Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 6 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
UPDATE
Patru echipe au ajuns până la urmă la Campionatul Mondial de Robotică de la Detroit, în Statele Unite. E vorba de Team R001 Xeo Alba Iulia, QUBE, Technogods Robotics Team și Team Quantum Robotics.
O alianță a două echipe românești, Technogods și Xeo Alba Iulia a ajuns până în semifinalele competiției. Terenul de robotică a fost pentru ei a doua casă și au reușit să demonstreze talentul în competițiile cu echipe cu experiență din alte țări.
---
Într-un viitor tot mai tehnologizat păstrăm o constantă, misiunea noastră de creatori: de povești, de artă, de inteligență artificială, de roboți. Astăzi, alături de tânăra generație descoperim cum se schimbă expresia “creativității” cu fiecare nou lucru care nu seamănă cu nimic din ceea ce a fost înainte. Misiunea de creator este dusă mai departe de liceeni români care aplică tehnologia în proiecte cât mai nebune și se dezvoltă prin ea.
Multe lucruri poți face în liceu, dar una dintre cele mai amuzante și provocatoare experiențe e să construiești un robot. Și școlile din România fac asta. Zeci de echipe de liceeni pornesc, odată cu BRD FTC, în misiunea lor de creatori, fie că e vorba de tehnologie, programare sau design, în cadrul celei mai mari competiții de robotică pentru licee, iar câștigătorii din România au șansa să plece la Campionatul Mondial de Robotică din SUA din această vară. În plus, BRD First Tech Challenge este mai mult decât o competiție, iar elevii au ocazia să își dea frâu liber creativității, să își împărtășească ideile, să colaboreze cu colegii din echipă, să își facă prieteni, să își ajute colegii și să rezolve probleme neprevăzute de tehnologie și strategie... aproape toate abilitățile de care vor avea nevoie indiferent de meseria pe care o vor urma. Elevii decid să-și pună pasiunea în aplicare în timpul lor liber. Între lecții teoretice, construirea roboților înseamnă aplicarea practică a unor lucruri pe care le învață acasă.
În Statele Unite, Boston Dynamics, o firmă care construiește roboți cu inteligență artificială, dar mișcați de echipamente hidraulice, a reușit să facă fiare metalice care pot deschide inclusiv uși. Oamenii au încercat să-i dărâme, dar nu au reușit.
Începuturile
BRD FIRST Tech Challenge a început în sezonul 1 cu 54 de echipe din 54 de licee, adică 800 de elevi din 33 de orașe din România. Pentru că nu contează dacă ești din București sau Botoșani, pasiunea pentru roboți contează.
Anul acesta are loc a doua ediție a campionatului național BRD FIRST Tech Challenge și au fost înscrise deja peste 90 de echipe, 1.200 de elevi. Sunt implicați 330 de mentori și 300 de voluntari.
"You'll never walk alone"
Echipele de anul acesta sunt formate și se antrenează intens pentru campionatul național BRD First Tech Challenge de pe 24-25 martie de la Sala Polivalentă. Dar pentru a participa nu ai nevoie de experiență.
Ce înseamnă să fii primul? FIRST înseamnă, pe lângă ambiție și pasiune, și cele mai bune design-uri, spirit de echipă, profesionalism și originalitate.
În plus, cu ajutorul mentorilor, fie că vorbim de profesori din cadrul școlilor, fie alături de specialiștii de la FIRST Tech Challenge, elevii sunt învățați că nu sunt niciodată singuri și ceea ce fac la competiție e doar un pas. Contează mult procesul de până acolo.
În plus, cine dorește să se înscrie ca antrenor sau mentor, o poate face direct pe site-ul proiectului. Ei ajută astfel elevii să descopere o lume nouă.
Roboții de liceu
Anul trecut a câștigat echipa Liceului Teoretic Ștefan Odobleja din București. Și da, asta înseamnă că nu contează liceul de unde vii, dacă ai motivație. Echipa liceului Ștefan Odobleja se numește Dark Angels, iar robotul său a câștigat toate meciurile din cadrul campionatului de anul trecut.
Echipele Impulsive de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, și Soft Hoarders de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova au primit, în martie, The Inspire Award – premiul oferit de juriu echipelor care au avut rezultate excelente în toate categoriile de jurizare și au fost apreciate ca fiind modele de echipe FIRST Tech Challenge atât pe teren cât și în afara lui. Ei au construit roboți compacți si inovativi si au colaborat excelent cu alte echipe.
