În 6 luni de activitate, echipa lui Chef Adi Hădean a livrat aproape 120.000 de porții de mâncare caldă în București, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Campania umanitară a ajuns la un număr impresionant de porții de mâncare, cu ajutorul celor peste 200 de voluntari, peste 60 de sponsori și peste 60 de donatori. Echipa a gătit peste 120 de tone de alimente și a parcurs peste 14.000 de kilometri livrând mâncarea persoanelor vulnerabile în lupta cu noul coronavirus.

“Vom continua cât ne țin forțele, cât ne țin oalele și resursele. Este o nevoie acută de mâncare caldă în rândul familiilor, în rândul copiilor care nu au niciun sprijin. De aceea am decis să ne îndreptăm atenția și către cei mici”, spune Chef Adi Hădean.

Un nou pas înainte a fost făcut în octombrie, când Asociația Adi Hădean a încheiat un parteneriat cu Organizația Salvați Copiii, astfel că Solidar Social sprijină cu alimente încă 100 de copii aflați în Centrul de Zi din Orașul Petrila, județul Hunedoara.

Riscul de sărăcie și excluziune socială, semnificativ mai ridicat în România în cazul copiilor (38,1%) față de adulți (32,5%), potrivit datelor Eurostat, a devenit unul major și cu repercusiuni vitale, mai ales în contextul pandemiei. Cele două organizații și-au unit astfel forțele pentru a combate efectele crizei cauzate de noul coronavirus pentru acest grup de copii.

“Suntem într-un moment dificil, în care trebuie să protejăm categoriile sociale vulnerabile. Restricțiile impuse de pandemie au generat consecințe în lanț pentru acestea, printre care accesul îngreunat la servicii sociale, medicale, la educație. Echipa lui chef Adi Hădean nu stă pe margine, ajută, e alături de copiii din Petrila, cărora le arată că nu sunt singuri în acest context social atât de greu”, afirmă Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

În această perioadă, Organizația Salvați Copiii și-a intensificat eforturile de sprijinire și protecție a copiilor vulnerabili (copii din familii cu dificultăți socio-economice, copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, copii refugiați sau solicitanți de azil) și de colaborare strânsă cu autoritățile locale (primării, inspectorate școlare, școli) pentru a identifica cele mai bune soluții.

Activitatea Solidar Social se va desfășura tot pe baza donațiilor primite, a voluntarilor care se oferă să dea o mână de ajutor și a donatorilor, a persoanelor fizice care fac donații în contul Asociației Adi Hădean.

Solidar Social - cum poți ajuta

  1. Vino să faci voluntariat

Dacă ești bucătar calificat și restaurantul la care lucrai e închis în această perioadă, vino să gătești alături de ei. Dacă ai permis de conducere categoria B și vrei să ajuți la livrarea mâncării, vino alături de ei. Scrie la ajut@activsocial.ro și vei primi toate informațiile de care ai nevoie.

  1. Donează alimente

Dacă ești producător de alimente sau distribuitor, poți contribui donând orice îți prisosește. Nu fac mofturi, transformă în mâncare gustoasă orice ingrediente au la dispoziție.

  1. Donează materiale

Au multe nevoi. De la caserole de unică folosință până la dezinfectanți și echipamente de protecție personală. Ajută unde poți dona.

  1. Donează bani

Orice ajutor este binevenit:

Asociația Adi Hădean

Cont: RO35BTRLRONCRT0283039401

Banca Transilvania

Pentru orice detalii, intră pe www.activsocial.ro sau scrie la ajut@activsocial.ro și vei primi un răspuns în cel mai scurt timp posibil.