Potrivit datelor Visa, România este devansată în clasamentul european doar de Marea Britanie și de Polonia, fiind urmată la mare distanță de Italia și Franța, ceea ce demonstrează avansul puternic al plăților electronice din țara noastră și o schimbare a comportamentui de plată al românilor care au înțeles avantajele tehnologiilor de plăți și au încredere să le folosească.

De asemenea, Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Metrorex se află în top 10 companii din sectorul transportului în Europa în funcție de numărul plăților digitale efectuate de călători.

În România, plăţile contactless cu orice card bancar sau cu telefonul mobil sunt posibile în prezent în sistemele de transport public din 15 orașe, respectiv Arad, Baia-Mare, Buzău, Cluj, Craiova, Iași, Ploiești, Pitești, Oradea, Râmnicu-Vâlcea, Reșița, Sibiu, Sighișoara, Timișoara și București.

În capitală, călătorii își pot achita biletul cu ajutorul cardului bancar atât la metrou, la porţile de acces din cele peste 60 de stații, cât și la validatoarele din mijloacele de transport în comun STB de suprafață (în noile autobuze și tramvaie).

Orașele care au introdus tehnologia ce permite plata biletelor de călătorie cu ajutorul cardurilor contactless direct în mijloacele de transport acoperă aproximativ o treime din populația României, respectiv șase milioane de locuitori.

Rețeaua de acceptare a plăților cu cardul în transportul în comun s-a extins anul trecut la peste 7.700 de terminale, iar numărul de tranzacții a crescut de 2.3 ori în decembrie 2020 comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Dintre orașele care au introdus plata cu ajutorul cardurilor contactless în mijloacele de transport public, Cluj, Sibiu, Iași, Timișoara contribuie la creșterea lunară a tranzacțiilor cel mai mult, iar din urmă vin puternic orașe de mărime medie, precum Buzău, Ploiești, Pitești.