Ashoka este cea mai mare organizație globală de sprijinire a antreprenoriatului social, cu o rețea de peste 3.600 de inovatori sociali, susținuți în peste 93 de țări, pentru a implementa soluții revoluționare la problemele sociale și de mediu ale comunităților.

Înființată acum 38 de ani în Statele Unite, de către Bill Drayton, cel care a introdus conceptul de antreprenoriat social, Ashoka a fost de la bun început o organizație non-guvernamentală diferită: „noi nu răspundem unei anumite probleme sociale, ci îi identificăm şi sprijinim, printr-o largă varietate de unelte și resurse, pe cei care fac deja asta”, spune Corina Murafa, Country Director Ashoka.

Ei selectează changemakers vizionari, așa cum sunt numiți inovatorii sociali, care implementează inovații sociale în domenii precum educație, sănătate, energie și sustenabilitate, implicare civică, drepturile omului și dezvoltare socio-economică.

Inovatorii sociali din reţeaua Ashoka, numiți Ashoka Fellows, „sunt adevărate modele, care îi inspiră și pe alții să acționeze ca cetățeni activi și implicați, pentru a produce schimbări sociale în lanț și pentru a transforma lumea în care trăim într-una mai antreprenorială, solidară și concentrată pe cetățean. O lume în care fiecare este un actor al schimbarii – de aici si motto-ul nostru «Everyone is a Changemaker»”, continuă Corina.

Statistic, la fiecare aproximativ 10 milioane de locuitori ai unei țări, Ashoka identifică în fiecare an un singur Ashoka Fellow. Organizația îi ajută să își maximizeze potențialul și să își scaleze ideile inovatoare la nivel global. În medie, peste 70% din Ashoka Fellows își transformă soluțiile inovatoare în politici naționale, îmbrățișate ca atare de guvernele din întreaga lume.

Câteva exemple de Ashoka Fellows din lume sunt: Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia; Muhammad Yunnus, pionierul global al microcreditarii, Kailash Satyarthi, laureatul Premiului Nobel pentru Pace în 2014 pentru acțiunile sale globale de stopare a exploatării prin muncă a copiilor, Ursula Sladek, fondatoarea primei cooperative energetice 100% verde din lume, și alții.

Ashoka Fellows, în România

În România, au fost aduși 10 inovatori prin programul Ashoka Localizer, în ultimele 10 luni, pentru a susține replicarea și adaptarea soluțiilor lor de către organizații și companii din România. Un astfel de exemplu este Rafael Alvarez din Statele Unite, care revoluționează educația profesională prin programul Genesys Work. Programul urmărește ridicarea nivelului profesional al tinerilor defavorizați prin instruirea si plasarea lor în internship-uri plătite.

Biroul Ashoka a fost lansat oficial în România în 2017, deși etapa de pregătire începuse deja din 2016. Anul acesta, cu sprijinul partenerilor de lansare, The Romanian-American Foundation și Enel, vor fi selectați primii Ashoka Fellows din România, integrându-i în rețeaua globală Ashoka. „Îi vom sprijini financiar și non-financiar pentru a atinge noi praguri de impact în ceea ce privește schimbările sociale generate”, afirmă Laura Catană, Co-Launch Director.

Procesul de selecție m-a scos din „bula mea” și m-a ajutat să-mi lărgesc viziunea.

Sunt cinci criterii pe care Ashoka le foloseşte în procesul de selecţie a candidaţilor pentru programul de Fellowship.