Pentru ediția de pe 23-25 martie sunt înscrise, cum spuneam, peste 90 de echipe. Sunt din toate orașele României aproape. De la Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Beclean, Bistrița, Botoșani, Brașov, București, Timișoara, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Cugir, Răcari, Dej, Eforie Sud, Galați, Focșani, Hunedoara, Iași, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu-Mureș, Tulcea, Turda, Voluntari, Brăila, Deva, Oradea, Petrila, Satu Mare, Slatina, Slobozia, Tecuci, Urziceni, Zalău, Ștei, Mangalia, Miercurea Ciuc sau Hârșova.
Dacă 2018 e despre Marea Unire, atunci BRD FIRST Tech Challenge este despre cum se unesc elevii din România la o singură competiție pentru a crea roboți.
Autovortex, roboți românești ajunși în semifinalele mondiale
Cea mai bună echipă din România la lupte robotice e Autovortex, care s-a calificat anul trecut în semifinalele Campionatului Mondial de Robotică, desfășurat la Houston. Aceasta este formată din elevi de la mai multe licee.
Clubul este condus de Ionuț Panea, profesor de Finanțe în cadrul ASE București. A descoperit domeniul acesta accidental, cu ajutorul unui director de liceu din Voluntari. De atunci, îi ajută pe copii să-și îndeplinească potențialul și îi învață să construiască roboți.
”Ce facem aici nu are nicio treabă cu ce învățăm la liceu. E mult mai avansat. Însă chiar și așa avem probleme în a trece clasa (râde). Ne place mult aici. Tot ce știm ne-a învățat Ionuț. Ne-am bătut capul cu toții, ne-am uitat și pe Internet. Am dibuit într-un final”, declarau într-un interviu pentru start-up.ro elevii de la Autovortex.
"Copiii crează toate piesele pe calculator, pentru ca apoi să le printeze 3D. Ne facem lucrurile de care avem nevoie singuri. Ai libertatea să folosești ce materiale vrei tu, însă ce folosim noi este cel mai potrivit”, spune Ionuț Panea. Robotul este condus în tandem de doi "piloți", care trebuie să comunice între ei în permanență.
Cu toate că învățământul nu încurajează organizat asemenea activități, există profesori motivați și talentați care îi fac pe elevi să-și îndeplinească visul.
”Sunt multe școli care trăiesc din trecut. Se laudă cu rezultate obținute la olimpiade cine știe când, și nu încurajează prezentul sau viitorul. Nu se implică. Sper să se schimbe totul în timp. Toți suntem români și trebuie să fim uniți. Ne dorim mult de tot să câștigăm Campionatul Mondial”, spune Panea, cel care îi duce pe cei de la Autovortex la competiții internaționale.
Un domeniu de viitor
Poate acum pare o joacă. Niște liceeni care își manevrează roboții lor făcuți în garaj, după școală. Dar peste ani domeniul acesta va avea nevoie de specialiști, pentru că se dezvoltă fulminant.
Potrivit studiilor de piață realizată în 2017, domeniul roboticii va avea o valoare de 147 de miliarde de dolari până în 2025. Numai în 2016, piața de robotică a avut o valoare de 35 de miliarde.
Mai mult ca niciodată, dezvoltările inteligenței artificiale fac din robotică un domeniu și mai complex. Pentru că vor fi dezvoltate proiecte de drone din ce în ce mai complexe, statele investesc foarte mult în aparatură care să fie controlată de la distanță de oameni, dar și giganții internetului vor să ofere livrări doar cu drona. În plus, în zonele de război roboții sunt folosiți pentru a curăța zone minate sau pentru a verifica terenul înainte ca oamenii să intervină.
Așadar, dacă acum 50 de ani investeam în formarea elevilor în matematică și fizică, ceea ce a dus la o generație foarte bună de specialiști, astăzi educația trebuie să se ducă înspre acele domenii foarte aplicate, aflate la mare căutare. Poate nu toate joburile vor fi înlocuite de roboți, dar va conta și cine îi construiește.
BRD – Groupe Société Générale, sub umbrela platformei MINDCRAFT, susține dezvoltarea tinerilor creatori de tehnologie și sprijină competiția BRD First Tech Challenge. Acesta reprezintă exerciţiul ideal pentru ca noua generaţie să îşi câştige un rol de creator în economia viitorului.