În același timp, cheltuielile de vacanță făcute de românii care folosesc Revolut și au ales să meargă în concediu în străinătate cu crescut în 2022 vs 2021 cu 68%, de la 112 milioane de euro la 188 milioane de euro. Studiul nu ia în calcul cheltuielile realizate de turiștii români în țara noastră, ci doar sumele cheltuite de turiștii străini în principalele zone turistice ale României - litoralul, Valea Prahovei și Brașovul, Delta Dunării, Bucovina și Maramureșul, marile orașe cu potențial turistic (București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea).

Turiștii străini care au cheltuit cel mai mult în țara noastră au fost cei din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Germania, dar cele mai importante creșteri ale sumelor totale cheltuite în vacanță au fost marcate de turiștii din Grecia (+231%), Portugalia (+162%) și Croația (+161%). Aceste date trebuie corelate, totuși, cu faptul că cei mai numeroși utilizatori Revolut se află în Regatul Unit, iar următoarele piețe ale super-aplicației financiare, după numărul de clienți, sunt România, Irlanda, Polonia, Franța.

În ceea ce privește destinațiile unde utilizatorii români au cheltuit cele mai mari sume în timpul vacanței de vară, acestea au fost Olanda, Grecia, Regatul Unit, urmate de Italia și Bulgaria. Dacă ne uităm la destinațiile unde turiștii români au cheltuit sume mai mari în vara anului 2022 față de 2021, pe primul loc după rata de creștere a sumelor cheltuite se află Franța (+116%), urmată de SUA (+113%) și Olanda (+100%).

Deși veștile sunt bune și arată o creștere a atractivității României ca destinație turistică estivală printre utilizatorii Revolut, românii continuă să cheltuiască sume tot mai mari, în timpul verii, pentru a-și petrece concediile în străinătate. Totodată, creșterile înregistrate pe toate categoriile de bugete în 2022 vs. 2021 ne arată că inflația pare să fi afectat doar într-o mică măsură planurile de vacanță ale clienților Revolut, care au profitat din plin de sezonul estival 2022. Dorința consumatorilor de a călători și de a se relaxa în timpul vacanțelor pare că a învins teama de blocaje financiare sau creștere a costului vieții.

Românii au folosit Revolut pentru servicii turistice, în Olanda, mâncare, în Grecia și shopping în Marea Britanie

Suma medie a cheltuielilor de vacanță realizate de un turist român cu Revolut a fost de aproximativ 335 euro, iar valoarea medie/tranzacție a fost de 46 euro. Românii au alocat cele mai mari bugete serviciilor turistice (cazare, agenții de turism) către companii înregistrate în Olanda - aproximativ 23 milioane de euro. Grecia și-a reconfirmat poziția de destinație turistică preferată a românilor mai ales pentru gastronomie, dat fiind că al doilea cel mai important buget de cheltuieli de vacanță înregistrat în rândul utilizatorilor Revolut care au călătorit în această țară a fost cel pentru restaurante și cafenele (11,5 milioane de euro). Românii care au petrecut concediile în Marea Britanie au fost cei care au alocat cele mai mari sume cumpărăturilor, astfel că bugetul pentru categoria shopping în această țară s-a apropiat de 8,6 milioane de euro. În privința divertismentului, pe primul loc la sumele încasate de la turiștii români s-a situat Croația, cu peste 4 milioane de euro, iar vecinii din Bulgaria au atras cea mai mare sumă cheltuită în categoria de buget „transport” (aproape 5 milioane de euro).

În timpul vacanței în străinătate, un român a folosit Revolut pentru a achita servicii de turism în valoare medie de aproximativ 318 euro, servicii de transport în valoare de 131 euro, consumație în restaurante și cafenele în valoare de aproximativ 120 euro, pentru atracții turistice și divertisment - 78 euro și pentru cumpărături diverse - 98 euro.

