Ce este WhisperMe?

WhisperMe este un mod distractiv de a-ți îmbunătăți vocabularul și de a învăța o abilitate nouă. Unică pe piață în momentul de față, aplicația are două versiuni - una în română cât și una în engleză, notează Wall-Street.ro.

“Tot ce ai de făcut este să ghicești cuvântul pe care un o domnișoară model îl pronunță. Poți viziona cuvântul de câte ori este nevoie până când găsești răspunsul corect. Fiecare răspuns corect este răsplătit, în funcție de complexitate, cu un număr de credite”, explică Paul Chiriac, fondatorul Codefy Sofware, firmă de programare și web development din Iași.

În cazul în care rămâi blocat, aplicația îți poate oferi trei tipuri de indicii: unul care îți dezvăluie tot cuvântul, unul care îți sugerează prima literă sau un indiciu despre numărul de litere pe care cuvântul îl are. Fiecare indiciu costă, așa că va trebui să gestionezi cu atenție creditele primite. Acesta este, de fapt, și principalul generator de venituri pentru aplicație.

Aplicația are aproximativ 5.000 de download-uri, majoritatea utilizatorilor fiind din Statele Unite, România și Brazilia.

Instalarea aplicației este gratis. ”Dorim să oferim o experiență completă și plăcută și de aceea oferim utilizatorilor posibilitatea de a cumpăra pachete de “coins” cu ajutorul cărora pot primi indicii în cazul în care rămân în impas”, mai spune Paul Chiriac.

Aplicația are setate “push notifications”, care îi reamintesc utilizatorului să joace și să încerce și să treacă la următorul nivel. Pe viitor echipa își dorește integrarea mai multor limbi, momentan aceasta fiind disponibilă doar vorbitorilor de limbă română și engleză.

”În România sunt 1000 de oameni care folosesc aplicația zilnic și în mod evident acest lucru ne încurajează să aducem noi functionalitati”, subliniază reprezentantul companiei.

Poți citi mai multe despre WhisperMe pe Wall-Street.ro.