Sărbătorile de iarnă vin la pachet cu zile libere în care ne bucurăm de brazi împodobiți, cadouri, prieteni și familie și de câteva momente de relaxare. Și pentru că am adus voba de cadouri și timp liber, această perioadă este ideală și pentru a frunzări câteva cărți interesante (și utile), în special pentru aceia dintre voi care au pus pe picioare business-uri proprii (sau pentru cei care se pregătesc să lanseze un startup).
Am urmărit recomandările de lectură ale unora dintre cei mai puternici oameni de afaceri ai lumii și am alcătuit și noi o scurtă listă. Dacă titlurile vi se par interesante (sau chiar ați răsfoit paginile acestor volume), dați-ne un semn! Sau, de ce nu, puneți-le sub bradul prietenilor care vor să intre în afaceri. Lectura lor s-ar putea dovedi folositoare și ar putea schimba mentalități.
Winners: And How They Succeed – Alastair Campbell. Fostul purtător de cuvânt și om de strategie al premierului Tony Blair, Campbell știe totul despre succes și despre noțiunea de a fi învingător. Regăsim abilitatea de a fi învingător chiar în genele noastre, sau o trăsătură care se dezvoltă pe parcursul vieții? Răspunsurile se pot regăsi în acest volum în care autorul intervievează de la sportivi și oameni de afaceri, la președinți și moguli.
If I Could Tell You Just One Thing... – Richard Reed. Perle de înțelepciune ale unora dintre cei mai remarcabili oameni ai lumii: antreprenori din tech, filantropi, oameni politici și sportvi, medici, actori, designeri. Richard Reed a primit câteva lecțiii de viață despre modul în care ar trebui să trăim, să iubim, să creăm și să avem succes.
Black Box Thinking – Matthew Syed. Eșecul nu este pe placul nimănui, însă uneori, pentru a ajunge să ai succes trebuie să îți confrunți greșelile și să înveți din ele.
Shoe Dog - Phil Knight. Aflați povestea unuia dintre cele mai mari branduri sportive ale lumii spusă chiar de fondatorul său. Phil Knight ne împărtășește detalii legate de începutul business-ului Nike și de misiunea simplă pe care o avea: de a importa încălțăminte sport ieftină din Japonia. După primul an, Knight transforma cei 50 de dolari pe care îi împrumutase de la tatăl său pentru primele achiziții în 8.000 de dolari. Acum, Nike încasează anual peste 30 de miliarde de dolari.
The Myth of the Strong Leader - Archie Brown. Leadership-ul se reduce, de prea multe ori, la o chestiune legată de două tabere: oameni puternici versus slabi. O carte de impact și de actualitate (chiar și în România), despre lideri politici și modul în care îți poți domina adversarii.
String Theory - David Foster Wallace. Nu, nu trebuie să vă căutați prin biblioteci manualele de fizică. Teoria corzilor a lui Wallace este o colecție de povești despre lumea tenisului.