Code for Romania anunță lansarea proiectului Monitorizare Vot, destinat alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Proiectul are două componente, o aplicație de mobil și un website pentru raportarea neregulilor la vot, și este realizat în parteneriat cu organizațiile EFOR, Funky Citizens, Geeks for Democracy și Observatorul Electoral.
Aplicația de mobil este destinată doar observatorilor acreditați. Aceștia vor avea astfel un instrument rapid de raportare în timp real a situațiilor din secțiile de votare, inclusiv a neregulilor. Cea de-a doua componentă este website-ul pentru cetățeni, www.monitorizarevot.ro. Website-ul va permite românilor să sesizeze eventualele nereguli pe care le observă în ziua votului, în secția de votare sau în apropierea acesteia. Raportarea neregulilor se va face simplu și rapid, doar prin completarea detaliilor într-un formular, fără a fi nevoie de crearea unui cont.
Platforma permite de asemenea încărcarea pe site de imagini care să însoțească sesizarea. Reclamațiile vor fi centralizate și afișate în timp real. Astfel, cetățenii pot urmări live sesizările și pot vedea cele mai frecvente situații din țară și diaspora, precum și alte statistici. Mai mult, jurnaliștii și experții electorali interesați pot studia repartizarea lor geografică și recurența lor.
”Până acum, observatorii electorali acreditați completau situațiile cu pixul pe hârtie la final de zi. Acest lucru nu numai că era anevoios, dar întârzia și prelucrarea datelor de către organizațiile care au acreditat observatorii și, implicit, utilizarea lor. Prin această aplicație vrem să oferim observatorilor electorali soluții tehnice demne de anul 2016. Iar prin platforma online complementară ne dorim să dăm fiecărui român care merge la vot puterea de a-și face vocea auzită și de a-și îndeplini datoria de cetățean.” – Bogdan Vizureanu, manager de proiect Code for Romania.
Organizațiile non-guvernamentale care trimit observatori, dar și publicul larg, vor avea acces imediat după alegeri la statistici legate de neregulile sesizate de-a lungul zilei votului. Organizațiile care acreditează observatori vor putea accesa statistici precum topul județelor cu cele mai multe nereguli sesizate în ziua votului, topul sesizărilor făcute de cetățeni în funcție de specificul acestora, fie că vorbim de vot multiplu, turism electoral sau materiale de campanie distribuie în ziua de 11 decembrie și multe altele.
Proiectul Monitorizare Vot este lansat cu ocazia alegerilor din 11 decembrie, dar va putea fi folosit și la alegerile viitoare. Rezultatele estimate ale proiectului sunt fluidizarea procesului de observare a alegerilor, acces la date în timp real, centralizarea rapidă a sesizărilor la final de zi și exportarea datelor pentru analiză în doar câteva secunde. Monitorizare Vot este al treilea proiect al organizației Code for Romania, după Vot Diaspora și Centru Civic. Celelalte proiecte ale organizației sunt descrise la adresa: http://www.code4.ro/proiecte/.