Decizia de suspendare a Uber la Cluj, dată de Tribunalul din Cluj-Napoca a fost și ea la rândul ei suspendată, scrie clujust.ro. După scandalul de săptămâna trecută, iscat din cauza deciziei luate împortiva sa, compania americană a câștigat apelul depus și poate opera în continuare în capitala Ardealului.

Vestea suspendării Uber a însemnat primul pas legal în războiul dintre firma de ride-sharing și taximetriști. Cei din urmă au depus un memoriu la Tribunalul Cluj, obținând în primă fază o decizie favorabilă lor. Însă lucrurile au luat o turnură de 180 de grade astăzi când decizia inițială a Tribunalului a fost răsturnată de Curtea de Apel. Uber a fost acuzată de concurență neloială.

Conform clujust.ro, Curtea de Apel Cluj ar fi emis următoarea dispoziție:

Admite cererea formulată. Dispune suspendarea provizorie a executării ordonanţei preşedinţiale nr.2268 pronunţată la data de 16.11.2016 în dosarul nr.999/1285/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, până la soluţionarea cererii de suspendare înregistrată sub nr.1348/33/2016 al Curţii de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 24.11.2016”.

"E un prim pas care ne bucura. Vom continua sa ne sustinem argumentele. Uber e un serviciu iubit de consumatori pentru ca ofera calitate, transparenta si siguranta sporita, datorita tehnologiei. Pentru noi, nu este o lupta impotriva taxi, cu cat mai multe optiuni, cu atat mai bine, iar taxiurile vor avea mereu un rol imporant in dinamica unui oras. Noi sustinem dreptul consumatorilor de a alege. Orasele s-au dezvoltat, dar optiunile au ramas aceleasi, oamenii au nevoie de mai multe alternative, este loc pentru toata lumea”, au spus cei de la Uber pentru start-up.ro.

Compania americană și-a pregătit defensiva bazându-se pe faptul că ”Uber este o aplicație, o platformă digitală, nu oferă servicii de transport, ci le intermediază între cei care le solicită (pasageri) și cei care le oferă – șoferi parteneri, care colaborează cu Uber prin entități fiscale înregistrate”, după cum au spus reprezentanții săi pentru start-up.ro. Aceștia au amenințat cu apelul, pe care l-au și depus pe 22 noiembrie.

Avocatul Uber, Radu Șomlea, a susținut că Uber nu a fost citată și că a aflat de ordonanță din presă. ”Legea prevede că instanțele pot emite ordonanțe în caz de urgență, chiar și fără a cita părțile împotriva cărora este emis ordinul. Cu toate acestea, instanțele ar trebui să recurgă la această procedură fără citarea părților numai în cazuri excepționale, atunci când aceasta este singura modalitate prin care s-ar putea preveni un prejudiciu grav și imediat al părții afectate și atunci când activitatea pe care aceasta o interzice este, fără nicio îndoială, ilegală”, a precizat avocatul Radu Șomlea pentru clujust.ro.