Toate mașinile disponibile sunt autovehicule electrice premium de ultimă generație – BMW i3, iar serviciul eGO este accesibil printr-o aplicație dedicată, care permite localizarea și rezervarea autoturismelor, în timp ce cheia mașinii este înlocuită exclusiv de cardul bancar contactless, indiferent de banca emitentă.

Timișoara este al treilea oraș în care eGO se lansează, oferind locuitorilor o opțiune de transport prietenoasă cu mediul înconjurător, care contribuie la reducerea aglomerației urbane și oferă utilizatorilor un beneficiu important: plătești cât timp utilizezi efectiv mașina. În plus, ai la dispoziție o mașină cu stil și design inovator ori de câte ori ai nevoie de ea, fără a avea grija unor cheltuieli suplimentare generate de o mașină în proprietate personală, precum costuri de întreținere, asigurări, taxe sau parcare. Utilizatorii eGO sunt persoane cu stil de viață activ, care fac decizii inteligente în ceea ce privește cheltuielile lunare și își doresc să contribuie la un oraș și un viitor mai puțin poluat”, a declarat Radu Papuc, Managing Partner eGO.

“eGO este serviciul prin care BCR și-a propus să contribuie la îmbunătățirea mobilității urbane din România, oferindu-le locuitorilor din marile orașe acces la servicii de transport eficiente, de calitate și prietenoase cu mediul. Timișoara este unul dintre marile centre urbane ale României în care BCR derulează de ani buni proiecte de educație financiară, infrastructură și tehnologie gândite pentru a veni în sprijinul comunității locale. Prin lansarea acestui serviciu de car-sharing 100% electric și la Timișoara, BCR și-a propus să răspundă așteptărilor timișorenilor, care își doresc soluții viabile pentru reducerea poluării și a aglomerației din oraș”, a declarat Anca Flueraș, director zonal Retail BCR.

Pentru a putea beneficia de serviciul BCR eGO, utilizatorii din Timișoara trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să dețină un card de debit sau credit contactless, indiferent care este banca emitentă;
  • Să instaleze aplicația BCR eGO, disponibilă atât utilizatorilor de Android, cât și de iOS.

Serviciul este conceput atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru companiile care doresc să ofere salariaților un serviciu modern de mobilitate urbană. În aplicația BCR eGO, utilizatorii vor putea localiza și rezerva mașina cea mai apropiată de locația în care se află. De asemenea, vor putea vedea care este gradul de încărcare al fiecărui autovehicul electric și, mai ales, unde pot găsi stațiile de încărcare.

Utilizatorii pot ridica și lăsa mașinile în orice punct al Timișoarei. Clienții care vor lăsa mașinile conectate la una dintre stațiile de încărcare disponibile vor beneficia de bonusuri suplimentare. Planurile tarifare pentru utilizarea serviciului BCR eGO pot fi consultate prin aplicație sau pe site-ul oficial, www.bcr-ego.ro, iar acestea vor varia în funcție de alegerea unor pachete predefinite (retail, corporate). Clienții retail BCR care au înregistrat în aplicație un card George, dar și toți clienții aplicației care au fost validați până la data de 22 iulie 2019, beneficiază de tarife subvenționate: 15 lei „pornirea” (cost fix per cursă), plus 20 de lei pentru fiecare 30 de minute.

Clienții din Timișoara ai serviciului BCR eGO vor avea la dispoziție o flotă de 10 autoturisme BMW i3, numărul vehiculelor urmând să fie dimensionat ulterior în funcție de cererea clienților. Mașinile puse la dispoziție de BCR prin eGO sunt în totalitate autovehicule electrice BMW i3, care pot transporta până la 4 persoane. Bateria de înaltă tensiune a automobilului poate fi încărcată la o staţie publică DC (curent continuu) de 50 kW în doar 40 de minute la 80% din capacitate și oferă o autonomie medie de 200 de kilometri în condiţii normale de utilizare. Modelul BMW i3 accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde, având un motor cu o putere maximă de 170 CP şi un cuplu maxim de 250 Nm.

Aplicația eGo poate fi descărcată din App Store sau Google Play. Serviciul BCR eGO este disponibil și în București și Constanța.