Investors Club a lansat pe 14 decembrie Private Equity Network, o divizie specială care are la dispoziție cinci milioane de euro pentru investiții. Noua structură, formata din peste 20 de investitori din Investors Club, este interesată de plasamente private în companii tinere (start-up-uri și IMM-uri), cu management și capital 100% românesc.

coins-1523383_1920

“Ne dorim să cunoaștem cât mai multe companii aflate la început de drum sau într-un stadiu incipient al dezvoltării lor. Suntem în cautare de antreprenori vizionari, care au nevoie de finanțare pentru companiile lor. Scopul nostru principal este să oferim sprijin companiilor, până în momentul în care acestea încep procesul de listare la Bursa de Valori București”, a declarat Raluca Ganea, Președinte și co-fondator al Investors Club.

“Cred în potențialul antreprenorial al României. Îmi doresc să susțin întreprinzători dornici de succes aici, unde este cea mai mare nevoie de ei. Ca și investitor, sunt interesat de start-up-uri și IMM-uri care activează în IT&C, transport, logistică, FMCG, agricultură, educatie si cercetare” Mircea Ozunu, investitor.

Investors Club este primul club al investitorilor la bursă din București, care a fost lansat pe 4 decembrie 2015. În prezent, clubul numără peste 200 de membri, care se împart în doua categorii: persoane fără experienta pe piața de capital, dar care vor să înțeleagă beneficiile acestui tip de investiții și investitorii experimentați, care vor să cunoască în detaliu informații despre companiile listate la Bursa de Valori București și care doresc să investească și în companii tinere, al căror punct de referință să reprezinte listarea pe piața AeRO sau chiar pe Piața Principală a Bursei de Valori București.

Investitorii din cadrul Investors Club susțin educația financiară și doresc să întoarcă spre comunitate o parte din experiența și cunoștintele accumulate. Investors Club s-a extins prin deschiderea Investors Club Brașov, astfel încât să ofere acces la seminarii și ateliere de investiții și persoanelor din Brasov, iar la începutul anului 2017 este programată lansarea unui club de investitori la Constanța. Scopul principal al Investors Club este dezvoltarea activa a pieței de capital din România, prin atragerea de noi investitori și noi companii care să folosească bursa ca modalitatea de finanțare.