Am folosit telefonul aproape două săptămâni și am ajuns la concluzia tristă că, uneori, e mai bine nu îți cunoști eroii. Sau că socoteala de pe Internet nu se potrivește cu cea din palmă. Sau că, după atâția ani de presă, ar trebui să mă obișnuiesc cu gândul că telefonul perfect nu există și să-mi temperez așteptările. Samsung Galaxy Note8 este un telefon excelent, dar nu este un telefon perfect, iar asta este cel mai mare minus al său. Dar înainte de concluzia definitivă, să vă zic ce e cu el.
Haideți să vorbim un pic despre design. Samsung Galaxy Note8 este un telefon mare, iar asta e ok, fiind parte din gama care a definit piața phableturilor, a telefoanelor supradimensionate.
Și, cu toate că sunt dispozitive mai mari pe piață, nu există dispozitive de dimensiuni similare care să incorporeze ecrane atât de mari. Excepția aici ar fi Samsung Galaxy S8+, model cu care Note8 este similar atât din punct de vedere al caracteristicilor, cât și al designului. Până la caracteristici, merită menționat faptul că Samsung a optat pentru niște linii mai drepte pentru Note8, pentru niște colțuri ceva mai bine definite și o curbură a ecranului mai puțin pronunțată. Camera dublă este încadrată într-un dreptunghi care respectă restul liniilor și, cu toate că pare puțin ciudată, dacă stai să analizezi telefonul ca întreg, îți dai seama de logica de design. Este un telefon cu aspect serios, elegant, impunător. Este ceva mai greu decât S8 Plus și un pic mai gros și arată bine lângă o agendă din piele. Nu că ai mai avea nevoie de o agendă, dacă ai un Note8, mulțumită stylusului ascuns în partea inferioară. Partea și mai bună este că e rezistent la apă și praf.
Din păcate, designul de dragul designului se numește artă și, cu toate că putem vorbi despre tehnologii care arată ca niște opere de artă, trebuie să nu uităm că smartphone-ul este, în primul rând, o unealtă. Iar Samsung pare să fi uitat acest lucru.
Una dintre cele mai mari dezamăgiri personale privind Samsung Galaxy Note8 vine din greutatea de a-l folosi cu o singură mână. Și nu mă refer la dimensiunile lui, ci la poziționarea diverselor elemente. Senzorul de amprente e poziționat și mai înspre margine decât la S8 Plus, deci e și mai greu de atins. Iar asta nu ar fi fost o problemă dacă deblocarea facială ar fi mers perfect, sau dacă scanerul de iris nu ar fi fost atât de frustrant de folosit. Butoanele de volum așezate sus și pe marginea din stânga sunt greu de atins și nu de multe ori m-am trezit activând-ul pe Bixby, asistentul virtual absolut inutil. Când unii aleargă să scape de butoane, Samsung se încăpățânează să păstreze unul pe care majoritatea utilizatorilor nu îl vor folosi vreodată.
Dar destul despre design. Să vorbim despre ce se află sub carcasa din sticlă și metal, adică despre componentele care fac din Samsung Galaxy Note8 unul dintre cele mai bune telefoane de pe piață.
La capitolul specificații tehnice, Samsung Galaxy Note8 seamănă destul de mult cu Samsung Galaxy S8 Plus. Are un display curbat de 6,3 inch, cu doar 0,1 inch mai mare decât S8 Plus. Rezoluția nativă este QHD+, dar telefonul se deschide cu o rezoluție mai mică, adică fullHD+, pentru a economisi baterie. Procesorul este un Snapdragon 835, iar singura diferență de performanță față de modelul lansat în primăvară este dată de memoria RAM, care este de 6GB. Telefonul merge excelent, indiferent ce ai face pe el, lucru care nu ar trebui să fie surprinzător, având în vedere că se poate transforma într-un PC cu ajutorul Samsung Dex.
Bateria este, totuși, problematică. Nu va exploda, nu vă faceți griji, nu asta e problema. Problema este capacitatea redusă a bateriei, fapt care se traduce într-o autonomie scăzută.
Cei de la Samsung au suflat și în iaurt după dezastrul cu Note 7 și, în afară de faptul că au instaurat niște protocoale de testare foarte riguroase, au decis să limiteze și bateriile de pe Note8. Bateria de pe Note8 este de 3.300 de miliamperi, iar S8 Plus, telefon un pic mai mic, are una de 3.500 de miliamperi. Note8 nu este un dispozitiv care să te țină toată ziua, nici măcar cu rezoluția setată la fullHD+, decât dacă ești un utilizator casual, unul care nu stă pe telefon toată ziua. Dar de ce să-ți iei un telefon cu display senzațional, unul bun la multitasking și unul gândit pentru productivitate, dacă ai de gând să-l folosești doar pentru a da apeluri? În plus, legat de acele protocoale menționate anterior, telefonul va opri automat orice activitate care îl încălzește peste o anumită limită. Ceea ce este ok, dar pare exagerat de mică acea limită de temperatură. După 10 minute de live-streaming printr-o cameră Gear 360, telefonul a decis că e fierbinte când, de fapt, era călduț și ne-a tăiat transmisiunea.
Camerele foto, în schimb, vin și salvează situația și delimitează clar Note8 de Samsung Galaxy S8 Plus.
Note8 este primul smartphone Samsung cu o cameră foto dublă și se descurcă excelent când vine vorba despre fotografiat și filmat. Foarte puține telefoane se descurcă mai bine atunci când vine vorba despre cadre trase în medii întunecoase și puține filmează la fel de bine. Dar nu acesta este principalul atuu al Note8 la capitolul foto. Camera dublă permite un zoom optic 2x, util în numeroase situații, dar și un mod de portret, numit Live Focus, care blurează fundalul și scoate în evidență personajul. Se descurcă considerabil mai bine la aceste cadre decât iPhone 7 Plus, iar asta mulțumită faptului că ambele camere au stabilizare optică. Camera de selfie-uri este și ea bună și are și o serie de opțiuni de înfrumusețare pe care s-ar putea sau nu să le fi folosit pentru niște autoportrete.
Stylus-ul este un alt element diferențiator și pot să zic despre el că este util și distractiv, dar nu e neapărat ceva de care aș avea nevoie constant.
Note8 vine cu o funcție de mesaje live care îți permit să scrii sau să desenezi și să transformi creația ta într-un GIF care poate fi distribuit oriunde. E o funcție simpatică, mai ales dacă ești genul care trimite multe inimioare pe rețelele sociale. Funcția de luat notițe fără să deblochezi ecranul este utilă atunci când vrei să scrii ceva rapid, dar voi fi cu adevărat impresionat când telefonul va transforma scrisul meu de medic în font și va tehnoredacta automat tot. Până atunci, stylusul rămâne doar un accesoriu menit să-mi dea aerul unei persoane importante.
Merită un Note8 în defavoarea unui Galaxy S8+? Din punctul meu de vedere, da, măcar pentru camera foto dublă. Da, Note8 nu este un telefon perfect - are o autonomie mică, un design care nu prea ține cont de utilizatori, un difuzor slab. Dar este cel mai bun telefon de pe piață la ora actuală și cel mai bun telefon lansat vreodată de Samsung. Acesta a fost review-ul start-up.ro pentru Samsung Galaxy Note8. Note8 este disponibil la Telekom, sau poate fi achiziționat la liber de aici.