Suntem în era influencerilor și începem să vedem un trend care se scurge și spre zona de business și nu știu cum să mă simt în legătură cu asta. Elon Musk l-a invitat pe Putin la o rundă de bătaie 1 la 1 cu Ucraina, Jeff Bezos își trăiește a treia tinerețe în văzul tuturor, de parcă ar fi un pop-star din anii '90 care nu mai știe cum să-și retrăiască zilele de glorie. Și vorbim de oameni extraordinar de puternici, cu business-uri gigant, dar care sunt văzuți ca exemple de către noile generații de antreprenori.
Și cu toate că Steve Jobs și Bill Gates au fost și ei extrem de vizibili ca lideri ai business-urilor pe care le-au fondat, dar nu au fost niciodată măscărici, nu au fost entertaineri de dragul entertainmentului și al vizibilității.
Iar unii antreprenori de la noi așa înțeleg să fie imaginea afacerilor pe care le conduc. De la postări continue din #MyDubai pe toate platformele, până la clipuri pseudoamuzante filmate stângaci, publicate direct pe paginile afacerilor - conținut care strânge engagement, poate chiar și simpatie, dar care nu inspiră încredere și care nu îi poziționează ca experți.
E un public și pentru genul acesta de conținut și oameni care chiar apreciază această abordare ”neaoșă”, nu voi nega, dar când tu pui mai mult accent pe cum să fii cât mai ”comic”, când tu îți transformi pagina de business într-o copie a profilului personal, prezentându-te în ipostaze în care ar trebui să te vadă doar prietenii tăi când tu vinzi servicii B2B sau pește sau tehnologie, s-ar putea să-i îndepărtezi pe cei care chiar vor să cumpere produsul tău și să rămâi doar cu cei care ar bea o bere cu tine cu condiția să o plătești tu, că doar ești patron.
Așadar, nu-ți face chip cioplit în business decât dacă business-ul tău ține de entertainment sau dacă îți câștigi existența din glume, nu din alte produse. Ieși în față, dar încearcă să fii, mai degrabă, ca Jobs sau Gates decât ca Musk sau Bezos când vine vorba despre imaginea ta publică. Investește mai mult în satisfacția clienților decât în amuzamentul lor și pune afacerea pe primul loc, nu imaginea ta.