Construită sub tema „On the fast track to future-proof”, competiția este rezultatul parteneriatului dintre Skanska România, filiala locală a unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari la nivel global, și Proptech Romania.

Experți Skanska, împreună cu startup-uri și companii de IT, își vor direcționa resursele și expertiza către găsirea celor mai inovatoare soluții tehnologice pentru a propaga digitalizarea industriei de real estate pe sectorul office.

Evenimentul va avea loc în data de 22-23 Noiembrie 2019 și se va desfășura în noua locație Impact Hub, aflată în Equilibrium, cel mai recent proiect Skanska. Vor fi selectate peste 20 de echipe participante, care, în cadrul competiției, vor identifica soluții inovatoare la provocările întâmpinate de dezvoltatorul imobiliar.

Procesul creativ va fi facilitat de mentori din rândul companiilor care s-au alăturat demersului: împreună cu Skanska, vor face parte din procesul de mentorat specialiști IT din companii de top, precum Microsoft și Honeywell.

În urma competiției de 48 de ore, vor fi selectați trei câștigători, care vor primi premii în bani de peste 7.500 euro. Mai mult decât atât, echipele câștigătoare vor primi și acces la subvenții viitoare, fiind introduse automat în programul de mentoring și accelerare al Proptech Romania.

Skanska și Proptech Romania invită start-up-urile, companiile de tehnologie și experții din industria de real estate să participe la acest eveniment. Cei interesați se pot înscrie pe site-ul evenimentului www.proptech.ro/skanska sau prin formularul de contact, cu nume și prenume, email, număr de telefon.