Inițiată de Comisia Europeană, împreună cu Ashoka și alte patru organizații europene, ediția din acest an a competiției s-a desfășurat în cadrul temei RE:THINK LOCAL și recunoaște proiectele care transformă provocările locale generate de schimbările economice în oportunități pentru generațiile mai tinere.
Proiectele câștigătoare sunt: o platformă digitală de călătorie pentru persoanele surde (Ulisse), un program de incubare pentru tinerii care doresc să înființeze o întreprindere (HeritageLab) și o asociație de orientare profesională pentru tinerii din zonele urbane și rurale mici (Career Bus). Fiecare câștigător va primi un premiu în valoare de 50.000 de euro pentru a-și dezvolta și a-și pune în aplicare ideile, precum și un trofeu conceput și realizat din materiale reciclate de artistul parizian William Amor.
Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, a declarat: „Îi felicit pe câștigătorii ediției din anul acesta. Ei creează oportunități acolo unde mulți alții văd doar provocări. Comisia Europeană se angajează să sprijine tinerii, pentru ca aceștia să-și croiască un viitor mai bun pentru ei înșiși, pentru comunitățile lor și pentru Europa în ansamblu. Proiectele câștigătoare pot contribui la acest obiectiv într-un mod durabil, care va aduce beneficii atât economiei, cât și societății în general.”
Ulisse (Italia) este prima platformă digitală europeană care creează, comercializează și promovează experiențe locale de călătorie și pachete complete de vacanță concepute de persoane surde pentru persoane surde. Ea se angajează să promoveze ocuparea forței de muncă a tinerilor surzi prin intermediul experiențelor turistice și a călătoriilor, precum și să încurajeze învățarea limbajului internațional al semnelor.
HeritageLab (Slovenia) este un proiect care predă tinerilor din orașele mici metode stabilite de incubare pentru inovare. Punând instituțiile de patrimoniu cultural locale în contact cu tineri inovatori cu pregătire în domenii diverse, acesta oferă un program structurat de incubare, bazat pe mentorate oferite de întreprinderi și de specialiști, pe formare și testare, pentru crearea de noi întreprinderi și de oportunități de angajare, precum și pentru aducerea de inovații în sectorul patrimoniului cultural. Dincolo de toate aceste activități, obiectivul principal, este de a ameliora accesibilitatea, soluțiile digitale, durabilitatea și creativitatea.
Career Bus (România) vizează să ofere orientare profesională tinerilor care trăiesc în zone urbane și rurale mici, care sunt afectați de șomaj și de declinul demografic. Pentru a remedia această situație, echipa română din spatele proiectului intenționează să echipeze un autobuz cu un spațiu interactiv, care va combina tehnologiile inovatoare și comunicarea față în față. Echipa va călători apoi în zone îndepărtate și va sprijini tinerii, oferindu-le competențele profesionale necesare pentru a le stimula capacitatea de inserție profesională.
În fiecare an, juriul analizează și activitățile ediției din anul precedent, pentru a selecționa semifinalistul al cărui proiect a avut cel mai mare impact de-a lungul ultimelor 12 luni. Premiul „Impact” pentru anul 2018, în valoare de 50.000 de euro, a fost atribuit proiectului Mouse4All (Spania), care permite persoanelor cu handicap fizic grav să acceseze o tabletă sau un smartphone cu sistem Android, fără a atinge ecranul. Deși societatea mondială devine mobilă, milioane de persoane nu pot beneficia de această revoluție tehnologică; persoanele cu handicap motor nu pot utiliza un ecran tactil - care este interfața fizică a majorității dispozitivelor mobile - sau întâmpină dificultăți la utilizarea acestuia.
Pentru prima dată în cadrul Concursului european pentru inovare socială, ceremonia de decernare a premiilor a inclus, în prima parte a zilei, un salon al finanțatorilor (Funders' Fair), cu ocazia căruia toți finaliștii și semifinaliștii au avut posibilitatea de a se întâlni și de a interacționa cu investitorii. Obiectivul acestui salon a fost de a-i familiariza pe participanți cu peisajul de finanțare, oferindu-le oportunitatea de a interacționa în mod direct atât cu diferite tipuri de finanțatori, cât și cu antreprenori sociali care au realizat cu succes diferite tipuri de investiții.
După festivitățile legate de salonul finanțatorilor, toți finaliștii au fost invitați, pe parcursul după-amiezii, să își descrie pe scurt proiectele în fața publicului prezent și să își prezinte ideile în cadrul standurilor aferente.
Contextul ediției 2018
Ediția 2018 a Concursului european pentru inovare socială a înregistrat 729 de candidați, dintre care au fost selectați 30 de semifinaliști. Proiectele care au ajuns până în etapa semifinală au acoperit o gamă largă de sectoare și activități, de la idei privind reinventarea turismului sau a vieții urbane, până la inițiative inovatoare care abordează provocările legate de mediu sau de educație. După o serie de activități specifice de instruire în domeniul dezvoltării de afaceri și după participarea la academia de mentorat în materie de inovare socială de la Cluj-Napoca (România) din luna iulie a acestui an, au fost selectați cei zece finaliști, iar astăzi au fost anunțați cei trei câștigători. Toți semifinaliștii ediției din 2018 vor fi eligibili să candideze anul viitor la premiul „Impact”, în valoare de 50.000 de euro. Acest premiu recunoaște proiectul din ediția precedentă care a avut cel mai semnificativ impact social în cursul anului trecut.
Componența juriului
Din juriul internațional au făcut parte: Mikkel Andersen, din partea Danish Social Innovation Club (Danemarca), Sabine Biesheuvel, din partea BlueCity (Țările de Jos), Tuija Hirvikoski, din partea Laurea University of Applied Sciences (Finlanda), Mirna Karzen, din partea Social Innovation Lab (Croația), Norbert Kunz, din partea Social Impact (Germania), Vincenzo Linarello, din partea Goel (Italia), Carina Lopes, din partea d-LAB (Spania), Klaus Schuch, din partea Centre for Social Innovation (Austria), Stavros Tsompanidis, din partea Phee (Grecia), Taoufik Vallipuram, din partea OuiShare (Franța) și Magdalena Zawodny-Barabanow, din partea Urbact Network BoostInno (Polonia). Profilurile lor sunt disponibile la adresa: https://eusic.challenges.org/judging-panel/.