Conform datelor înregistrate de Vola.ro și Revolut în perioada iunie - august 2018, numărul românilor care aleg să își petreacă vacanța de vară în străinătate este în creștere de la an la an. Vola.ro, liderul pieței de rezervări bilete de avion online din România, a înregistrat vara aceasta peste 100.000 bilete de avion vândute către destinații din afara țării.

Care sunt destinațiile de vacanță preferate ale românilor?

Opțiunile de călătorie ale clienților Vola.ro coincid cu destinațiile în care utilizatorii Revolut ai cheltuit cei mai mulți bani în vara lui 2018. Astfel, destinațiile de vacanță preferate de turiștii români în 2018 sunt Italia, Spania, Anglia, Grecia și Germania, potrivit datelor Vola.ro și Revolut.

Cât cheltuiesc românii în vacanță?

Bugetul mediu de vacanță al utilizatorilor Revolut a fost de aproximativ 700 de euro în vara lui 2018, persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani cheltuind semnificativ mai mult decât media. În același timp, utilizatorii Revolut cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani cheltuie mai puțini bani în vacanță.

Românii au cel mai mic buget de vacanță din Europa. Prin comparație, utilizatorii Revolut din Spania, Italia și Franța cheltuie aproximativ 1.100 euro în vacanță, în timp ce polonezii și portughezii cheltuie aproximativ 1.000 euro. Europenii cu cel mai mare buget de vacanță sunt cetățenii Marii Britanii, cu un buget de vacanță de aproximativ 1.400 euro, dublu de față de români.

Biletele de avion

Vacanțele de vară sunt cunoscute ca fiind perioade de vârf în ceea ce privește călătoriile, iar biletele de avion sunt mai scumpe. Ca urmare, românii au cheltuit în medie 380 de euro pentru biletele de avion vara aceasta, mai mult decât italienii (309 euro), francezii (314 euro) sau spaniolii (340 euro).

Cu toate acestea, potrivit Vola.ro, din ce în ce mai mulți români aleg să își cumpere biletele de avion pentru vacanța de vară din timp, ceea ce îi ajută să economisească cu până la 30-40% din prețul biletului de avion și să se bucure de oferte mai atrăgătoare.

Cazarea și mesele în vacanță

Aproximativ 15% dintre români au ales vara aceasta o vacanță all-inclusive, o opțiune fără griji care acoperă toate costurile de cazare și masă în vacanță. Restul românilor au ales să stea în camere de hotel sau în apartamente închiriate pe Airbnb și au cheltuit în medie 120 euro de persoană pentru cazare. Polonezii sunt clienții Revolut care au cheltuit cel mai puțin pe cazare în această vacanță, în medie 107 de euro de persoană.

Mâncarea și băuturile sunt de multe ori punctul de atracție principal al vacanțelor de vară. Românii au cheltuit în medie 130 euro/persoană la restaurante, o sumă semnificativ mai mică decât majoritatea utilizatorilor Revolut în Europa. În timp ce persoanele din Germania, Franța și Austria au cheltuit aproximativ 200 euro de persoană pe mese, britanicii au cheltuit 250 euro, iar cei mai mari gurmanzi rămân cetățenii din Luxemburg și Elveția, care au cheltuit, în medie, 277 euro și respectiv 252 euro pe mesele la restaurante în vacanță.

Transport

Transportul în vacanță este de cele mai multe ori mai scump pentru turiștii români, în comparație cu transportul local. Fie că au ales să închirieze o mașină sau să meargă cu Uber, taxi-uri și transportul în comun, utilizatorii Revolut din România au cheltuit în medie 55 euro de persoană pe transport în vacanță, o sumă considerabil mai mică decât alți cetățeni europeni. Potrivit Revolut, cetățenii din Marea Britanie au cheltuit în medie 70 euro de persoană în vacanță, în timp ce belgienii și olandezii au cheltuit aproximativ 80 de euro de persoană pentru transportul în vacanță.

Recomandarea celor de la Vola și Revolut, pentru a reuși să economisești bugetul de vacanță, este de a alege să plătești folosind alternative bancare digitale care oferă un curs valutar mai bun (sau chiar cel interbancar) și nu aplică diferite taxe și comisioane. De exemplu, utilizatorii Revolut economisesc până la 7% din bugetul de vacanță și pot cheltui bani fără taxe și comisioane ascunse, oriunde în lume, la cursul de schimb valutar interbancar.

Clienții Vola.ro pot comanda gratuit primul lor card Revolut, care a ajutat deja călătorii să economisească peste 200 de milioane de euro. Pentru a beneficia de oferta limitată, aceștia sunt invitați să accceseze https://www.vola.ro/revolut, să introducă numărul lor de telefon și să descarce aplicația Revolut de la link-ul primit prin SMS. Primul lor card fizic Revolut va putea fi comandat gratuit, direct din aplicație.