    • O nouă idee: Membrii comunității de Fellows Ashoka rezolvă probleme sociale cu ajutorul unor idei sau abordări noi care produc schimbări sistemice în toate domeniile: de la drepturile omului la mediu și de la sănătate la dezvoltarea educației și antreprenoriatului.
  • Impactul social al soluţiei: Ei schimbă piețele actuale, normele și mecanismele care ar putea sa fie piedici în dezvoltarea unor schimbări sistemice. Credem în idei care transformă fundamental sisteme și care pot fi transferate în timp și către alte regiuni.
  • Calitatea antreprenorială: Probabil cel mai important criteriu, calitatea antreprenorială este trăsătura definitorie a antreprenorilor sociali de top. Ei văd oportunități de schimbare și se dedică procesului concret de realizare a schimbării.
  • Creativitate: Antreprenorii sociali de succes trebuie să fie creativi atât în stabilirea obiectivelor, cât și în transpunerea ideilor în realitate.
  • Integritate si fibră etică: Procesul de selecție Ashoka are, de asemenea, un caracter foarte personal. Membrii organizației au discuții lungi și deseori foarte personale cu candidații pentru a le înțelege provocările persoanale și profesionale.

Candidații trec printr-un proces de selecție complex și care le oferă o oportunitate de învățare extraordinară. 91% dintre Fellows spun că procesul de selecție i-a ajutat să-și regândească munca din perspectiva schimbării sistemice. „Procesul de selecție m-a scos din „bula mea” și m-a ajutat să-mi lărgesc viziunea”, recunoaște Štefan Straka, Fondator Svatobor, Slovacia.

Partea bună este că nu există o dată limită pentru înscriere la participarea în program, organizația fiind permanent în căutarea celor mai inovatori antreprenori sociali. Candidații pot fi nominalizați sau se pot auto-nominaliza pe tot parcursul anului completând acest formular. Procesul de selecție cuprinde șase etape, de la primirea nominalizărilor, realizarea unei prime analize, interviuri și vizite de către echipa locală Ashoka și până la interviuri în profunzime realizate de un reprezentant senior Ashoka din alt continent, dar și de minim 3 alți parteneri externi cu experiență antreprenorială și / sau alți Ashoka Fellows. Pentru a reduce presiunea pe staff-ul local și pentru a asigura perspectiva internațională, aceștia decid prin consens dacă vor propune respectiva candidatură spre board-ul Ashoka pentru validarea finală.

De ce te-ai înscrie în programul Ashoka Fellows

Fellowship-ul Ashoka este unul global, iar sprijinul oferit vine atât la nivel local, cât și internațional, în funcție de nevoile respectivului antreprenor social și oportunitățile pe care reușesc organizatorii să le atragă în cadrul organizației.

În urma acestui proces de selecție internațional foarte riguros, odată ce au fost selectați, Ashoka Fellows vor face parte din cea mai mare rețea globală de antreprenori sociali. Fellowship-ul are o durată nedeterminată: atâta timp cât persoana rămâne focalizată pe generarea unui impact social, chiar dacă decide să se concentreze pe alte inovații, va putea rămâne parte din comunitate și va putea beneficia de sprijinul Ashoka.

Deseori, antreprenorii sociali nu reușesc să genereze impactul social dorit pentru că se simt singuri și deconectați de cercul de resurse, nu au timp și nu au posibilitatea de a se dedica dezvoltării inovației sau pentru că le lipsesc instrumentele și unele competențe. De aceea, mai întâi de toate, echipa locală Ashoka analizează nevoile respectivului Fellow, atât cele financiare, cât și cele non-financiare. „Pentru a ne asigura că antreprenorul social se poate dedica complet dezvoltării respectivei inovații în timp ce menține același standard al vieții, Ashoka poate oferi o bursă individuală și personalizată în funcție de nevoile specifice. Bursa poate dura până la trei ani”, spune Ciprian Stănescu, Partnership Manager Ashoka România.

În ceea ce privește sprijinul non-financiar, Ashoka creează un pachet personalizat de oportunități naționale și internaționale pentru a accelera impactul acelei inovații, ce poate include ateliere individuale și de grup pe tema schimbării sistemice, storytelling sau altele. De asemenea, presupune participarea în programe internaționale, precum Globalizer, prin care timp de circa 6 luni partenerii pro bono ai organizației, companii precum McKinsey, PWC, Hogan Lovells sau lideri din business, îi ajută să dezvolte strategii de scalare a impactului. De asemenea, prin intermediul programului Localizer, antreprenorii primesc susținere hands-on pentru a transfera propria soluție în alte țări sau regiuni. În acest caz, se intermediază contactul cu organizații locale, posibili finanțatori și parteneri.

