Abonează-te aici la canalul nostru de YouTube. Vezi în avanpremieră review-urile noastre publicate dimineața acolo și nu uita să-ți activezi notificările ca să fii anunțat.
Ce aduc nou telefoanele din gama Galaxy S10 anul acesta? Avem 3 camere pe spate, camerele/camera frontală nu sunt într-un notch ci integrate direct în ecran, în partea din dreapta. De asemenea, avem un senzor de amprentă sub ecran și un design schimbat delicat.
Samsung nu a schimbat multe față de anii precedenți. Telefoanele arată aproape la fel, cu ecranul curbat excelent, un raport ecran-șasiu foarte bun (peste 93%). Spatele poate fi din ceramică pentru modelele de top de la Samsung Galaxy S10+ sau din sticlă, la celelalte modele. Aș zice că cele mai atractive modele sunt cele din ceramică. Ele ies în evidență în mod special și sunt cu adevărat superbe.
Telefoanele sunt pur și simplu diferite de Huawei, de exemplu, care are o abordare mai fistichie, să-i zicem, care-mi place la fel de mult. Pe când Huawei vine cu telefoane cu gradient, Samsung se păstrează fidel unei seriozități a acestei game de smartphone-uri.
Caracteristici tehnice Samsung Galaxy S10+
Samsung Galaxy S10+ e modelul cel mai performant dintre cele 3 principale. Deși S10 nu e diferit în mod special, S10+ are ecranul mai mare și două versiuni cu o carcasă din ceramică.
Samsung Galaxy S10+ are un ecran de 6,4 inci Wide Quad HD+ Dynamic AMOLED curbat. Continuă tradiția generației Edge și aduce ecranul Infinity-O, care acomodează camera frontală. Nu avem parte de un notch, ci de o crestătură în interiorul ecranului în partea din dreapta. Față de alte modele, poziționarea din dreapta e una foarte inspirată și a fost realizată excelent. De asemenea, e o realizare mai interesantă decât notch-ul tradițional.
Pe partea din spate avem trei camere poziționate orizontal. Nu sunt fanul acestei poziționări și cred că Huawei a reușit să facă cea mai elegantă soluție, cu acel pătrat de camere. Cumva, pe un telefon foarte elegant și rotunjit, camerele sunt parcă lipite ulterior pe telefon. Modulul ar fi meritat poate un design mai bun. Acesta e de inspirație Samsung Galaxy Note 9 și nici atunci nu m-a impresionat.
Camerele de pe spate sunt Tele (Zoom), Wide, Ultra Wide. Camera ultra wide are 16 megapixeli și F 2.2. Camera wide e un Dual Pixel 12 megapixeli, cu F1.5/F2.4. Lentila tele are 12 megapixeli și F 2.4. Camera frontală e dublă - 10 megapixeli și 8 megapixeli.
Capacitatea de stocare pe S10+ e de 128 GB, 512 GB, 1 TB. Primele două versiuni vin cu 8 GB de RAM. Samsung sare peste orice stocare mai mică decât 128 de GB, ceea ce e un lucru bun, dar rămâne un producător tradiționalist cu dorințele unor clienți și poți pune un card microSD de până la 512 GB. Versiunea de 1 TB are 12 GB de RAM. Ambele versiuni de 512 și 1 TB sunt doar în versiunile cu acele carcase din ceramică.
Bateria este de 4.100 de miliamperi și poți încărca și alte telefoane sau dispozitive purtabile, precum căștile wireless sau smartwatch-urile. E un feature pe care Huawei l-a avut anul trecut pe Huawei Mate 20 Pro. Procesoarele vor fi Exynos 9820 de la Samsung și Snapdragon 855. În România vom avea procesoarele Exynos.
Autentificarea se face cu ajutorul amprentei integrate sub ecran. E o amprentă cu infraroșu care este destul de rapidă, dar încă mai trebuie să o testăm ca să ne dăm seama.
Caracteristici tehnice Samsung Galaxy S10
Sunt câteva mici diferențe față de S10+. În primul rând ecranul e mai mic, de 6,1 inci. Pe spate avem același modul de cameră, dar pe față avem doar o singură cameră de selfie, cea de 10 megapixeli.
Samsung Galaxy S10 nu are versiunea cu 12 GB de RAM și 1 TB de stocare. De asemenea, la nivel de design nu va avea versiunile din ceramică, ceea ce e un lucru dezamăgitor, pentru că ele mi-au plăcut cel mai mult.
Bateria e mai mică pentru S10, de 3.400 de miliamperi. În rest, are același Fast Wireless Charging 2.0 și Wireless PowerShare.
Caracteristici tehnice Samsung Galaxy S10e
Samsung Galaxy S10e e un animal foarte ciudat. Nu are ecranul curbat, e mult mai mic și se simte aproape de jucărie. E greu să-l pui în categoria mid range premium, dar chiar acolo e. Aduce mult cu iPhone X.
Ce diferențe are față de celelalte dispozitive? Ecranul e de 5,8 inci și e un Full HD+. Pe spate avem doar două camere, cea de 16 megapixeli Ultra Wide și cea de 12 megapixeli Wide. În față avem aceeași cameră ca și pe S10, 10 megapixeli.
Memoria RAM e de 6 sau 8 GB, cu o capacitate de stocare de 128 de GB sau de 256 de GB. Bateria e de 3.100 de miliamperi. Are același procesor, încărcare wireless și posibilitatea de a încărca alte dispozitive.
Samsung Galaxy S10 5G
Samsung a prezentat și o versiune adaptată la viitorul rețelelor. Adică unul compatibil cu 5G. E diferit nu doar prin tehnică, ci și prin aspect. Va fi lansat mai târziu în primăvara aceasta în Europa.
Ecranul e de 6,7 inci, iar camera principală are un modul hQVGA pentru 3D depth sensing, practic pentru estomparea mult mai bună a fundalului prin analizarea acestuia. Capacitatea de stocare va fi de 256 GB și memoria RAM de 8 GB. Bateria va avea 4.500 de miliamperi.