Clubul este condus de Ionuț Panea, professor de Finanțe în cadrul ASE București. A descoperit domeniul acesta accidental, cu ajutorul unui director de liceu din Voluntari. De atunci, îi ajută pe copii să-și îndeplinească potențialul și îi învață să construiască roboți. Am ajuns la sediul AutoVortex din Complexul Politehnica, la intrarea căruia tronează o poză uriașă cu copiii aflându-se la competiția First Tech Challenge, una dintre cele mai importante de acest gen din lume. Înăuntru, voie bună. Până să vorbesc cu Ionuț, m-am întreținut cu liceenii care proveneau, în mare majoritate, de la liceul Vianu din Capitală.

”Fiecare vine aici după ce aude de la un prieten sau vede pe la știri. Înscrierea e informală. Toți am ajuns aici prin vreo cunoștință pe care o știam”, îmi spune entuziasmat unul dintre adolescenți. ”Ne-am cunoscut cu Ionuț, am fost atrași de poveștile lui și de robotică, și ne-am apucat să construim. Lucram la el în garaj”, a adăugat un altul.

La liceu nici nu se pune problema să învețe așa ceva. Asta e o pasiune, un hobby after-school la care toți vin din plăcere, îmi spune și un al treilea elev: ”Ce facem aici nu are nicio treabă cu ce învățăm la liceu. E mult mai avansat. Însă chiar și așa avem probleme în a trece clasa (râde). Ne place mult aici. Tot ce știm ne-a învățat Ionuț. Ne-am bătut capul cu toții, ne-am uitat și pe Internet. Am dibuit într-un final”.

De la Windows la roboți

Cât despre Ionuț, am fost de la început curios cum a ajuns să se ocupe de robotică și de copii. Răspunsul lui a fost cel puțin amuzant. Un director de liceu din Voluntari știa că el se pricepe la instalat Windows, așa că a fost primul om la care s-a gândit atunci când a avut nevoie de ajutor cu un kit de robotică: ”Eu locuiesc în Voluntari. Acum cinci ani, cei de la Școala Americană au decis să organizeze un concurs european de robotică, destinat doar lor. Și au strâns bani să ajute două licee românești de tehnologie cu două kit-uri de robotică. Au ales Liceul Tehnologic din Voluntari, care era doar în nume așa. Nu găseai nici măcar o piuliță sau un șurub”.

Ionuț Panea

”Atunci m-a sunat directorul de la liceul respectiv, care era prieten cu tatăl meu, și m-a rugat să vin să-i ajut pe copii să construiască robotul. Eu i-am zis că nu mă pricep la programare, dar el mi-a amintit că i-am instalat odată un Windows deci sigur nu sunt străin de domeniu (râde). Nu aveam nici programul prea încărcat așa că am zis să încerc”, îmi povestește Ionuț.

Concursurile internaționale sunt bine reglementate și te oblige să te încadrezi în anumite dimensiuni. În rest, îl poți construi din ce material vrei: ”Avem trei roboți în total. Ei trebuie să fie capabili să ridice mingi și să le arunce într-un coș, ăsta e concursul anul acesta. Condiția principală este ca el să se încadreze în dimensiunile standard prestabilite de organizatorii concursului. Apoi, după ce începe meciul, el se poate extinde în diferite direcții”.

Copiii crează toate piesele pe calculator, pentru ca apoi să le printeze 3D

”Tema concursului se schimbă de la an la an. De-asta roboții trebuie modificați în permanență. Copiii crează toate piesele pe calculator, pentru ca apoi să le printeze 3D. Ne facem lucrurile de care avem nevoie singuri. Ai libertatea să folosești ce materiale vrei tu, însă ce folosim noi este cel mai potrivit”, a adăugat profesorul.

Robotul este condus în tandem, de doi ”driveri”, șoferi pe românește. Asta face ca totul să fie și mai palpitant, să existe o coordonare foarte bună între ei: ”Robotul este controlat de doi șoferi, care trebuie să comunice între ei în permanență. Iar în spatele lor stau eu, care sunt antrenor și îi ghidez. Pe partea de electronică avem niște componente foarte bune, de la americani. Aici e o mică restricție, ai voie să folosești doar componente produse de ei. Însă în ceea ce privește restul ansablului poți folosi orice îți trece prin cap. Ai libertate totală”.

Tema concursului se schimbă de la an la an. De-asta roboții trebuie modificați în permanență

Concursurile diferă de la an la an, de fiecare dată roboții trebuind să facă altceva. Asta face totul mai interesant, deoarece nu știi la ce să te aștepți, iar robotul trebuie modificat anual: ”Tema se dă în fiecare an în septembrie, apoi începi să te pregătești pentru campionatele mondiale. Noi, neavând în România un astfel de concurs, a trebuit să mergem la străini. Și asta a născut multe nemulțumiri în rândul lor. Ei sunt receptivi la început, dar apoi se supără că îi batem la ei acasă”.

”Când câștigi un concurs, mergi mai departe în SUA. Noi ne-am calificat deja, iar spre finalul lui martie plecăm. Acolo vin câștigători din toată lumea, însă majoritatea sunt echipe americane. Am meșterit foarte mult la robot. Până ajungi la ceva care îți convine e cale lungă”, mai spune Ionuț.

Victorii în deplasare

Ionuț predă la ASE, deși toată lumea are impresia că a absolvit Politehnica. S-a autoeducat în ceea ce privește robotica și vorbește cu foarte mare plăcere despre bătăile pe care le aplică străinilor în concursuri organizate chiar la ei acasă: ”Eu sunt profesor de Finanțe la ASE, predau în limba germană. Nu aveam nicio legătură cu robotica înainte, toată lumea presupune că sunt politehnist. Totul a început accidental acum vreo cinci ani, iar de când i-am cunoscut pe cei din Vianu totul s-a schimbat. Cea mai frumoasă parte sunt deplasările. Când mergem și îi batem pe străini la ei acasă ai o satisfacție fantastică”.

Robotica începe să prindă din ce în ce mai bine printre elevii din România, iar lumea începe să observe asta. Printre nenumăratele promovări ale companiilor telecom, se strecoară și câte un eveniment de anvergură. Următorul, cel de la Polivalentă, de pe 25-26 martie, e organizat chiar sub egida First Tech Challenge. Am vorbit cu Ionuț despre ce costuri implică robotica: ”Costurile sunt și ele prohibitive. Numai robotul costă 8.000 de euro, și nici nu are rost să mai vorbesc de deplasări. Dar ne descurcăm și noi cum putem. Urmează și o competiție mare de robotică la Sala Polivalentă, unde toată lumea e binevenită să asiste. Sperăm să fie din ce în ce mai mulți copii atrași de domeniul ăsta”.

Sunt multe școli care trăiesc din trecut. Se laudă cu rezultate obținute la olimpiade cine știe când, și nu încurajează prezentul sau viitorul

Învățământul din România nu prea încurajează demersurile din acest domeniu, iar Ionuț este dezamăgit. Spune că există potențialul ca România să câștige un Campionat Mondial, însă trebuie să existe unitate: ”Sunt multe școli care trăiesc din trecut. Se laudă cu rezultate obținute la olimpiade cine știe când, și nu încurajează prezentul sau viitorul. Nu se implică. Sper să se schimbe totul în timp. Toți suntem români și trebuie să fim uniți. Ne dorim mult de tot să câștigăm Campionatul Mondial”.

”De la an la an zic că mă pensionez. Și mereu rămân în continuare. Îmi place foarte mult ceea ce fac. E frumos, e plăcut, dar e și foarte mult stres. De obicei suntem foarte, foarte aglomerați și nu știm cum să ne mai împărțim. Nu e ușor să gestionezi mulți copii și mulți roboți. Cea mai mică greșeală îți face robotul să nu mai meargă. Ne dorim să afle cât mai multă lume de robotică și să-și dea seama că nu e chiar așa SF”, mai spune Panea.

Campioni mondiali în devenire

Prima experiență la campionatele de peste ocean nu a fost una reușită, însă au învățat multe lucruri. Ionuț promite ca data viitoare să se întoarcă în țară cu trofeul: ”Prima dată când am fost în SUA ne-am luat-o pe coajă rău de tot. Noi nici nu știam prea bine cu ce se mănâncă robotica pe acolo. Însă acum suntem pregătiți. După acea competiție am rămas eu cu o cutie de piese și cu o mână de copii care voiau să continue”.

Obiectivul nostru din acest an este să câștigăm Mondialele din SUA. Pentru mulți dintre copii este ultima șansă

”Obiectivul nostru din acest an este să câștigăm Mondialele din SUA. Pentru mulți dintre copii este ultima șansă. Ei, când au terminat liceul, gata. Nu mai pot participa. E bine că au o astfel de ocupație. Îi ține ocupați”, a completat, amuzat, Ionuț.