Acest articol a fost publicat ca o scrisoare către cititorii newsletter-ului start-up.ro, în secțiunea Nota Redacției, în data de 29 martie 2023.

Recunosc că îmi place să răsfoiesc aceste caiete să văd ce părere au avut și alții despre locul în care am stat și eu câteva nopți. Iar acolo unde mi-a și plăcut mult, las și eu niște gânduri în caiet, ca să rămână peste timp și timp, alături de cele ale turiștilor din toată lumea.

Iar un astfel de caiet mi-a adus aminte cât de important e să le spui oamenilor când fac o treabă bună.

Ai fost la o cazare și ți-a plăcut? Spune-le. Ai fost la un restaurant și ți-a plăcut? Lasă-le un review? Ai folosit un app și ți-a plăcut? Scrie-le. Ai un coleg care a făcut o treabă super bună? Spune-i. Ai un prieten care a făcut un nou proiect care ți-a plăcut? Spune-i.

Să auzi că faci o treabă bună funcționează ca o super încurajare, dar și ca o validare. Iar studiile recente arată că a fi empatic cu ceilalți ajută și la o stare mai bună per total în raporturile dintre oameni, deci există beneficii de ambele părți.

În relațiile dintre manageri și angajați un ”BRAVO” poate însemna mai mult decât o stare generală de bine. Două studii arată că recunoștința la locul de muncă crește productivitatea. Mai exact, când un manager îi spune unui angajat că face o treabă bună, se va simți apreciat social și va munci mai cu drag și spor.

La fel funcționează și în relațiile dintre colegi, unde intervine recunoștința, o altă cercetare demonstrând că echipele îndeplinesc sarcinile mai bine atunci când membrii din echipă știu că sunt respectați și apreciați de colegi.

Nu cunosc studii legate de performanțele business-urilor când primesc apreciere din partea clienților, dar la nivel uman, un BRAVO poate face o diferență. Iar a spune oamenilor când fac ceva bun poate ajuta orice antreprenor în a avea o imagine cât mai realistă asupra lucrului pe care l-a construit.

Așa că atunci când dai peste ceva care ți-a plăcut, spune-i omului asta și de ce.

Și acum nu pot să plec până nu te las cu o provocare: gândește-te azi la ceva ce ți-a plăcut recent și spune-i persoanei care a făcut acel lucru că a făcut o treabă bună.