Profilul clientului Revolut din România este următorul: are, în medie, 36 de ani, locuiește într-un oraș mare, cu peste 250.000 de locuitori. Topul primelor 10 orașe din România este următorul: București (420.000 clienți), Iași (68.000), Cluj-Napoca (65.000), Timișoara (56.000), Brașov (50.000), Constanța (46.000), Craiova (34.000), Galați (29.000), Ploiești (28.000), Sibiu (26.000).
„Suntem mândri să vedem cum super-aplicația noastră contribuie la creșterea calității vieții clienților noștri și îmbunătățește oferta de pe piața bancară și financiară locală. În urmă cu patru ani, când ne-am lansat operațiunile în România, Revolut făcea pionierat cu primii aproape 20.000 de clienți, aceia care ne-au descoperit aplicația chiar înainte de intrarea oficială pe piață. La acel moment, doar 9,7% din populația României folosea internet banking, după cum arată statisticile oficiale. În 4 ani, procentul localnicilor care folosesc internetul în scopuri bancare și financiare a crescut la 18,5% și mai este loc de îmbunătățire în condițiile în care suntem sub media UE, din 2021, de 58%. În același timp, Revolut în România a devenit unul dintre performerii companiei, cu aproximativ 500.000 de clienți noi incluși anual, consolidându-și poziția pe piața locală prin lansările de noi produse financiare. Suntem hotărâți să inovăm continuu, aducând tot mai multă inovație în viața clienților noștri. Pentru 2022, intenționăm să adăugăm credite de nevoi personale și produsul Pay Later, alături de alte caracteristici relevante pentru stilul de viață al clienților noștri, dar și funcționalități pentru a spori controlul cheltuielilor, servicii de asigurare și protecție personală și a familiei, extinderea ofertelor personalizate pentru afaceri”, a declarat Gabriela Simion, Director General al sucursalei Revolut din România.
De la un card de vacanță la o aplicație de zi cu zi pentru tot ce ține de bani
Românii au folosit, inițial, Revolut pentru transferuri instantanee (internaționale și naționale) și pentru a cheltui ca un localnic în peste 150 de țări. Treptat, clienții au descoperit și cursul de schimb avantajos în peste 30 de valute și ușurința de a efectua plăți, online și offline, direct in-app, contactless sau cu smartphone-ul.
De la lansarea în România, clienții au cheltuit, în medie, 19 EUR/ tranzacție, în primul rând pentru a face achiziții de alimente și produse din magazine alimentare sau supermarketuri, dar și pentru divertisment și utilități. Retaileri precum Mega Image, Lidl, Profi, Carrefour, Auchan, benzinării precum OMV, Petrom, MOL, Rompetrol și platformele de car-sharing precum Bolt și Uber au fost comercianții cu cel mai mare număr de tranzacții, din mai 2018 până în prezent.
Doar în ultimele 12 luni, numărul tranzacțiilor a crescut cu 70% și volumul total al tranzacțiilor cu +48% (iulie 2021 - iunie 2022 față de iulie 2020 - iunie 2021). Clienții Revolut din România nu fac doar plăți în magazine sau pe platforme de comerț electronic, dar folosesc, de asemenea, super-aplicația pentru a economisi sau pentru a trimite bani familiilor. De exemplu, sumele de bani trimise cu Revolut înapoi acasă de românii care trăiesc și lucrează în străinătate au crescut de la aproximativ 20 milioane EUR în 2018 la 316 milioane EUR în 2021.
Revolut s-a dovedit, în timp, și un instrument util pentru a încuraja comportamentul de economisire. Cu algoritmul de rotunjire a sumelor cheltuite până la cea mai apropiată valoare rotundă, clienții pot pune bani deoparte pentru vacanțe, pentru evenimente importante din viață sau investiții în criptomonede sau imobiliare.
Banii se strâng în pușculițe digitale denumite seifuri Vaults. Din mai 2018 până la finalul lunii iunie 2022, clienții români au creat peste 924.000 de Seifuri, iar în ultimele 12 luni, comportamentul de economisire a devenit și mai vizibil, numărul clienților care au creat seifuri Vaults crescând cu 64% (iulie 2021 - iunie 2022 față de iulie 2020 - iunie 2021). Primele 3 monede preferate de clienții români Revolut au fost: EUR (47% din suma totală economisită de la lansarea pe piața locală), RON (35%), USD (10,3%).
Milioane de clienți români au, de asemenea, posibilitatea de a investi în criptomonede și tranzacționare, direct în aplicație.
În ultimele 12 luni, numărul clienților români care investesc în criptomonede a crescut cu 140% față de anterioarele 12 luni. Cele mai populare tokenuri sunt Bitcoin (BTC), Ethereum (ETH), Ripple (XRP), Cardano (ADA), Skale (SKL), iar clienții locali pot investi în 66 de tokenuri. Toate criptomonedele sunt disponibile pentru clienți indiferent de planul deținut, iar clienții Standard pot face upgrade la planuri cu plată pentru a reduce comisioanele (comision de 1,5% per tranzacție pentru clienții Premium și Metal, 2,5% pentru Standard și Plus). Suma minimă de la care un utilizator poate investi în criptomonede este de 1 EUR.
Produse bancare digitale pentru clienții de retail și business, cu o apăsare de buton
Din martie 2021, Revolut Bank UAB, entitatea bancară licențiată de Banca Lituaniei și supravegheată de Banca Centrală Europeană, și-a extins licența bancară specializată în România. Revolut Bank are scopul de a propune produse bancare competitive suplimentare și de a aduce o protecție mai mare conturilor clienților români, până la 100.000 EUR conform Protecției Depozitelor, garantată de compania de stat lituaniană Asigurarea Depozitelor și Investițiilor. De asemenea, Revolut a introdus IBAN-ul local pentru clienții de retail români, fiind una dintre primele piețe care a dezvoltat acest avantaj pentru utilizatori. Din iunie 2022, IBAN-ul local în lei a fost pus la dispoziție și pentru clienții business.
În calitate de jucător global important în industria fintech, Revolut va continua să inoveze pentru clienții săi din segmentele retail și business, prin proiectarea de noi produse adaptate la infrastructura digitală globală. Tranzacții internaționale mai rapide, credite de nevoi personale mai accesibile, produsul responsabil Pay Later, noi instrumente de economii sau investiții, managementul cheltuielilor și alte funcții utile pentru segmentul B2B vor transforma viziunea Revolut în realitate și vor ajuta consumatorii să navigheze mai rapid, mai sigur, cu încredere, în lumea banilor.