În opinia creatorului platformei de ecommerce FamShop, interacțiunea vocală a magazinului online reprezintă următorul pas în comerțul digital, câteva magazine din România au adoptat deja căutarea vocală, însă nu și interacțiunea complexă, precum adăugarea în coș sau navigarea în pagini.
“Voice assistants pentru e-commerce este o tehnologie abia lansată pe piață, dar care prinde extraordinar de repede la publicul consumator. Specialiștii preconizează ca până în 2022, 55% dintre gospodării vor deține smart-speaker, iar 30% dintre căutări se vor realiza, până în 2020, cu ecranul telefonului în hibernare. Este totuși remarcabil faptul că, în 2018, 24% dintre utilizatorii de telefon mobil ar utilize mai degrabă un voice assistant decât un website, iar acest procent se estimează că va crește până la 40% până în 2021. România, ca de fiecare dată, se alinază trendurilor globale privind tehnologia, iar tot mai mulți utilizatori folosesc acest feature în detrimental mijloacelor clasice de căutare“, declară Florin Măcău, creatorul FamShop.
Cumpărături online doar prin comenzi vocale
Pe lângă automatizarea proceselor cu softurile de contabilitate și curierii, FamShop a dezvoltat interacțiunea vocală complexă, ce presupune înlocuirea procese precum folosirea tastaturii la căutarea produselor sau folosirea click-urilor la navigarea dintr-o pagină în altă. Practic, odată cu avansarea tehnologiei, comerțul online preia din capacitățile comerțului fizic, unde cumpărătorul interacționează vocal cu magazinul.
“Această interacțiune vocală devine o opțiune tot mai folosită de către utilizatorii de internet întrucât oferă foarte mult comfort. Putem spune și că este mai puțin consumatoare de timp față de metoda tastaturii și mouse-ului, chiar dacă vorbim de câteva secunde în plus. Interacțiunea vocală complexă implică multă cercetare, mai ales pentru că se pune în discuție un domeniu precum recunoașterea vocală prin inteligență artificială, însă atunci când pasiunea și perseverență se întâlnesc, lucruri minunate apar în domeniul tehnologic”, declară Florin Măcău, creatorul Famshop.
Cu portofoliu aproape în fiecare arie a comerțului (obiecte sportive, jucării, agricultura, electronice, beauty), FamShop dorește să pună bazele magazinelor online vocale cu interacțiune complexă în România dar și peste hotare, unde echipa lucrează deja la îmbunătățirea recunoașterii vocale în limba engleză.