Numele său a devenit, practic, sinonim cu istoria celui mai cunoscut producător român de cosmetice. A început să lucreze pentru companie în urmă cu 22 de ani, în cadrul departamentului de cercetare și a ajuns până în fruntea producătorului.  A preluat conducerea Farmec chiar după tatăl său. Avea, cum spun englezii, ”big shoes to fill”.

Antreprenoriat

”Tatăl meu, Liviu Turdean, s-a dedicat companiei întreaga sa viață și o bună parte din succesul Farmec i se datorează. În momentul în care am preluat eu compania, toată lumea avea așteptări foarte mari de la mine, având în vedere că eram fiul unui om recunoscut pentru succesele obținute. Presiunea a fost mare, dar m-a și motivat foarte mult. Mi-am propus să demonstrez că pot aduce propria contribuție la dezvoltarea businessului și că pot valorifica la maximum potențialul creator al companiei și al numelui Farmec”, ne spune Mircea Turdean, directorul general al Farmec.

A reușit, însă, să combine tradiția unui business vechi de 127 de ani cu inovația continuă (Gerovital, unul dintre brandurile iconice produse de Farmec este numărul 1 pe categoria produselor de îngrijire a feței și pe categoria produselor de îngrijire a părului, din datele Nielsen pentru ultimii doi ani).

Competiția cu multinaționalele

Și a mai reușit să atragă generațiile tinere și să le convingă să cumpere cosmetice românești. De fapt, competiția cu multinaționalele a fost (și încă rămâne), principala provocare pentru mediul antreprenorial de la noi. ”Experții noștri de marketing analizează în permanență piața, iar Specialiștii Gerovital vin constant cu formule noi, unice, care ne diferențiază net de competiție”, spune omul de afaceri.mircea-turdean

Acum, folosirea brandurilor locale și reîntoarcerea la tradiții este cool, iar tinerii nu mai contenesc să își arate susținerea pentru mărcile românești. Exact pe ceea ce mizează și Turdean. ”Un antreprenor bun este cel care supraviețuiește, se reinventează zilnic și oferă produse sau servicii de calitate, aducând  prin prezența sa pe piață beneficii evidente celor cu care interacționează”, completează managerul Farmec (business-ul Farmec a trecut în 2015 de 38 de milioane de euro).

Compania a investit în 2016 aproximativ 200.000 de euro pentru a veni cu o dinamică a business-ului mai proaspătă. În afara distribuției în rețele cunoscute de magazine de la noi și a prezenței din străinătate (compania exportă în peste 30 de țări), Farmec a deschis 11 magazine proprii în centre comerciale și în zone de trafic intens, iar canalul online a ajuns la încasări de circa 1 milion de euro anual.

Investiție în cercetare

Totodată, a inovat și câteva game cheie din portofoliu pentru a răspunde cererii venite din partea clienților (au lansat în primăvara acestui an gama Gerovital Plant ce are la bază uleiul organic de flori de mac și depilatoarele Farmec cu eficiență sporită și acțiune rapidă, au extins și îmbunătățit gama gerovital Sun și au completat gama de produse dermatocosmetice Gerovital H3 Derma+ cu produse noi).

”Vom investi în continuare în cercetare, vom inova și vom demonstra că ne menținem în top”, afirmă Turdean, care este de părere că tehnologia este unul dintre avantajele de care se bucură antreprenorii din ziua de azi și unul dintre elementele cheie pentru dezvoltarea unei afaceri.

Generația celor care se dezvoltă acum ca antreprenori are avantajul clar al tehnologiei și al informației rapide. Ei au crescut odată cu aceste lucruri și acesta este deja contextul lor natural. Ne bucurăm cu toții de beneficiile oferite de noile tehnologii, dar în cazul nostru au fost și perioade în care, în lipsa acestora, nivelul de muncă a fost mult mai mare, iar provocările mai numeroase. Important este că, indiferent de situație, am crescut și ne-am dezvoltat în permanență, iar experiența acumulată este un mare plus”, declară Mircea Turdean.