Prezent în mod oficial în țara noastră din primăvara anului trecut, Revolut se apropie de 150.000 de utilizatori români care folosesc serviciile puse la dispoziție de fintech-ul britanic.
Iar odată cu creșterea numărului de utilizatori, Revolut face angajări în România. În acest moment, compania are șase poziții deschise în țara noastră și primește CV-urile celor interesați să se alăture startup-ului. De reținut este și faptul că trei dintre aceste posturi sunt în țară, în Cluj, Timișoara și Iași.
Revolut face angajări în România
În afară de 4 Community Mangers, care se ocupe de evenimentele găzduite în țară și de comunitățile locale de utilizatori, Revolut caută la nivel local un Business Development Manager, care să ajute compania, printre altele, la încheierea unor noi parteneriate în țara noastră, sau la negocierea unor noi beneficii pentru clienții Premium sau posesori ai cardurilor Metal. Sunt căutați pentru acest job candidați care să aibă cel puțin 3 ani de experiență pe acest segment. Mai multe detalii despre cerințele postului de Business Development Manager, precum și despre beneficiile pe care le va avea acesta, găsiți aici.
- Community Manager - Timișoara
- Community Manager - București
- Business Development Manager
- PR Manager
- Community Manager - Cluj-Napoca
- Community Manager - Iași
Revolut, licența bancară în Europa
La mijlocul lunii decembrie, Revolut anunța că a primit licența bancară în Europa, în acest an urmând implementarea serviciilor pe care compania le va putea oferi sub umbrela acesteia.
Ca rezultat al obținerii licenței bancare în Europa, Revolut va începe să accepte depozite și să ofere împrumuturi, atât pentru persoane fizice cât și juridice.
Licență bancară Revolut - ce presupune
Licență bancară va permite utilizatorilor să își depună salariile direct în Revolut, iar depozitele vor fi garantate până la 100.000 euro prin Schema Europeană de Garantare a Depozitelor. În plus, Revolut va începe să lucreze pentru a oferi utilizatorilor descoperit de cont (overdraft), precum și împrumuturi la dobânzi competitive față de creditorii tradiționali de pe piață, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.
Ce presupune pentru clienții din România obținerea licenței bancare de către Revolut? În esență faptul că fintech-ul va putea pune în aplicare ceea ce își propunea încă din vara acestui an, și anume introducerea IBAN-urilor pentru lei pentru ca utilizatorii de la noi să-și poată încasa salariile direct în conturile Revolut.
Revolut în România
Unicornul fintech Revolut și-a atins obiectivul pentru 2018 în ceea ce privește numărul de utilizatori de pe piața din România, cu o lună înainte de terminarea anului. Țara noastră urcă pe locul 4 în topul țărilor în care operează Revolut.
La finalul anului trecut, Revolut ajungea la 100.000 de utilizatori în țara noastră, volumul tranzacțiilor efectuate de aceștia depășind 400 de milioane de euro în luna noiembrie. România ocupă astfel locul 4 în topul piețelor Revolut cu cea mai rapidă creștere, după Marea Britanie, Franța și Polonia. În luna mai, momentul în care fintech-ul britanic a deschis oficial biroul din țara noastră, la nivel local existau circa 25.000 de utilizatori.