Lectură de 4 min

Sfaturi și trucuri pentru fotografia cu telefonul. Sugestiile Apple, sugestiile noastre și recomandări de smartphone-uri

Abonează-te pe  
Apple s-a gândit să ofere o serie de sfaturi și trucuri pentru fotografia cu telefonul mobil și a lansat o serie de clipuri menite să-i ajute pe utilizatorii de iPhone să facă poza perfectă.
Sfaturi și trucuri pentru fotografia cu telefonul. Sugestiile Apple

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Internetul este plin de sfaturi și trucuri pentru fotografiatul cu smartphone-ul și este ușor de înțeles de ce. Având în vedere că telefoanele mobile au ajuns să înlocuiască camerele foto compacte și că producătorii încearcă, an de an, să se depășească atât pe ei cât și pe competitori la capitolul performanțe foto, fotografia cu telefonul are o importanță mai mare ca oricând.

Este pentru prima dată, totuși, când un producător se implică personal și oferă utilizatorilor sfaturi și trucuri privind fotografia cu smartphone-ul. Apple tocmai a lansat o serie de clipuri video în care explică, cu exemple concrete, cum poți face poze perfecte cu un iPhone. Sfaturile sunt destinate novicilor, nu profesioniștilor, dar cu siguranță vor fi utile unei mase mari de oameni.

Fiecare clip are sub un minut, iar temele abordate sunt următoarele: "cum să faci un portret reușit cu iPhone-ul", "cum să faci poze din apropiere", "cum să faci o panoramă verticală", "cum faci fotografii la lumină scăzută fără bliț".

Setările pentru fiecare situație sunt detaliate, dar sunt niște trucuri pe care este posibil să le știi, sau e posibil să nu ai un iPhone. Așadar, am decis să-ti arătăm încă o serie de sfaturi pentru fotografia cu telefonul.

Sfaturi pentru fotografia cu telefonul în condiții de lumină scăzută

Să fotografiezi seara cu telefonul poate să nu fie tocmai cea mai plăcută experiență. Dacă nu vrei să folosești blițul, cel mai probabil poza va ieși ori plină de zgomot, ori mișcată. Ca să scapi de zgomot, poți umbla în setări și poți să scazi valoarea ISO - noi recomandăm un ISO de maximum 1200. În contrast, ar trebui să mărești un pic timpul de expunere. Dacă te duci cu el până la 1/60s, este indicat să folosești un trepied. Cu cât este mai mare timpul de expunere, cu atât mai mult va sta deschisă diafragma, iar dacă nu ești nemișcat, atunci fotografia va ieși mișcată. Dacă nu ai un trepied la dispoziție, există un mic truc: ai putea încerca să fotografiezi între respirații (tehnică recomandată de fotografi și cunoscută sub numele de "tehnica sniper"), adică după ce ai expirat și înainte să inspiri iar.

Trucul pentru o compoziție reușită

Încadrarea corectă a imaginii asigură, de cele mai multe ori, fotografii impresionante, fie că vorbim despre peisaje, natură sau portrete. „Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, înainte de asta trebuie, însă, să le cunoaștem. Regula treimii, cea în care ecranul este împărțit în trei părți egale atât orizontal, cât și vertical, ne ghidează să avem subiecții la intersecția axelor. Aceasta poate fi un punct excelent de plecare pentru o compoziție reușită” - acesta este un sfat de fotografie venit de la fotograful Vali Bărbulescu.

Cum faci un portret bun cu telefonul mobil

Atunci când încerci să fotografiezi un portret, merită să iei în considerare un sfat: încearcă mereu să surprinzi și povestea personajului fotografiat. Nu e suficient să ai un telefon bun pentru fotografiat, ci trebuie să îți prinzi subiectul într-un moment oportun. Încearcă să pozezi veselia, tristețea, mirarea, indignarea pot fi aliați buni în realizarea unui portret memorabil.

Selfie-ul perfect

Studiile arată că tinerii din generația Millennials își fac 9 selfie-uri pe săptămână, ceea ce înseamnă că pentru ei este foarte important ca telefonul pe care îl folosesc să ofere cea mai bună calitate a imaginii. Pentru un selfie reușit, îți putem recomanda să alegi o postură naturală, care să îți transmită starea de spirit. Lumina este cea mai bună prietenă a ta când vine vorba și despre selfie-uri, dar dacă te afli într-un mediu întunecat, folosește-te de faptul că multe smartphone-uri îți permit să folosești ecranul pe post de bliț.

Și, pentru că mulți fotografi sunt de părere că cea mai bună cameră foto este cea pe care o ai la tine, dacă nu ai un telefon bun pentru poze, ne-am gândit să-ți recomandăm noi câteva.

Telefoanele cu cele mai bune camere foto

iPhone 7 Plus este unul dintre cele mai bune telefoane pentru făcut poze și are unele dintre cele mai bune camere foto de pe piața smartphone-urilor. Apple a integrat pe modelul 7 Plus o cameră principală duală, una dintre ele fiind specială pentru realizarea de portrete, generând un efect de bokeh interesant. Telefonul poate fi cumpărat de aici.

Samsung Galaxy S8 a fost lansat de curând și deja este considerat smartphone-ul cu cele mai bune camere foto de pe piață. Are un senzor de 12MP foarte rapid, cu diafragmă f1.7, însemnând că fotografiile la lumină scăzută ies foarte bine. Camera în sine este aceeași ca pe Galaxy S7, dar a primit o serie de optimizări software sesizabile. Smartphone-ul poate fi cumpărat de aici.

Huawei P10 este unul dintre cele mai bune telefoane pentru fotografiat și este și cel mai accesibil din această listă. Are o cameră foto principală și un mod portret special, oferind efecte similare (dar mai bune) celor de pe iPhone 7. Lentilele sunt puse la dispoziție de Leica, iar unul dintre senzori este alb/negru, oferind fotografii monocrome spectaculoase. Găsești telefonul aici.

Sfaturile pentru fotografii bune cu iPhone-ul

start-up.ro folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile de mai sus, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: