Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat, spre consultare publică, Ghidul Programului „România Start-Up Plus”, în valoare de 105 milioane euro din alocarea aferentă Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, având ca obiective stimularea antreprenoriatului și crearea de locuri de muncă.

Mecanismul de finanțare este următorul: în momentul semnării contractului cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul antreprenor primește o subvenție în valoare de maximum 24.000 euro, reprezentând prima tranșă de finanțare.

A doua tranșă de finanțare, în valoare de maximum 16.000 euro, va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu jumătate din valoarea primei tranșe.

Astfel, MFE a gândit un sistem de stimulare a startup-urilor care realizează performanță în vânzări. „Acest mecanism de finanțare, în tranșe, reprezintă un pas către o finanțare mai inteligentă, adaptată realității economice. Sprijinul nu mai este doar un indicator numeric cantitativ, el devine un instrument de impulsionare a antreprenorilor care înregistrează rezultate în faza incipientă a afacerilor lor”, a declarat Dan Barna, Secretar de Stat MFE.

Proiectele pot fi depuse începând cu 15 august 2016. Calendarul poate fi consultat în fișierul atașat.

Ghidul și documentele anexe pot fi consultate aici.

Prin finanțarea proiectelor de antreprenoriat din Programul „România Start-Up Plus”, Ministerul Fondurilor Europene are în vedere atingerea următoarelor obiective:

• Peste 2.000 de locuri de muncă nou create

• Peste 1.500 noi întreprinderi mici și mijlocii finanțate

• Peste 10.000 de persoane formate în domeniul educației antreprenoriale

Schema pentru startup-uri poate fi derulată de Autoritățile Publice Locale, Camerele de Comerț, Furnizorii de servicii de Formare Profesională Continuă (FPC), universitățile și ONG-uri, care pot aplica pentru a fi administratori de schemă.

Accesul la finanțare al întreprinderilor din România este printre cele mai reduse din UE. Numai 2% din întreprinderile din România - față de 8%, media europeană - au accesat granturi sau credite subvenționate în 2015, conform sondajului SAFE al Comisiei Europene.

Propunerile și recomandările pe marginea ghidului „România Start-Up Plus” (RSUP) sunt așteptate până la data 25 iulie 2016, pe adresa: rsup@fonduri-ue.ro.

În acest moment, Autoritățile de Management coordonate de MFE primesc proiecte pentru 46,6% din fondurile structurale şi de investiţii, fiind lansate ghiduri pentru 12,9 miliarde de euro.

poza poza1 poza2 poza4 poza5 poza6 poza7