul lui Xperia 1 IV nici aici nu primim în cutie nici încărcător și nici cablu. Iar asta nu este enervant doar din pricina faptului că va trebui să cumperi un încărcător dacă nu ai, dar și din cauza faptului că ce ai deja s-ar putea să nu încarce pe cât de repede ai vrea. Bateria de 5000 mAh ar putea să se încarce la o viteză maximă de 30 de wați, însă eu am încercat cu trei încărcătoare diferite și nici unul nu a reușit să încarce telefonul cu viteza potrivită.

Display-ul de 6 inci este unul OLED cu o densitate mare de pixeli, lunguieț și cu un raport de aspect de 21:9, dar cu o rată de refresh clasică de 60 Hz. Nu este cel mai luminos display pe care l-am văzut în această categorie, dar e destul de bun. Oferă o experiență decentă de utilizare, însă am simțit acut lipsa unei rate de refresh mai mari și aș fi vrut să văd măcar una de 90 Hz. Jocurile și filmele arată ok pe el și experiența de browsing este una decentă. Din păcate, telefonul are un singur difuzor, care nici nu sună prea grozav, și astfel experiența de vizionare nu este extraordinară.

La capitolul design, Xperia 10 IV arată și se simte destul de mișto. Este ușor și s-ar putea să-ți placă asta. De asemenea, este îngust și lunguieț și l-am putut folosi facil cu o singură mână, mai ales dacă folosești și acea funcție software numită side sense.

Mai departe să trecem la capitolul performanță și să vedem ce are de oferit aici Xperia 10 IV. Modelul japonezilor vine cu un procesor destul de modest sub forma lui Snapdragon 695 5G, iar alături are 6 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare. Spun modest pentru că de-a lungul utilizării acestui telefon am simțit poticniri în jocuri și aplicații, dar și în sistemul general. Nu sunt grave, dar câteodată vezi că se mai agață sau poate durează 1-2 secunde în plus atunci când se deschide o aplicație. Sunt lucruri pe care le observi atunci când ești obișnuit cu un telefon cu un procesor mai performant. De asemenea, la senzația de lentoare contribuie și faptul că ecranul are doar o rată de refresh de 60 Hz.

Este un procesor care funcționează decent în jocuri, doar că trebuie să vă temperați așteptările. Xperia 10 IV poate rula și jocuri mai pretențioase precum Genshin Impact sau Call of Duty însă nu la setări grafice cele mai ridicate și nu la un FPS foarte ridicat. În același timp, nici nu e un procesor care să se încingă prea tare și abia am simțit călduț telefonul după mai multe minute de joacă.

Ce este special la acest procesor este faptul că are conectivitate 5G și astfel poți să beneficiezi de cele mai bune viteze la internet acum, dar și în viitor. Bateria este mare de 5000 mAh și poate rezista cel puțin o zi și jumătate, însă de cele mai multe ori poți să nu încarci telefonul două zile. Despre încărcare v-am povestit deja și eu am rămas dezamăgit că am încercat mai multe și niciunul (chiar dacă era capabil să încarce mai repede) nu a fost recunoscut drept fast charger de către telefon.

La nivelul camerelor foto avem un senzor principal de 12 MP f/1.8 cu stabilizare optică, una ultrawide de 8 MP f/2.2 și ceva mai rar pe acest segment, o cameră telefoto cu zoom optic 2x de 8 MP, dar fără stabilizare optică. Un setup destul de versatil, care scoate poze decente pe timpul zilei, însă fără a mă impresiona. Sony alege în continuare un stil mai natural al fotografiei cu un HDR aproape non-existent în fotografii, iar asta este păcat deoarece s-au făcut multe progrese pe acest front în fotografierea cu telefonul și alți producători au rezultate mai bune.

Îmi place că există acel obiectiv telefoto deoarece un zoom optic 2x este întotdeauna binevenit și este mult mai util decât un senzor macro sau unul pentru detectarea profunzimii de câmp. Totuși, nu are stabilizare optică și ar trebui să te limitezi la fotografiere și filmare pe timpul zilei. Apropo de filmare, din păcate, niciuna dintre camere nu filmează 4K. Înțeleg că nu este nevoie de filmare 8K, dar 4K este binevenit pentru un plus de detalii sau pentru abilitatea de a face crop.

Camera de selfie este ok, iar fotografiile realizate cu modul portret sunt și ele cumva linie cu ce este de așteptat la acest segment de preț.

Puncte Pro

  • Cameră telefoto 2x
  • Ușor și plăcut de manevrat
  • Autonomie mare
  • Sticlă Gorilla Glass Victus și certificare IP 65/68

Puncte Contra

  • Procesor cam slăbuț
  • Nu vine cu încărcător și cablu
  • Display de 60 Hz
  • Nu are filmare 4K

Pentru flagship-uri înțeleg strategia Sony: oferă telefoane de nișă cu funcții speciale ce sunt apreciate de public. Pe de altă parte nu înțeleg strategia pe acest segment mid-range. Da, Xperia 10 IV vine cu funcții nemaiîntâlnite la acest segment precum sticlă Gorilla Glass Victus pe ecran sau certificare de rezistență împotriva apei și prafului sau un obiectiv telefoto, mai rar văzut aici, însă are minusuri pe care nu ar trebui să le aibă: ecran 60 Hz, încărcare deficitară fără încărcătorul oficial (ce nu se află în cutie), nici performanța nu este chiar ce trebuie și prețul este prea mare.

Sony Xperia 10 IV se află la eMAG acum la un preț de 2300 de lei, iar în această zonă de preț găsești și telefoane precum Samsung A53, Samsung S20 FE, Xiaomi 11T Pro sau telefoane mai vechi precum iPhone 11 sau S10+.

Dacă pentru Xperia 1 IV înțeleg atracția și de ce cineva ar vrea să-l cumpere (în ciuda faptului că este cam scump), nu același lucru aș putea să-l zic pentru Xperia 10 IV, care mi se pare prea scump pentru ce oferă, iar în acest segment de preț bătălia este cruntă și fiecare leu, euro sau dolari, în plus sau în minus, contează.

De exemplu, Xiaomi are în ofertă Poco X4 Pro 5G cu același procesor, ecran mai rapid și mai mare, cu o cameră de 108 MP, dar fără stabilizare optică și cu difuzoare stereo și o baterie tot de 5000 mAh ce se încarcă rapid la 67 de wați la un preț de cam 1600 de lei. Tu pe care l-ai cumpăra?