„Chiar dacă inițial creșterea a fost mai lentă, de la mijlocul lunii aprilie vânzările au urmat un trend ascendent constant. Procentual, Bonami a obținut vânzări cu 30% mai mari luna trecută față de martie, când s-a declanșat criza legată de pandemie. Așteptăm o creștere cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut pentru întreaga companie și de 120% pentru România’’, a menționat Pavel Vopařil, CEO-ul companiei.

Bonami s-a pregătit temeinic pentru sezonul de vară 2020 încă de la începutul anului, cu noi spații dedicate depozitării produselor din stoc, astfel încât acestea să poată fi livrate clienților în cel mai scurt timp. ‘’S-a dovedit a fi o strategie de succes, unele articole sunt deja sold out, chiar dacă inițial cantitatea achiziționată fusese prevăzută pentru întreg sezonul. Categoriile de produse cu cea mai bună dinamică sunt mobilierul de grădină și articolele pentru organizarea locuinței’’, a mai afirmat Vopařil.

În lunile următoare, Bonami se bazează pe o creștere superioară celei planificate inițial, dorindu-și să epuizeze tot stocul de produse disponibile, excepție făcând piesele mari de mobilier.

Compania ia în considerare contextul actual, în care clienții vor călători mai puțin și vor petrecere mai mult timp în propria locuință și grădină, fiind dispuși la investiții importante pentru crearea unui spațiu plăcut. Bonami le oferă astfel posibilitatea de a cumpăra tot ce au nevoie pentru casă online, fără a fi obligați să se deplaseze în magazine fizice.

Pentru a îmbunătăți experiența de cumpărare, compania și-a lansat propriul transport, dar și transportul expres al comenzilor către clienții săi, în colaborare cu Liftago în capitala Cehiei. Astfel, clienții pot opta pentru livrarea rapidă, în termen 3-4 ore, a produselor de mici dimensiuni.