”Am început proiectul cu o finanțare non-rambursabilă europeană, în valoare de 34.000 euro, cu care am putut să punem bazele ideii noastre. Ne-am focusat pe validarea ideii, pe contact direct cu părinții și cu nevoile lor, pentru a ne asigura că suntem pe drumul cel bun și că răspundem la o nevoie reală din piață”, ne-a precizat Ovidiu Stegari, cofondator în cadrul Sitter.ro.

Acesta menționează faptul că Investiția de 30.000 de euro va ajuta la dezvoltarea Sitter în marile orașe din România, devenind cea mai mare platformă pentru servicii de îngrijire. De altfel, de la începutul afacerii Sitter.ro, fondatorii au încheiat un parteneriat cu Cristian Bojar (cofondator Tazz) și partenerii săi.

Fondat de Laura Bulai și Ovidiu Stegari, Sitter.ro este unul dintre startup-urile care au făcut parte din cea de-a doua cohortă a programului de pre-accelerare StepFWD, organizat de TechHub Bucharest, în parteneriat cu Google for Startups și Orange România, finalizat în luna noiembrie 2020.

”Ideea din spatele Sitter.ro a pornit în momentul în care co-fondatoarea platformei, Laura Bulai (care a fost bonă timp de 8 ani), a fost contactată în aceeași zi de către mai multe familii, care aveau nevoie de ajutor cu îngrijirea copiilor lor. Atunci, ne-am dat seama că este o nevoie reală și că părinții nu au o opțiune viabilă pentru a găsi o bonă de încredere. În acel moment am hotărât să venim în ajutorul lor, oferindu-le o soluție accesibilă, sigură și ușor de folosit. Practic părinții pot rezerva bone verificate iar matchmaking-ul dintre ei e bazat pe zona în care locuiesc, experiența, categoria de vârstă a copilului, tarif, servicii oferite, disponibilitate și alte criterii asemănătoare”, explică Ovidiu.

Potrivit cofondatorului Sitter.ro, verificarea bonelor este făcută printr-un interviu față în față sau online, de către Laura, care e specialist HR, a terminat Pedagogia și este și profesoară la un after-school. În acest interviu este verificată identitatea bonelor ( C.I ), motivația, experiența anterioară și cum s-ar descurca în diferite situații mai dificile, ca de exemplu cum ar proceda bona dacă observă că copilul are febră.

”Ne dorim să fim prima platformă din România care inglobează toate cele 5 servicii de îngrijire ( babysitting, petsitting, îngrijire vârstnici, menaj și meditații), la care părinții să poată apela, atunci când au nevoie”, mai spune Ovidiu.

În acest moment, pe platforma Sitter.ro sunt înscriși peste 1.500 de părinți și peste 900 de bone disponibile în Timișoara, Cluj Napoca, Brașov și recent și în București.

”Vom adăuga funcționalități noi pe site (afișarea timpului mediu de răspuns al unei bone, mesaje online prin platformă, scurt video de prezentare) și ne vom îmbunătăți procesul de verificare (adăugarea testării psihologice, interviul bonei vizibil pe profilul fiecăreia, recomandări de la alți părinți)”, adaugă Ovidiu referitor la planurile pentru dezvoltarea Sitter.ro