Veniturile consolidate în T3 2020 au ajuns la 244,1 milioane euro, înregistrând o ușoară creștere, de 0,2%, în comparație cu aceeași perioadă din 2019, în ciuda faptului că efectele pandemiei Covid-19 au fost evidente în economia românească și în întreaga Europă. În același timp, EBITDA, ajustată după IFRS-16, a înregistrat o rată anuală de creștere de 40,5% an/an, ajungând la 50,3 milioane euro în T3 2020, datorită unor situații unice care au avut loc de-a lungul anului 2020. Eliminând influența acestor efecte, creșterea EBITDA se situează semnificativ peste 30%.

Veniturile totale din servicii mobile au crescut cu 2,8% față de T3 2019, până la 109,2 milioane euro. Baza de clienți pentru serviciile mobile a crescut cu 9,8% an/an, până la 1,69 milioane de abonați.

Veniturile din serviciile mobile au fost sever afectate de măsura privind reducerea tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile impusă de autoritatea de reglementare, precum și de scăderea traficului din roaming și a traficului internațional, generată de scăderea turismului pe fondul pandemiei Covid-19 în T3.

Pe segmentul serviciilor convergente fix-mobil (FMC), Telekom Romania și-a reafirmat poziția de lider, înregistrând o creștere de 10,1% a numărului de clienți, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 909.000 de abonați.

Veniturile totale din servicii fixe au fost de 117 milioane euro în T3 2020, în creștere cu 1,5% față de perioada similară a anului precedent, evoluție determinată în special de o creștere a veniturilor din wholesale cu 6,6%, până la 43,7 milioane euro, atenuând o reducere de 4,6% în cel de-al treilea trimestru pe segmentul serviciilor fixe. Serviciul de voce dă semne de stabilizare, înregistrând o încetinire a scăderii veniturilor în 2020, în ciuda efectelor negative generate de pandemia Covid-19.

De asemenea și scăderea numărului de abonați la serviciile de televiziune a înregistrat o încetinire, în T3 2020, ajungând la 1,24 milioane de clienți - efect al declinului constant al tehnologiilor mai vechi, precum serviciile DTH.

În același timp, numărul de abonați ai produsului Smart TV Stick s-a dublat comparativ cu T2 2020, ajungând la 39,500 de clienți. Produsul inovator al Telekom Romania le permite clienților să își transforme fără efort televizorul într-unul inteligent, fără a fi nevoie de intervenții tehnice.

În același timp, veniturile din internet fix au crescut cu 11,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 17,8 milioane euro în T3 2020, ca efect al concentrării pe clienții care au generat venituri mai mari.

Vladan Pekovic, noul CEO al Telekom România

Începând cu 9 noiembrie 2020, Vladan Peković, fostul Director Executiv Tehnologie și Informație al operațiunilor din România, a fost numit CEO al grupului de companii Telekom Romania. Mandatul său este de a continua să dezvolte operațiunile fixe și mobile ale companiei, în beneficiul tuturor părților. „Sunt onorat de încrederea cu care m-au învestit acționarii și, împreună cu echipa de conducere, voi continua să dezvolt operațiunile din România”, a declarat Vladan Pekovic.

În T3 2020, îmbunătățirea EBITDA a fost în mare parte susținută de transformarea continuă a costurilor, în special prin reducerea cu 12,6% an/an a costurilor indirecte. Programul strategic de transformare a costurilor - Cash for Growth - demarat în a doua jumătate a anului 2018, a fost continuat în T3, determinând o reducere structurală continuă a bazei de costuri pe toate liniile relevante. La sfârșitul celui de-al treilea trimestru, Telekom Romania a finalizat proiectul de transformare a operațiunilor IT, prin implementarea unui parteneriat strategic pe termen lung cu Accenture.

În plus, compania a implementat măsuri suplimentare de reducere a costurilor în T2 și T3 2020, pentru a atenua efectele crizei Covid-19, ramânând fermă în decizia de a nu opera măsuri de reducere a personalului în această perioadă.

Nicolas MAHLER, Director Executiv Financiar Telekom Romania: „La mai bine de jumătate de an de la apariția pandemiei Covid-19, vedem că strategia noastră funcționează și în fața provocărilor externe. Am reușit să ne menținem veniturile stabile și să continuăm să creștem EBITDA. Acest lucru se datorează în mare parte atenției noastre riguroase asupra controlului costurilor și a transformării profunde a companiei în ultimii 2 ani. În timp ce am resimțit presiunile cauzate de pandemie, în special asupra roamingului, am reușit să stabilizăm veniturile, în special datorită performanței excepționale înregistrate pe segmentul Wholesale. Mai mult, observăm o creștere constantă în segmentul de clienți strategici, servicii mobile și FMC. În același timp, nevoia accelerată de digitalizare a companiilor și a instituțiilor de stat în timpul crizei ne-a oferit oportunități suplimentare pentru dezvoltarea segmentului ICT”.

„Pentru a accelera digitalizarea companiei și pentru a întări capabilitățile tehnologice, am finalizat proiectul de transformare IT, printr-un parteneriat strategic pe termen lung. Această inițiativă reprezintă cel mai recent pas efectuat pentru transformarea companiei, eficientizând în continuare baza de costuri, pe care am reușit să o reducem cu 12%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele obținute se datorează în mare parte și programului disciplinat și concentrat de reducere a costurilor - Cash for Growth - prin care am continuat să aducem îmbunătățiri structurale în toate segmentele afacerii. În plus, am implementat măsuri suplimentare de reducere a costurilor, pentru a atenua potențialele efecte negative ale pandemiei Covid-19 asupra afacerii”.

Orange România a cumpărat 54% din serviciile fixe Telekom România

Nicolas Mahler a concluzionat: „Disciplina susținută de transformare a costurilor, alături de o creștere în segmentele de clienți strategici, ne-au permis să consolidăm rezultatele financiare obținute. Creșterea marjei EBITDA la peste 20% în T3 2020 evidențiază în continuare baza stabilă a redresării noastre și ne permite să finanțăm investițiile viitoare necesare pentru a crește în industrie. Rămânem vigilenți, în special în fața crizei Covid-19, care va continua să afecteze economia”.

OTE S.A. a anunțat încheierea unui acord de vânzare a cotei sale de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications S.A. către Orange Romania. Tranzacția face obiectul aprobărilor instituțiilor cu rol de reglementare și a altor condiții, finalizarea acesteia fiind estimată în a doua jumătate a anului 2021. Până atunci, nimic nu se schimbă pentru clienți, compania continuând să furnizeze aceleași servicii ca și până acum.