De asemenea, antreprenorii sunt conectați cu rețeaua Ashoka Support Network, ce reunește peste 350 de membri din 25 de țări, lideri din business care înțeleg misiunea Ashoka și decid să își ofere timpul și expertiza pentru susținerea celor mai inovatori antreprenori sociali. Fellowship-ul Ashoka reprezintă o recunoaștere internațională ce deseori deschide ușile unor finanțatori de renume. Ashoka Fellows sunt deseori invitați să vorbească la conferințe naționale și internaționale organizate de Ashoka și partenerii lor, în încercarea de a comunica inovațiile și poveștile lor în media, pentru a atrage atenția cu privire la rolul acestor oameni în rezolvarea unor probleme sociale sau de mediu care ne afectează pe toți, direct sau indirect.

În fiecare zi mulțumesc că sunt Ashoka Fellow. Ashoka deschide uși la care nu aș fi avut niciodată acces și m-a conectat la o comunitate globală de idei și aliați.

Nu în ultimul rând, Fellowship-ul este despre comunitate – comunitatea de peers care ajută antreprenorii sociali să își găsească locul, să își împărtășească problemele și să găsească soluții. „Organizăm anual întâlniri naționale și regionale cu Fellows, iar în 2019 vom organiza o întâlnire a tuturor Ashoka Fellows la nivel european, posibil chiar în România. Astfel, atunci când un Ashoka Fellow dintr-o țară a ajuns la limită sau are dubii cu privire la strategia pe care ar trebui să o adopte pentru a rezolva o problemă, se întărește spiritul de comunitate, pentru că este foarte probabil ca un Fellow din Italia, Brazilia sau Indonezia să fi trecut deja prin acea situație și să îl poată ajuta cu sfaturi sau contacte.

82% din Ashoka Fellows din regiunea Europa Centrală și de Est selectați în perioada 2013-2016 au declarat că au cerut și au primit ajutor de la alt Fellow, iar 72% au colaborat cu alți Fellows pentru a aborda anumite probleme sociale mai eficace. Astfel, la cinci ani de la selecția lor ca Ashoka Fellows, 76% dintre ei au determinat deja schimbări în tendinţele naţionale în domeniul lor de activitate și 57% au contribuit la reformarea şi îmbunătăţirea politicilor publice, conform Studiului de Impact Ashoka 2013.

Care sunt provocările inovatorilor sociali

Ashoka România a realizat între 2016 și 2017 o serie de analize pentru a înțelege ecosistemul antreprenoriatului și al inovației sociale din România. Fie la început de drum sau deja antreprenori sociali de top, cea mai mare barieră pe care aceștia o întâmpină este accesul la finanțare. Finanțarea publică este văzută ca fiind la un nivel scăzut, lipsită de strategie și fără continuitate, iar cea privată este plină de incertitudine și posibile schimbări de interes ale finanțatorilor. În plus, nici lipsa unui cadru legislativ propice nu este de ajutor. „Trebuie să lucrăm mai mult împreună la îmbunătățirea legislației în special în ceea ce privește cadrul fiscal, definirea termenilor și scăderea birocrației. Există o capacitate scăzută de advocacy, o lipsa a suportului din partea statului și o nevoie crescută de dialog deschis cu instituțiile statului”, afirmă Corina Murafa. De asemenea, lipsa de cunoștințe și experiență în măsurarea impactului social, strategii pe termen lung sau abilități antreprenoriale și de fundraising rămân o provocare.

„Ne bucurăm să avem ca parteneri de lansare doi actori cheie ai inovației sociale din România: The Romanian-American Foundation și Enel, din partea cărora primim atât susținere financiară cât și oportunități de a implica în activitățile noastre angajați și lideri ai celor două organizații”, a conchis Corina Murafa, Country Director Ashoka.