Comparativ cu vacanța de vară din 2021, turiștii români utilizatori de Revolut au cheltuit mai mult cu 178% în restaurantele din Irlanda, cu 134% mai mult pe transport în SUA și cu 133% mai mult pentru consumația la restaurant sau cafenea, tot în Statele Unite.

Britanicii au lăsat cei mai mulți bani în România

Cele mai mari bugete cheltuite în România în timpul vacanței de vară au provenit de la utilizatorii britanici, care au alocat, în total, peste 26 de milioane de euro achizițiilor de servicii și produse, cu cele mai mari sume cheltuite pentru cumpărături, transport și divertisment. Un utilizator Revolut din Regatul Unit care a ajuns în vară în țara noastră a cheltuit, în medie, 161 euro pe plan local. Dar cea mai mare valoare medie a plăților efectuate de un client Revolut în timpul sejurului în România a fost înregistrată de utilizatorii din Statele Unite ale Americii, cu o sumă medie de 168 euro/utilizator. Pe locul al doilea s-au situat utilizatorii din Olanda, care au cheltuit, în medie, 164 euro în țara noastră, în perioada indicată.

Dacă ne uităm la sumele medii totale ale plăților în funcție de categoria de servicii achiziționate, vom constata că turiștii străini alocă cele mai mari sume pentru divertisment (Olanda - 354 euro/utilizator, Germania - 311 euro/utilizator, Regatul Unit - 306 euro/utilizator, Franța - 298 euro/utilizator, Austria - 254 euro/utilizator). O explicație ar fi aceea că în timpul verii au loc cele mai mari evenimente și festivaluri organizate în țara noastră (TIFF, Electric Castle, Neversea, Untold, SummerWell etc.) și acestea constituie un important factor de atracție pentru turiștii străini, care alocă bugete mai mari acestei categorii de servicii.

Pentru că românii au ca destinații preferate de vacanță Grecia și Bulgaria, ne-am uitat și la cum arată schimburile de turiști între țara noastră și aceste două destinații, dar și la preferințele de vacanță ale turiștilor greci și bulgari care au venit în România. Astfel, bulgarii preferă să cheltuiască în România la shopping (cca 31% din totalul cheltuielilor realizate de turiștii bulgari în țara noastră), în restaurante (27%) și pentru transport (22%). Turiștii greci alocă cea mai mare parte a bugetului pentru consumația în restaurantele, cafenelele și bistrourile din România (38%), pentru shopping (22%) și servicii turistice (20%). Suma medie cheltuită cu Revolut de un turist bulgar în țara noastră, în timpul verii, a fost de 75 euro, în timp ce un turist grec a făcut achiziții de aproximativ 84 euro, în medie, în durata sejurului în România.

Datele confirmă parțial tendințele remarcate la începutul sezonului estival, prin intermediul unui studiu realizat în parteneriat cu Reveal Marketing Research**. Potrivit acestui studiu, românii intenționau să aloce în medie un buget de 586 euro pentru vacanță, o sumă subestimată în raport cu valoarea totală declarată a cheltuielilor pentru întreaga vacanță după categoriile de buget (cazare, transport, mâncare, divertisment) cu aproximativ 30% (739 EURO). Respondenții la acel studiu considerau, înainte de începerea vacanței, că vor aloca circa 39% din buget pentru servicii turistice, 27% pentru mâncare, iar restul sumei se va împărți între transport (17%) și activități de divertisment (17%).

Întrucât contextul economic era considerat, și la acel moment, la fel ca acum, unul imprevizibil, 43% dintre respondenți considerau că inflația le va afecta în mare măsură planurile de vacanță. Totuși, utilizatorii fintech (dintre care cei mai mulți clienți Revolut) se declarau mai puțin preocupați de creșterea inflației și de impactul acesteia asupra bugetelor lor de vacanță (28%) în comparație cu non-utilizatorii (22%). Tendința a fost confirmată de datele analizate de Revolut pentru cheltuielile de vacanță din vara 2022.